Claudia Radu

....uite cum apar soimii patriei de serviciu.

domunule ultra (ultra orice) Catalin Samarghitan, eu spusei parerea mea (miiinunat de sincera) despre poema, fara referiri mai mult sau mai putin ironic/aluzive la persoana autorului. nu-s nascuta ieri (in cosecinta, nici domnisoara) si am cunoscut destui ultra-ilustrii ca sa ma mai extaziez la orice aparitie editoriala recenzata de alt rasilustru y sau z. eu zic ca am avut sansa sa cunosc oameni in voiajul meu literar. si imi ajunge. asta (subinteleasa din ce-mi zici matale) cu: cine mi-s eu (si aici vine o autoinjuratura superb si sincer romaneasca) si de ce vorbesti tu cand nu-mi ajungi nici la glezna gleznelor de la gleznisoarele mele\", ma lasa la fel de rece precum va lasa pe dumneavoastra sagalnica mea privire (nu vad de ce ar prezenta interes privirea mea, ca doar nu fac literatura cu privirea), desi credeti-ma ca nu va cred...sau, cine stie, poate suferiti de efectele andropauzei (asta ca sa vedeti cat este de urat sa te legi de ceva din biografia autorului)...

de obicei, cand fac un comentariu negativ, nu sunt rau-voitoare, pur si simplu procentul de \"asa nu\" din text ma face sa nu mai pomenesc despre ce ar putea fi bun. am remarcat, desigur, si partile pozitive ale textului de fata, dar, din pacate, ele sunt \"lucrate\" (as spune scremute) si nu rezulta decat o insiruire de pasari care fac tot soiul de chestiuni nespecifice. si poema asta nu e la sectiunea fantasy. si nici genul asta de metafore scoase din put nu cred ca mai impresioneaza pe alticneva in afara soimilor patriei (daca tot vorbim de pasari).

cu inalta consideratiune si respect,
Claudia Radu

am citit acest ciclu de poeme inca de la primele texte, cand intrase la atelier din confuzie, probabil (numele neobisnuit al satului, apoi mai erau acolo niste regionalisme care ingreunau cumva receptarea la adevarata valoare). m-am bucurat apoi cand am vazut aprecierea, pentru ca aceste texte/fragmente de viata au o originalitate a spunerii, a atmosferei create undeva intre amintire si fictiune, aduse intr-o forma care nu-i deloc arhaica, desi evoca un astfel de trecut (pentru cei mai tineri, desigur). zic ca le poate citi oricine, de orice varsta si le va simti fascinatia, regasindu-se in ele.

uite, eu m-am vazut in textul asta, mi-am amintit bicicleta, drumurile de la tara, caderile cu bicicleta, spitele si lantul ei afurisit care trebuia pus la loc daca aveai nesansa sa \"dea in gol\", minunea aia toata de atunci, campul, cumpana fantanii, padurea, aerul respirat in goana nebuna.

si cred ca asta este important. niciun artificiu stilistic nu ma face sa apreciez atunci cand nu \"rezonez\". aici rezonez. pentru simplitate, pentru acest univers care se poate recrea la randul lui in noi, asa cum ni-l amintim.

multumesc!

am citit pe nerasuflate textul de fata, a fost, de fapt, primul text agonic citit azi. nu stiu daca este corect incadrat la eseu, pentru ca problematica lui nu mi se pare de natura teologica si nici nu putem vorbi de analiza cu instrumente adecvate. este mai mult un text satiric, si, astfel incadrat, eu zic ca e unul savuros.

speta mi-a placut (cazul fatucii credincioase), dar nu era nevoie de final, i-am simtit (intregului text) exaltarea si isteria.

cel mai mult mi-a placut categoria sex barbos si expresia mi-nu-na-ta: \"echipa castigatoare la nemurire\"

si uite ca a venit si carmen sa ma uimeasca cu pasajul ala de medicina legala. unde m-am ras si mai tare =))

multumesc pentru placerea lecturii.

p.s. pentru ca au fost cazuri cand am primit chiar mail-uri de la carcotasi, acuzandu-ma ca nu stiu sa scriu corect, sper ca sesizati ironia, acolo unde ma rad, desigur.

nici macar cliseu nu pot numi expresia \"...cerul o sa ninga/ inimi inflorite\", parca e dintr-o compunere de clasa a VI-a (cel mult) a unei fetite silitoare. si ce sunt alea \"pareri impletite-n cocori\"? un fel de insirate margaritare din poveste? oricum ar putea fi acceptabil, dar impletite? ce sunt parerile astea, tricotaje de mana? si cand credeam ca nu poate fi mai rau de atat apare privighetoare fara liliac (ca doar erau inflorite liliachiu inimile, deh) care nu numai ca viersuieste dimineata (eu stiam ca nu dimineata e ora ei de cantat, dar o fi fost si ea biata ametita de la cocorii care impleteau pareri), dar o si ascute, foarte frumos si gerunzial: \"cu viers ascutind dimineata\". si, ca totul sa fie rotund, avem padurea care zboara (ca eu asta inteleg, dupa topica si dupa punctuatie - daca tot puneti virgule, puneti-le macar peste tot)

in final va spun un banc de care-mi aminteste (sincer) poezia dumneavoastra.

\"doi elefanti tricotau petrol intr-un bec\"

m-ai facut sa rad, sa stii. \"a citi fioros\", auzi la el :)) si balaur cuminte. oricum, nu scot cumintenia de-acolo pentru ca nu doar despre citit e vorba :P ma bucur ca ai vazut draperiile cu nisipul lor curgator cu tot.

multumesc pentru citire.

in primul rand cred ca ai vrut sa scrii \"apendice\", apendicita, din cate stiu eu, este boala.

2. dai prea multe explicatii, construiesti stufos si prozaic, usor adolescentin, as putea spune. am mai citit si alte poeme ale tale si cred ca, daca ti-ai lucra textele, ai avea ceva de spus. textul de azi ar merge doar taiat in sange, adica pastrat esenta a ceea ce simti, fara cand, cum-uri si fara gramezile de lianti (prea multi si, iar, dar...si iar si dar). apoi banalitatea frazelor nu e una a economiei de cuvinte ci, mai degraba, a neputintei de a gasi \"verbul\". si daca tot vorbim de verb (care in fraza anterioara are sensul de cuvant), de data asta ma refer strict gramatical - si astea sunt, cumva, prea multe.

in concluzie, incearca sa-ti periezi textele, vezi ce merita inlocuit, taiat, pastrat si...sa ai incredere in tine!

succes!

da, am mizat pe atmosfera aici si pe intrepatrundere/suprapunere, nu degeaba jocul timpurilor verbale. nici nu s-ar fi putut fara insinuare, pentru ca simturile sunt, nu-i asa, insinuante :P am mai mers si in alte poeme pe senzorial ca receptare, de data asta e o trecere usoara spre senzualitatea senzitivului, adica spre maxima lui sensibilitate. si sper ca n-am batut campii, da :)

multumesc pentru trecere.

Petrut,

constructia ceea o fi zgarietoare (ta/tu), dar am pus special repetitia ca un fel de intarire, e asumata. oricum avem pauza la final de vers, asa ca nu e trecerea foarte...tutuitoare.

multumesc pentru semn. :)

am tinut cont de sugestiile voastre si va multumesc pentru interventie. :)

eugen,

n-am inlocuit insa acel regionalism, pentru ca mie-mi pare ca ma ajuta sa rup vraja (si curgerea textului, cum ai spus tu, dar asa construiesc eu, de obicei, cu ruperi) cumva mai aproape de acasa si pentru ca aveam nevoie de stridenta lui. cat despre lipsa puzderiei de comentarii, nu este nicio problema, este suficient ca textul a fost receptat de cine a simtit....magia. multumesc.

madalina,

se preface, da, ai avut dreptate. :)

cred ca textul asta nu ma poate amuza decat cand ronnie (care-mi zambeste si mie, sa stii ;)) ) castiga. (cu 13-7, hihi). e ok ca textul tau e la personale, oricum decenta lui vine din pasiunea ta sincera (si patetica, totodata, nerautacios zic)pentru un star neobisnuit intr-o tara in care nu e foarte cunoscut acest sport al elegantei...si nu-s atatea persoane care sa-si faca \"idoli\" din jucatorii de snooker.

adica eu is venita de la o inghetata, parerea a venit si ea cu mine. reusit pamflet, mi-a placut mai mult decat cel cu capra si varza, ti-am zis ca eu tin cu lupul.

in alta ordine de idei, iti spun ca astia de la gelaterie nu-s deloc in trend. de inghetata de coeziune n-a auzit nimeni.

aveau doar rece.

ce sa insemne asta?

Alberto,

ai fost informat bine :P. azi este ziua mea. ma bucura semnul lasat de tine la o poema care ma defineste si \"redefineste\". pentru fiecare an din cei 31 impliniti azi.

ca frumos imi scrisesi tu aci, sa ma alint asa...olteneste :P. si...ma mai si deconspirasi, pe deasupra. intr-un fel, poemul asta s-a \"vestit\" singur... a inceput cu un gest, am schimbat foaia/luna in calendar. si mi-am amintit (ca un om mare) despre mine. :)

multumesc pentru urare!

avram,

m-a amuzat intru-catva comentariul tau. mai ales ultima parte cu conformatia. :)) pai, deh, urata si grasa n-am fost niciodata, (daca tu ai citit textul meu mot-a-mot si ai ajuns la concluzia ca acum sunt multumita cu...conformatia mea) doar ca marcam cu asta adolescenta, cand nu te multumesc multe, de la aspect pana la relatia cu cei din jur. adolescenta e perioada negarii, a conflictelor, a zapacelii daca vrei! te privesti intr-o oglinda stramba si mai curand cauti raspunsuri la prieteni, decat in familia ta cu care esti in razboi, desigur. de-asta dialogul este, de data asta, cu \"prietena cea mai buna\". cam multe explicatii iti dau si nu e corect ca autorul sa-si explice demersurile :P

si, da, ma cheama claudia. nu te-ai prins de ce? imi pare rau ca nu ti s-au inmuiat picioarele. cred ca se intampla asta daca ma chema violeta, nu? ;) (acum sper ca pricepi)

...si am uitat multumirile pentru insotirea in trecerea mea prin viata. :)

madalina,

ai dreptate, e prima oara cand chiar mi-a placut sa fiu patetica. simetria e de fapt un joc de copii. multumesc pentru trecere.

maestre,

ai dreptate - un copil nu spune ca sunt acre pentru ca exact astea ii plac! (evident ca eu cred ca se intelege ca am fost un copil ca toti copiii, deci mancam si corcoduse si caise verzi pana ma lua burta). dar e o \'susta\' acolo: intrebarea despre mortii care mancasera si ei merele de pe colaci, aceleasi mere care le plac copiilor, aveam nevoia de acel \"acre\" sa ajung la ceea ce voiam sa transmit. aveam un vers pe care l-am scos: \"mancam impreuna\" - adica mamaie si cu mine, dar lungeam prea mult si eu aveam o idee de \"scos\", ca sa desavarsesc simetria de care vorbeste madalina.

suptsoluri, desigur.

silviu, est-i cumva albin-a? sau te bagi ca musc-a in lapt-e?

(cu scuzele de rigoare pentru autorile care nu are de-a face cu asa iesiri patimase in subtsuluirle dumisale)

Pana la urma varza tot varza ramane, ca e naturela sau murata, morala e bineinteles lupul si cum de lup mancat de oaie am mai auzit, de capra nicidecum. Adevarata problema e ca sunt mai multi lupi decat verze. In concluzie, nota ar trebui sa sune asa: feriti-va, nu mai avem varza pentru lup. (subnota: Capra este vinovata)

mie-mi place ca eseul asta este de ieri la reco si nu-l comenteaza nimeni. acu sa nu te superi pe mine, coane adriene, dar eu pricepui pana la un punct din care punct intrai in ceata...ma refer la concluziune, care, dupa mine, depaseste o limita a ironico-retorismului. (daca se poate spune asa, despre limite zic)

dar teribil de mult imi placu sa gasesc pe poezie.ro un eseu despre capra si varza.