Claudiu Tosa

La graniță e soare
Se văd labe de urși
Ei mă înspăimântă
Cu toate că-s de pluș!!!

La graniță sunt tunuri
La Borșa este soare
Citesc textul ăsta
Și încep să am frisoane!

că acest text este de fapt un efect advers al vaccinului anticovid

E o contradicție în strofele 4-5, ori iubirea-i stropitoare ori trebuie udată.
E contradicție pentru că nu poți să zici că stropitoarea trebuie udată ca să crească. Continuând succesiunea logică a raționamentului fracturat, dacă prin reducere la absurd am admite că iubirea e o stropitoare care trebuie udată, ar trebui implicit să acceptăm și ipoteza avansată în strofele 1 și 2 cum că e frumoasă dar uneori trebuie s-o și mai verificăm. Strofa 3 pășește și cu al doilea picior pe tărâmul fanteziilor antieuclediene și ne spune că stropitoarea se sădește ca ulterior în strofa 6 să se argumenteze finalmente că așa stropitoarea prinde valoare.

Concluzionând: iubirea e o stropitoare care trebuie sădită și udată pentru a crește frumoasă, dar trebuie verificată asiduu ca să ne asigurăm că-și menține frumusețea și valorea.

Totul însă până la valoare, recunosc.
Versul potrivit căreia iubirea dă valoare mi i-a evocat, recunosc, nici măcar nu mai știu exact în ce ordine, pe Dorel de la Popești, Vali Vijelie, Jean de la Craiova, Adi de la Vâlcea și Biloi de la Mangalia.

Puteai spune că iubirea e o stea care a căzut acolo undeva, și mă gândeam la Holograf. Sau că iubirea e după blocurile gri, și măcar mă gândeam la BUG Mafia și Pantelimon (am zis Pantelimon, s-ar putea să se autosesizeze Rudy și să intervină și el), dar asta cu valoarea...

Despre temperamente au scris foarte mult psihologii, cred ca au epuizat tema. Ceea ce ați scris sunt constatări personale care îmi amintesc de cele cinci mari trăsături de personalitate BIG FIVE. Probabil dacă veți căuta să citiți despre ele veți înțelege că nu puteți decât repeta, la o scală cu mult mai mică, ceea ce s-a constatat deja oricum. În rest remarc că ultima propoziție a textului dumneavoastră este de natură „rachieriană”, în sensul că pare să meargă în zonă exprimărilor nisipoase ale lui răzvan rachieriu. Puteți arunca o privire aici https://www.poezie.ro/index.php/author/0009721/index.html

E o zonă de care m-aș feri.

magistral. Trebuie să recunosc. Cel puțin la fel de reușit ca balada pentru poeta din vis. Ai un umor atât de natural încât am senzația că citindu-te răsfoiesc o carte proaspăt scoasă din raftul unei biblioteci, și nu că sunt pe poezie.ro. Și nu doar umorul e natural, dar tot discursul tău e extrem de credibil și firesc care în urma lecturii chiar lasă ceva în cititor. Îmi place cum îți dezvălui gândurile și sentimentele într-un mod introspectiv, sugerând că actul de a tăia ceapa declanșează o serie de amintiri și reflecții personale, făcând dintr-un act banal și obișnuit un simbol al vieții și al emoțiilor umane. Totul prin prisma unei ironii foarte bine.

și comentariul de mai sus mă face să mă simt de parcă aș fi Lex Luthor, Magneto sau chiar Shredder din Țestoasele Ninja.

E atâta iubire și dragoste în textele tale încât mărturisesc că mă dau bătut din critică. Aș simți că rănesc sentimentele cuiva dacă aș spune cu adevărat ceea ce cred, și nu am mai simțit demult asta. Uneori avem nevoie de spații de ventilare iar poezie.ro rămâne bun pentru asta. Până la urmă eu tot pe premisa asta am apărut aici demult. Altfel spus îți recomand să mai citeși poezie, proză chiar, expune-te mai mult la diverse forme de lirism și construcții poetice și poate că nevoia ta de a scrie atât de mult despre cele sentimentale va căpăta o formă mai matură, mai clară și mai vizionară, reușind să surprindă cititorul cu ceva și să-i creeze insighturi.

Albumul sau Volumul? Dacă e chiar albumul poate uploadezi undeva și interpretarea, sunt curios cum sună.
P.S: Penultima strofă mi-a adus aminte de Betty cea urâtă.

5. Recunosc că atât părerile cât și gusturile mele nu reprezintă matrița după care tiparnița lumii trebuie să producă standardele calității, însă asta nu înseamnă că nu pot spune ce am simțit citind un text, unul care în cazul de față aparține cuiva pe care (culmea) îl citesc uneori, iar cu unele texte de-ale sale rezonez, cu altele nu.

Ștefan,

1. Nu îmi dau seama dacă răspunsul tău vine pe filiera unei nevoi inconștiente de autovictimizare sau dacă e un semn de sensibilitate exacerbată în raport cu părerile critice asupra propriilor texte. Cu atât mai mult cu cât (1) acorzi o valență inexistentă comentariului meu de mai sus și (2) deturnezi destinatarul din text în autor.

2. În altă ordine de idei autorul unui text nu poate fi excrement literar, pentru că nu textul e uman și omul literar, ci invers, ultimul producându-l pe primul. Deci eventual un text ar putea fi un excrement literar dar nu omul. Cu toate astea nu am afirmat nici una nici alta.

3. Trecând peste fractura logică de la punctul 2, am rugămintea să nu cobori nivelul dialogului la un nivel atât de jos pentru că în mod cert nu voi colabora.

4. Dacă cumva prin comparația alpinistului cu Scrat vezi o „minimalizare” (pentru că personajul e unul micuț în Ice Age) și astfel îl etichetezi ca excrement mă tem că faci o greșeală enormă. Mai mult de jumătate din fanii Ice Age nu ar fi urmărit seria de filme dacă nu era Scrat iar eu mă număr printre ei.

Îmi place finalul. Are ceva deosebit sub umbrela restului de conținut. Singurul lucru care stinge imprevizibilul este că începi cu ciobul și termini tot cu el, apoi mai asociezi și ploaie și noiembrie cu Guns care pentru unii din noi e un fel de pleonasm, adică spui Guns și noiembrie și e cam de ajuns, nu mai e nevoie de ploaie, după părerea mea.

afirmației despre Dumnezeu și Bach și chiar extrapolez la Beethoven, Erik Satie, Halvorsen și versiunea sa pentru Passacaglia și mulți alții.
Pe de alta parte textul nu ajunge la mine, îl văd mai degrabă ca personale și nu ca poezie. Am rămas însă fixat pe afirmația anterior amintită pe care nu am mai auzit-o/citit-o de foarte mult timp.

Am rezistat până am dat de alpinist care pentru text e un fel de Scrat în Ice Age.
În cele din urmă am concluzionat că nu am înțeles nimic.

Îmi plac primele 3 versuri, crează o imagine bună, credibilă, însă versul cu numpărul patru pare o alambicare lingivstică marca Ștefan Petrea iar finalul textului e la fel de confuz precum comentariile lui razvan rachieriu. În sensul că nu am înțeles până la urmă cine e cine. Părea că vorbești mereu despre iubită, apoi discursul pare să vizeze pe altcineva care vrea să-ți ajute iubita, potrivit ultimei strofe.

Pe urmă pare să fie o contradicție de natură logică între primele 3 strofe, în sensul că-n prima pare că trăiește, în a doua pare c-a murit, în a treia iar că trăiește.

Textul are pe alocuri versuri care în realitate nu joacă niciun rol în construcția atmosferei poemului. Îți dau un exemplu:

„Ești din Moldova, ai chip ucrainean”.

Dacă pui Dobrogea sau Oltenia, sau chip italian sau francez nu schimbă cu nimic ceea ce cititorul reține. Plus că... ce e ăla un chip ucrainean? Sună extrem de facil și în același timp extrem de general. Cum identifici un chip ucrainean? Dar unul românesc?

Domnule Georgescu, răspunsul dumneavoastră poate fi considerat paralel în raport cu ceea ce am spus, dar în niciun caz perpendicular. Motiv pentru care închei dialogul ca să nu irosim spațiul.

Am îndurat cu stoicism prima strofă, ba chiar am simțit că sunt un fel de Atlas care nu pe umeri, ci pe luciul retinelor trebuie să țină bolta grea a acestei emanații lirice care sfidează inspirația și se înscrie perfect într-un soi de distopie Orweliană sintactică și stilistică. Speram totuși că textul se va salva măcar în strofa doi printr-o minune, dar minunea a devenit sepuku.

Îmi părea cunoscută chestia asta cu număratul. Acum știu de unde: „le-am sugerat ca mai bine să vină să îmi numere... silabele” - a spus mai demult Adrian Năstase în Parlamentul României.

Poți te rog să ne explici ce ar trebui să înțelegem din faptul că iubirea te-a oprit printr-o ieșire în natură de nerefuzat?

Consulul cărei țări o însoțea că e neclar? Sau ai vrut să spui Proconsul? Caz în care vorbim despre Consulul Bodo.

Altfel spus strofa nr. 2 poate fi redusă chiar la prima ei propoziție, toate numele alea reprezintă balast.