Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Eseuri

Uite așa trebuie să citești un text

semieseu despre dreptul meu de a vedea altfel

3 min lectură·
Mediu
Fascinanta lume a literaturii ni se dezvăluie încă din copilărie, prin cărțile de colorat inspirate din povestiri cunoscute, din basme, snoave și legende. Doamna educatoare ne spune tot ce ar trebui să înțelegem din aceste povestiri, morala pe care ar trebui să o tragem, ca să fim copii cuminți. Următorul pas îl facem în școala primară, când învățăm lucruri mai dificile, din texte și mai și. Doamna învățătoare are grijă ca noi să vedem în acestea ce au văzut și autorii manualului, aceleași lecții despre cum să fim, care se ascund în spatele unor exerciții de interpretare. Deja din clasa a cincea, s-a format un fond cu care putem să interpretăm și noi un text. În timp, înțelegem tot mai mult singuri, tragem concluziile, iar până la maturitate ne lămurim că înțelegerea unui text nu înseamnă acceptarea unor păreri dintr-o carte de comentarii, ci filtrarea textului prin propria noastră experiență, prin personalitatea noastră, pentru ca apoi să hotărâm dacă ne place sau nu, cu argumente, că așa este frumos, după care să oferim chiar o variantă de interpretare. E foarte bine atunci când fascinația literaturii se transformă în forță creatoare, și așa apar noii scriitori, proști sau nu, dar care sub un anumit impuls scriu. Autorul nu poate scrie obiectiv o poveste, o istorie, sau o poezie, pentru că fie este direct implicat, în cazul în care sursa de inspirație a fost propria sa experiență, fie se transpune în locul celui care a trăit acea întamplare care l-a inspirat. Influența personalității sale se remarcă pe parcursul întregului text. Același lucru se poate spune și despre cititor: mesajul nu ajunge la el în formă pură, exact cum a fost gândit de autor, ci in formă denaturată de propria sa gândire. Textul e perceput la nivel individual, ceea ce inseamnă că interpretările care apar pot fi identice, asemănătoare sau diferite și nu e vina nimănui. Câte capete, atâtea idei. Nu se poate impune o interpretare unică, pentru că un cititor este interesat de un text în măsura în care poate să îl raporteze la propriile trăiri, fie ele fizice sau psihice. Textul nu trebuie să devină un stat totalitar în care toți cred ce spune slăvitul autor, iar necredincioșii sunt declarați călduros pe lângă. NU accept ca un autor să îmi spună că nu i-am înțeles textul doar pentru că am văzut acolo ceva diferit de ce a văzut el. Sunt destul de mare și cred că am trecut de foarte mult timp de vremea în care aveam nevoie de doamna învățătoare ca să citesc un text.
044193
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Eseuri
Cuvinte
425
Citire
3 min
Actualizat

Cum sa citezi

Cojocaru Ramona. “Uite așa trebuie să citești un text.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cojocaru-ramona/eseu/205332/uite-asa-trebuie-sa-citesti-un-text

Comentarii (4)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@adrian-jigaranuAJ
adrian jigăranu
in mare, lucrurile astea au fost spuse si ras-spuse, dar e bine. e o etapa bifata.
si daca -mi permiti sa fiu carcotas, daca o mai tii minte pe doamna educatoare si iti mai amintesti de cartile de colorat (literatura?!) inseamna ca nu esti destul de mare si nu a trecut desul timp de cand tartorii Lagarului de Exterminare Rapida te ajutau sa intelegi un text ;)
0
@cojocaru-ramonaCR
Cojocaru Ramona
mdea, cam adevarat cu etapele si cu lucrurile rasspuse, da mi-a sarit tandara cand o papusha de 16 ani, dupa ce mi-a citit comm in care ii atrageam atentia ca in textul ei sunt unele chestii aiurea, mi-a spus ca de fapt eu nu am inteles textul, aducandu-mi ca argument interpretarea ei, raspuns care mi s-a parut ratat.
p.s:- pe doamna educatoare o tin minte pt ca am memorie buna:D...desi nu am fost la gradinita
- am scapat de tartori acu trei luni.
0
@cristina-0012149C
Cristina
Ramona, abia acum vad textul tau, postat chiar ieri si unde dezbati cam aceleasi idei si iti spun sincer ca nu l-am vazut pana acum, iar al meu e scris de mai demult, a fost postat si pe un alt site cu pseudonim. In alta ordine de idei, crede-ma ca nu numai doamna educatoare sau doamna invatatoare te invata cum sa citesti si sa comentezi un text, dar si domnii profesori universitari de la facultatile de filologie care nu au ajuns sa cunoasca inca ceea ce afirmi tu si anume ca:\"că înțelegerea unui text nu înseamnă acceptarea unor păreri dintr-o carte de comentarii, ci filtrarea textului prin propria noastră experiență, prin personalitatea noastră, pentru ca apoi să hotărâm dacă ne place sau nu, cu argumente, că așa este frumos, după care să oferim chiar o variantă de interpretare.\"
0
@cojocaru-ramonaCR
Cojocaru Ramona
textul meu este un eseu neacademic si nestructurat. Nu se ciocneste cu al tau. mi s-a parut amuzant ca te-ai gandit sa postezi un eseu pe aceeasi tema, mai ales unul documentat. O asemanare cu senzatia pe care o aveam cand la istorie ajungeam la un anumit capitol si toate revistele de istorie scoteau articole pe aceeasi tema.
0