Claudiu Tosa

de nivelul clasei a 8-a, pentru care ai merita maxim o ciocolata cu scufișa rosie - judecând după limbaj, conținut și structură. Genul ăsta de „esee” sunt niște mascarade ieftine care decredibilizează însăși ideea de eseu și critică literară, având ca unica miză băgatul în seamă.

aceste dialoguri improvizate, inutile și trase de păr, de multe ori la limita dintre lingușire/ploconeală și tentative de conservarea a nepotismului literar, în care duduia Elena Papadopol, poetul lider al generatiei 2000 (autointitulat) Ionuț Caragea și criticul Dragoș Vișan (a cărui obiectivitate e dependentă de relațiile de prietenie cu cei pe care îi comenteaza) sunt implicați și își scriu reciproc prețiozități și puerilisme redundante, crează un anumit deliciu pentru cel care urmărește de pe margine.

Cele trei personaje sunt expresia perfectă a grupului Căntăreața Lia, Patraulea și Trandafir: https://www.youtube.com/watch?v=PvjORsyRsM4

Dragos are dreptate, ma repet, iar repetarea e una din trasaturile consecventei, cuvant care pentru Dragos e cel putin neologism.

Oricat ai comenta o faci degeaba, nu ai credibilitate. Impostura morala si-a spus cuvantul din pacate. In momentul asta esti pe pilot automat. Sa te pleci in fata unora pe care ieri ii numeai nulitati literare e de-a dreptul respingator.

Elena Papadopol

Asta e un text din ciclul: Bergenbier, prietenii stiu de ce. E lesne de inteles ca putem spune Dragos Visan, prietenii stiu de ce.

Dragos Visan, Ionut Caragea si Elena Papadol sunt intr-o relatie de cumetrie si se comenteaza unii pe altii de rup aici pe site fara nicio jena. Ultimii doi nu ma surprind, dar Dragos Visan ma dezamageste cu cat de ieftin se poate vinde. Doctorat pe opera lui Caraion iar el lesina la texte care nici la nivelul lui Liviu Guta cu de ce ma minti de ce ma minti eu stiu ca nu te speli pe dinti nu se ridica.

Pe Emilian Lican il inteleg, el inca sta si confunda butonul de logare cu optiunea acordarii de stele, nu e vina lui.

Stimată doamnă,

Ați primit două comentarii pe text iar la primul vă faceți într-o manieră indirectă interlocutorul analfabet și nepoliticos iar în privința mea veniți cu ironii ieftine despre vocabularul meu.
Dacă vă simțiți depășită e în regulă, nu se supără nimeni, nu e nevoie să răspundeți, putând lăsa subsolul paginii gol. Părerea exprimată de cineva pe un text nu presupune în mod obligatoriu și un răspuns din partea autorului.

Altfel spus:

1. În momentul în care vă postați creațiile pe site-uri publice care au opțiunea de înregistrare deschisă oricui, trebuie să luați în calcul că este posibil să primiți atât păreri pro cât și contra, atât păreri mai directe cât si unele care să vă menajeze mai degrabă.

Cum statutul de membru nu este restricționat în funcție de calificări, reușite literare, diplome sau afilieri la diferite entități private sau publice, e lesne de înțeles că așa cum oricine poate posta, la fel oricine poate comenta.

În speța actuală nu vă înțeleg nemulțumirea. Prin postarea acestui text cu comentariile deschise v-ați exprimat acordul cu privire la posibilitatea celor enunțate de mine mai sus. Așadar, nu văd ce vă deranjează. Faptul că Leonard Ancuța nu folosește pronumele de politețe? Nu avem o regulă în acest sens. Că nu îi place textul dumneavoastră? Avem dreptul să fim sinceri așa cum avem dreptul de a alege singuri ce citim. Și dumneavoastră aveți de exemplu același drept în privința felului dar și locului în care vă postați textele. Pe cale de consecință vă puteți imagina că așa cum dumneavoastră îi recomandați lui Leonard Ancuta să nu vă mai citească, și el vă poate recomanda să postați cu comentariile închise sau să o faceți în altă parte.

2. În privința ironiei legată de lansarea dumneavoastră de carte și implict săgeata către vocabularul meu, am rugămintea să vă abțineți dacă nu sunteți capabilă să discutați pe text.

Mulțumesc

P.S: La lansare v-ar fi putut ajuta concitadinii dumneavoastră, Ionuț Caragea și Dragoș Vișan, deși în privința ultimului aș fi foarte atent, pentru că azi s-ar putea să vă vadă Lamborghini, mâine Trabant.

Textul dă impresia unui efort literar ce pare să-și propună captarea efemerității sentimentelor în fața grandorii marine. Cu toate astea, pare să se împiedice de propriul său stil, care, într-o încercare de a fi evocativ și profund, se scufundă în banalitate, pretiozitate și lipsă de substanță poetică. Poezia pare să călătorească la marginea intertextualității, dând senzația unui ecou al altor creații fără a-și defini propria voce autentică (imi aminteste de unele melodii de pe atomic tv din anii 2000).

Strofa 1 ("am dorit mult / să privesc marea") sugerează o dorință puternică și neîmplinită, dar formularea simplistă lasă loc de dorit din punct de vedere poetic. Prima linie este atât de generică, încât s-ar putea insera în orice context, în timp ce a doua doar repetă și amplifică prima idee fără a adăuga profunzime sau nuanță.

Imediat strofa 2 ne prezintă o imagine a unui poem "legănat de cuvinte", care în loc să ofere o revelație sau să aprofundeze sentimentul prezentat anterior, se pierde în ambiguitate. De asemenea, intenția poetei de a nu "supăra pe nimeni" pare să sugereze un efort de a fi inofensiv, o decizie care înlătură orice potențial de provocare sau introspecție în presupus context poetic dat.

Continuând cu strofa 3, poeta încearcă să construiască un dialog cu marea, dar alege utilizarea unui clișeu precum "valurile mi-au adus mângâiere", care diminuează forța și originalitatea discursului poetic. Până și răposata Mădălina Manole ar fi spus-o mai bine.
De asemenea, împărțirea "mângâiere peste" pe două linii separate pare stângace și nu adaugă ritmicitate sau intensitate versurilor.

În privința strofei 4, analogia dintre un cântec și o atingere, deși interesantă în teorie, este prezentată într-un mod pueril și neconvingător. De asemenea, actul de a "lăsa inima" într-un cântec este un alt clișeu de natură telenovelistă care diluează autenticitatea emoțională a poeziei.

Strofa finală încearcă să aducă o concluzie poetică, dar repetă greșelile anterioare. Analogia cuvintelor care ajung pe buze "ca un sărut firesc" pare forțată și neinspirată. În plus, alegerea de a spune că aceste cuvinte sunt "întoarse din dragoste" pare să fie inserată fără un scop prea clar.

Deși titlul promite profunditate și mister, poezia dezamăgește prin aderarea la generalități și clișee care diluează orice tentativă de inovație sau introspecție autentică. Astfel, în loc să ofere un peisaj evocativ sau o introspecție profundă, textul de față se complace în generalități, clișee și formulări puerile. Prin repetarea de expresii și/sau imagini care se regăsesc adesea în poezii de o calitate inferioară, autoarea compromite gravitatea tematică pe care și-o propunea. Pentru că marea, o entitate adesea eulogiată pentru vastitatea și misterul său, pare să devină aici un simplu accesoriu, o prezență amorfă, în loc să fie nucleul central în jurul căruia gravitează emoțiile și introspecțiile autentice. Textul se îndepărtează de aspirația asta, fiind în mod regretabil un exemplu de cum un subiect atât de plin de potențial poate fi redus la o serie de imagini epuizate și exprimări redundante.

Cu regret constat inca o data ca unora din noi le place jazzul, ca sa fac o aluzie la filmul din anii 59.

Vreme de o saptamana si ceva de zile Dragos Visan s-a dezis total de autorul Ionut Caragea prin niste afirmatii virulente, concrete, clare, directe, ajungand pana si la remarci de natura personala si atacuri la persoana cu privire la primul, fiind extrem de categoric si convingator. Ulterior s-a intors la 180 de grade (mai acum 2 zile il compara pe Ionut Caragea cu Eminescu). In fata unei contradictii crase atat de evidenta nu pot decat sa reactionez fara echivoc si sa spun ca Dragos si-a pierdut total credibilitatea si consecventa de comentator. Vorbesc despre comentatorul Dragos Visan, nu omul.
Recenzam si criticam texte si nu oamenii si atitudinile lor in afara scrisului.

Daca Dragos se razgandea numai in privinta persoanei Ionut Caragea, era altceva, pana si in casatorie ne certam si ne impacam, e in regula. Dar Dragos s-a razgandit brusc si la 180 de grade nu numai cu privire la omul Ionut Caragea, ci si la autorul Ionut Caragea. Mai sus spune ca a gresit si s-a impacat cu el si ca acum il comenteaza ok. Ma intreb daca isi da seama ca afirmatia asta e o recunoastere directa a subiectivitatii din comentariile sale, a faptului ca relatia cu cei pe care ii citeste ii afecteaza judecata cu privire la calitatea operei lor. Sa ii spun nepotism, prietenarism? Ce facem, ne comentam pozitiv prietenii?

L-as intreba, pai omule, te-ai certat si impacat cu Ionut Caragea sau cu opera lui? Practic admite ca sub impulsul furiei l-a criticat, iar acum sub impulsul prieteniei il lauda la loc. Mai putem vorbi de obiectivitate? Cum sa solidarizez cu o asemenea mascarada orchestrata, cu atat mai mult cu cat prezenta si nivelul lui Dragos se datoreaza tot unei chestiuni contradictorii, dar care a mizat pe bunul simt si empatia celor de aici?

Se inseala, nu am spus si insinuat niciodata ca imi doresc sa plece sau sa isi piarda nivelul (pe care in mod ironic chiar eu i l-am propus), ci faptul ca trebuie sa dea dovada de consecventa in atitudinea sa. Macar de lucrurile nu ar fi atat de pe fata, dar sa vii de pe o zi pe alta sa il faci pe Ionut azi ciuma si maine muma, e ceva dincolo de intelegerea mea.

Personal, le urez lui Ionut Caragea si Dragos Visan, ca s-o citesc pe Elena Basescu, succesuri, in drumul anevoios si plin de provocari pe care au pornit in duet, la capatul caruia ii asteapta, la fel ca pe spiridusii imbracati in verde de la capatul curcubeelor, o gramada de aur stralucitor, care sper sa merite atat compromiterea personala cat si bagatelizarea statutelor de autor si comentator pe poezie.ro

Va doresc o saptamana cat mai frumoasa.

remarca Adrian este un discurs diferit si care merita evidentiat. Nu pentru faptul ca ceva este altfel, caci in mijlocul textului se afla tot emilian, e vorba insa despre naturaletea cu care curge poemul si luciditatea din spatele fiecarui vers. Textul seamana usor cu o confesiune marginita de laturile transparente ale unei reflexii interioare autentice, credibile si de efect mai ales prin final. E un aer retrospectiv aici la viteza redusa, care pe masura ce citesti te face constient de contextul poemului. Cred ca descriptivitatea partii a doua e foarte reusita.

Trimiterile la alte subiecte ii folosesc lui Ionut Caragea, care doreste atentie, provocand astfel fel de fel de discutii interminabile si insignifiante despre diferite subiecte in subsolul altor texte, dorind astfel, intr-o incercare absurda, de a se „impune” ca SME (subject matter expert) pe poezie.ro, crezand ca asta ii va spori popularitatea (inexistenta oricum).

Spre exemplu, afirmatia din primul sau comentariu „vad ca unii s-au pus pe treaba”, este o aluzie la mine - pe care o ignor - din care spera iar sa scoata o polemica. Actiunea e similara cu complexul salvatorului: pui foc apoi te oferi sa salvezi oamenii din incendiu.

Sfatul meu e sa stai pe margine si sa ignori. Timpul le cerne dar le si aduna pe toate fix acolo unde le e locul.

Smecher text, imi place. Imaginea cu turnul eiffel e reusita. E un poem care te prinde si te reprezinta. Sa spunem ca primele doua imagini din prima strofa sunt usor facile, in sensul ca am intuit imediat „deturnarea” lor si transformarea in constructii metaforice. Cu toate astea, sunt reusite si completeaza intr-o maniera naturala textul. Imaginea balerinului pe cuvinte mi-a placut mult.

lipsit de stangacii si pretiozitati. Imi place discursul oarecum inert dar viu la limita dintre pura relatare si insight. Finalul mi se pare foarte reusit. Genul asta de lirism clar, simplu, lipsit de inzorzonari metaforice reuseste sa ajunga foarte bine la mine. Cu atat mai mult cu cat intreg tabloul descris pare foarte viu, avand forta vizuala.

am rezonat cu textul pana la "este o neputinta". Asta din cauza ca simt un crescendo extrem de reusit care cumva scade din momentul ala. As fi ales o alta continuare cred - dupa gustul meu desigur.

penultima strofa mi se pare foarte reusita, are un impact vizual puternic.

steaua, uitasem sa bifez.

Naiv sau nu mie mi-a placut. E cu mult mai putin criptic decat restul scrise de tine, dar probabil ca e normal din moment ce e naiv. Cu toate ca "feerii" e rasuflat prin textele poetilor, aici pare ales cu grija, strategic as spune. Pentru ca textul nu e unul dulceag sau pretios, din contra. Pastrezi un stil matur, constient si vizionar in acelasi timp pe care ai grija sa il decorezi cu... inocentul "feeric" din final :) E o lectura frumoasa.

cred ca poza avantajeaza textul. Din contra, il distorsioneaza dupa parerea mea. Copiind textul si punandu-l intr-un notepad si citindu-l separat pare maxim o cugetare de jurnal personal.

un text reusit, mai ales finalul. As corecta "pe pantofi" cu praful pantofilor ca sa scapi de stangacia pe_pe.

pare ca am citit de fapt mai multe tentative de haiku puse laolalta. Poate e doar impresia primei lecturi, dar primele doua strofe imi dau clar senzatia asta. Si imi si plac.