Atunci am strâns din dinți și te-am strigat

...spuneam și ieri cuiva:...cei mai mulți dintre noi ne-am obișnuit cu gustul ăsta de pământ din viața noastră și ne mințim des că ne și place..
...așa am simțit poemul tău..ca pe un strigăt, cât se poate de serios: vino-ți, în fire, dragule, cu viața nu-i de joacă! ...și ai dreptate, chiar nu-i de joacă!

poemul e frumos,inedita ideea.din nefericire nu vom sti niciodata care e viata si care e moartea, cateodata se imbina intr-un amalgam de tristeti si amandoua isi cer drepturile.
numai bine,
mcm

De fapt poezia pornise de la un lucru pe care l-am constatat la mine: nu pot lua absolut nimic in serios. De multe ori ii ranesc pe cei din jur si nu mi se pare ca am facut ceva foarte grav. E un fel de palma pe care mi-o dau singura.

*Ioana...te-am copiat cumva din greseala? Am avut intentia sa caut prin textele tale sa vad, dar cand am vazut cat ai scris, mi-am zis ca mai bine te intreb direct.

nu-i rea tratarea asta degajata a mortii. poate doar putin ceva nerv in plus, ca sa nu para ceva luat din Cartea cu jucarii, sa nu fie doar chill out
cu cat vei fi mai rece , cu atat negrul poeziei tale va da mai bine

e un (acelasi) fel de \"azi te-ai băgat în pământ / să te joci de-a circuitul substanțelor în natură\", din care cautam sa (mai) spunem (oricui) nimic.
\"Hai, lasă prostiile și întoarce-te\".

cu stima, Cornel Stefan Ghica

Ramona,
la prima citire nu pre te dumiresti. e,insa, ocolo, ceva care seamana a poezie. mult succes!
retin:
....
Hai, lasă prostiile și întoarce-te
la jocurile pe care le cunoaștem amândoi!
cu prietenie,