Jurnal
Explosion kills 37
1 min lectură·
Mediu
stau în casa mea sigură
din cartierul meu sigur
în țara mea sigură.
oamenii de la știri vorbesc grav
despre nu știu ce situație gravă
pe care eu o judec la o cană de lapte
de pe locul meu sigur.
e așa de bine să trăiesc tragedia
prin experiența altora:
nu trebuie să îmi fie uciși apropiații.
e de-ajuns să văd cum plânge un altul
ca să știu cât aș plânge eu.
și după ce mă imaginez în oribila situație
apropiații să intre pe ușă,
fără să știe că le-am plâns moartea.
așa stau eu
în casa mea sigură
din cartierul meu sigur
în țara mea sigură
și înjur numai de plictiseală.
033.422
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Cojocaru Ramona
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 112
- Citire
- 1 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Cojocaru Ramona. “Explosion kills 37.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cojocaru-ramona/jurnal/205345/explosion-kills-37Comentarii (3)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Da, îmi place logica poetică,întotdeauna, privind dintr-o anume parte a baricadei drama altora, ne întrebăm dacă am fi în stare să ne acceptăm condiția de spectator al vieții... O empatie prin care fie rămânem șocați de veridicitatea celor întâmplate (așa cum se anunță la știri),fie filtrăm prin drama noastră, tragedia altora...Doar plictiseala poate fi un semn de întrebare atunci când nu ne simțtim pe deplin mulțumiți...Titlu interesant.
0
“în casa mea sigură
din cartierul meu sigur
în țara mea sigură”
citesc o “personală” a Ramonei,
mă imaginez în situația
“Explosion kills 37”,
intru în empatie cu Ramona
și cu apropiații celor 37
apoi îmi aștept apropiații să intre pe ușă
cu mai multă emoție,
cu mulțumirea că sunt
“în casa mea sigură
din cartierul meu sigur”…
atât.
din cartierul meu sigur
în țara mea sigură”
citesc o “personală” a Ramonei,
mă imaginez în situația
“Explosion kills 37”,
intru în empatie cu Ramona
și cu apropiații celor 37
apoi îmi aștept apropiații să intre pe ușă
cu mai multă emoție,
cu mulțumirea că sunt
“în casa mea sigură
din cartierul meu sigur”…
atât.
0
observ noi valente ale textului, respectiv empatia...eu am vazut-o mai mult ca pe un fals sentiment de empatie, de aceea sunt putin surprinsa de interpretare. Totusi, acum vad ca poate fi privita si asa. Ideea ar fi fost ca oricum nu pot intelege tragedia altuia decat daca traiesc una asemanatoare. Nu pot sa mi-o imaginez si sa capat experienta cu ajutorul imaginatiei.
0
