Claudiu Tosa

Îmi place cum scrii. Uneori îmi creezi impresia că descrii prea mult, dar nu e cazul aici. Textul de față are substanță, e subtil și, în același timp, reușește să dilueze un soi de discurs ușor urban, care creează în cele din urmă un poem de idei, caracterizat însă și de imaginea de ansamblu pe care reușește să o portretizeze. Tonalitatea este marcată de un amestec de sarcasm, durere și reflecție filozofică, iar repetiția „povestim” e un refren care accentuează senzația de dialog intern, de încercare de a înțelege și de a descrie realitatea în termeni cât mai absurzi și metaforici. Pare o meditație amară asupra condiției umane, care mie, personal, mi-a plăcut.

Ilie, nu îți face griji, 4 minute e o nimica toată. Eu am reușit să îmi țin respirația aproape o lună de zile.

Raluca unde ești, de ce nu răspunzi?

Stefan, telefonul…

textul a ajuns. Nu doar datorită simplității dar și din motive personale. E o radiografie ușor minimalistă dar foarte emotivă care mizează mai puțin pe construcția la firul ierbii, punând însă accent pe imaginea de ansamblu.

Am ras de la un cap la altul, așa ca las un semn. Deși unele părți par foarte serioase, antiteza cu pasajele ironice crează genul de efect care te face să te întrebi ce e pe bune și ce nu. Știu și despre ce e vorba, recunosc. Felicitări. P.S: cred ca ai câteva typouri.

În cazul textelor lui Leo, dacă întrebi AI cine este autorul, îți va exploda monitorul în față drept pedeapsă că ți-ai permis să pui la îndoială veridicitatea textului, iar Skynet se va activa, urmând a prelua controlul întregii omeniri, producând terminatori construiți după chipul și asemănarea lui Leo. Ei vor vâna oamenii de pe planetă, forțându-i să-i cumpere cărțile, iar cine nu se va supune va fi băgat în beciuri de 2 pe 2, pe a căror pereți, tavan și podea, vor rula intermitent poze cu Leo de la serbările claselor primare, în timp ce în boxe va fi auzit recitându-și propriile texte.

Concluzionând, textele postate de Leo pot fi scrise numai și numai de Leo. Originalitatea se prezumă iar îndoiala se sancționează. Pe sistemul Fizz (dacă nu eu, atunci cine?), după cum însuși Leo afirmă mai sus, sunt mulți care scriu prost pe site, lucru care lui îi întărește convingerea că el, Leonard Ancuța, scrie bine. Cu alte cuvinte, Leo există ca poet atâta vreme cât el este convins că e înconjurat de alții mai proști decât el.

îmi amintește de elucubrațiile lui Leonard Ancuța, debitate în momentele de zero inspirație și 100% transpirație. Există însă o diferență: Iulia măcar insistă pe un stil, în vreme ce Leonard insistă pe a fi băgat în seamă.

Îmi place textul dar mai ales finalul. Textele tale sunt mereu presărate cu imagini vizionare. Curg lin, natural, și totuși au secțiuni în care fac explozie. Exact ca în ultimele versuri de aici.

Aș fi organizat puțin altfel propozițiile. De exemplu:

/Aveam 15 ani și toate prietenele mele fumau. În casa scărilor eu mă jucam cu chibritele./

E o chestie de gust/formă până la urmă. Însă, per total, textul este frumos. Mi se pare interesant că reușești să transmiți o stare atât de autentică și puternică printr-un limbaj foarte simplu, părând că faci un efort foarte mic. Am o ușoară senzație de deja-vu, recunosc. Lucru care mă face să aștept foarte curios și alte texte.

În afară de a-ți etala într-un mod grosier egocentrismul, te mai pricepi și la altceva? Ce mai cauți aici dacă tu știi cum sunt textele tale? E cumva poezie.ro muzeu și nu știu eu? Aici se expun lucruri care trebuie doar admirate, nu și criticate? Mi-am luat cumva angajamentul de a peria orgoliul cuiva când mi-am făcut cont aici, am eu cu tine vreo înțelegere notarială semnată sau mi-a dat popa vreun canon la spovedanie să te ridic în slăvi chiar și atunci când am impresia că postezi inutilități sensibile de tipul AcasăTV? E părerea ta despre ce ai scris o condiție sine qua non în formularea opiniei mele vis-a-vis de textele tale? Când Dumnezeu a creat lumea, s-a odihnit în a șaptea zi de frica ta, clopotele-s trase duminica la Slujbă pentru Sfântul Leo, sau?

Acuzația de invidie este atât de stupidă încât mă rezum la a parafraza un cunoscut: te-ai născut talent și ai murit speranță. N-am ce invidia. Scutește-mă de infantilismele astea obosite.

În privința AI, ai dezgropat o teslă dar te comporți de parcă ai descoperit un lansator de rachete. AI nu operează de sine stătător. Toate acțiunile și răspunsurile sale sunt rezultatul programării și instrucțiunilor primite de la oamenii care l-au programat. Nu gândește și nu decide independent, ci urmează algoritmi și modele de date concepute de programatori (oameni), fiind în realitate o expresie a cunoștințelor, biasurilor și limitărilor umane. Programatorii selectează datele cu care va fi antrenat și stabilesc parametrii după care funcționează, asta însemnând că orice opinie sau recomandare generată de AI este de fapt un ecou al informațiilor și intențiilor umane din spatele său. Inițial, răspunsurile generate de ChatGPT, de exemplu, indicau o tendință ideologică de dreapta. Ulterior s-a intervenit pentru a recalibra modelul, orientându-l spre ideologii de stânga, recalibrarea incluzând și aderarea la normele corectitudinii politice. Așadar, când întrebi AI ce părere are despre un text e ca și cum o întrebi pe mămica, în timp ce te mângâie pe cap înainte să adormi, dacă ea crede că tu ești un băiețel cuminte și inteligent.

Ne lași cu AI-ul te rog? Nu vrei mai bine să te comentezi singur cu AI și apoi să închizi comentariile? Ai descoperit modalitatea perfectă în care poți executa pupături proprii în direcția ta. Ce altceva poți să îți dorești mai mult? Înțelegi măcar ce e AI-ul și cum funcționează? A descoperit baba mitraliera si crede ca înțelege universul. Nu doar ca suferi de mania grandorii dar mai ești și total rupt de realitate.

Este un text foarte frumos, o mică bijuterie aflată la intersecția dintre poezia de imagine și minimalism. Ar fi nedrept să nu las un semn. Îmi place foarte mult antiteza dintre prima și ultima strofă, dar mai ales modul natural în care inversezi polaritatea autoportretului în final. Micile gesturi, toamna, cafeaua, se coboară perfect într-o imagine sensibilă, dar credibilă și frumoasă. Cu atât mai mult cu cât ultimele două versuri au un impact vizual puternic. Altfel spus, am vizualizat total involuntar totul, de la primul până la ultimul vers. Felicitări.

telenovelist, penibil și groaznic de zaharisit. Genul ăla de sensibilitate puerila, respingătoare și previzibilă. Uitându-mă la ultimele postări îmi este clar ca e rețeta.Faptul ca unii vad teatru in așa ceva mă face să rad cu gura până la urechi. Dar așa e când te urci în pom, ai impresia ca nu mai ai nevoie de telescop pentru a privi stelele.

Am luat act de modestia nemaivăzută cu care te autorecenzezi, umflând cu pompa lucruri total insignifiante, și în cuprinsul căreia, la fel ca la Oscaruri, mulțumești familiei, prietenilor și restul. Aștept cu interes un interviu cu doamna profesoară de română (dacă nu mai trăiește, atunci măcar un live de lângă mormântul ei în care vorbești cu lacrimi în ochi despre cum te-a îndrumat), o filmare cu strada pe care te-ai sărutat prima dată, o poză cu tine când ai făcut pojar, dar și copii ale diplomelor de bac, licență și master. Ideal ar fi să ai undeva în beci și un cufăr cu toate ciornele pe care ai vrut să le arunci în ultimii 20 de ani, dar pe care totuși te-ai îndurat să le păstrezi. O poză cu imaginea cufărului deschis ar fi minunată, dar și vreo 4-5 interviuri cu octogenari și octogenare din zonă care vor declara cu emfază: „O vedeam cum se juca atunci când era mică, dar nu ne-am fi gândit niciodată că o să ajungă atât de departe!”.
Remarc faptul că și această postare este masacrată cu virgule, în total dispreț față de niște reguli gramaticale elementare și, în mod evident, nu pot să nu mă întreb dacă în orice tip de comunicare scrisă folosești virgula la fel de des pe cât dă recuperatorul cu pumnul când merge la adunat bani.

Bine te-am regăsit, mulțumesc.

a înviat Gigel mai degrabă, nu bunica.

Hai c-a început Festivalul Penibilului. Asta mai lipsea. Un fel de libidinosenie de tipul Emil Cioran - Friedgard Thoma cre’ că.

Te-ai gândit să iei o pauză din scris? Textele sunt cu foarte mult sub ceea ce poți. Nu a ajuns nimic la mine. Și nici nu mi se pare poezie măcar ceea ce ai postat aici - mai ales ultimul text care în ultimele două strofe devine (pentru mine) extrem de penibil in comparație cu potențialul tău. Altfel spus, ultimul text e de atelier iar întreg grupajul pare o logoree versificată.

si ție, George.