Claudia Minela Petre

Iubirea n-are limite. Se agață de gâtul tău ca un colier invizibil, lipit de piele, simțit numai de tine. Aștepți în umbră, discret, fiecare bob zăbavă al copilăriei, trăind intens inocența, vulnerabilitatea ei, libertatea de a-și alege singură drumul. Tu știi cum să o supraveghezi tăcând, așteptând, fiind acolo doar pentru ea, iubind-o, poete! Remarcabile versuri: „... dincolo de gardul care lipește cerul de pământ... ți-a fost baston la bătrânețe/ și foc pentru uscăciunile dinăuntru// îți este încă...”. Las un bob lumină pentru sinceritatea discursului liric, pentru emoția transmisă, dar mai ales pentru muză.

Mi-au plăcut extremele, antonimia între denumirea străzii - delicatețea brândușei - și rigiditatea asfaltului, ambele fiind alese cu simț artistic.
Fiecare etapă importantă din viața aedului poartă un nume – strada brândușei – asociată cu duritatea trăirilor – asfaltul - care capătă diverse nuanțe în funcție de experiența avută în timp.
Copilăria este afectată de lipsa paternă, temă recurentă în poeziile autorului, lezând involuntar spiritul inocent. Strada Brândușei poartă stigmatul tristeții neacceptate și neînțelese – „așa era strada brândușei/ amară de asfalt//... acră de asfalt”
Aceste stări îl călesc, astfel, el reușește să înfrunte fățiș situațiile mai puțin plăcute pe care le compară cu ochii „roșii de lup”, de care nu i-a fost niciodată teamă, lăsând în urmă copilăria și temerile ei.
Odată cu maturizarea, viața – strada brândușei, laitmotiv – devine „sărată... dulce... strânsă de asfalt”, acceptare și împăcare cu sine.
„bărbații adevărați/ ies întotdeauna pe ușa din față/ cu sticla în mână/ sacoul pe umăr/ ca și cum ar trage lumea după ei”, conchide autorul spre finalul poemului, care vine ca o confirmare a izbânzii omului puternic.
Primul vers din strofa a patra mi se pare prea lung, inestetic.
Poezia este bine structurată, transmite emoție, iar limbajul artistic întregește calitatea conținutului.
Felicitări!
Steluță pentru o poezie pe care am lecturat-o cu sufletul.

Discursul liric aduce o viziune nouă puterii femeilor, bizară, dar extrem de interesantă. Poeții, de regulă, versuiesc despre frumusețea ei aducând în prim-plan forța pe care aceasta o transmite cu ochii, brațele, părul. Tu ai dat o altă conotație misiunii femeii, recurgând la o formulă lirică inedită - „cel mai lung picior din lume este un picior de femeie”. Femeia poate schimba sensul vieții, „anotimpuri”, femeia este muză, femeia puternică minimalizează efectul fatidic dat de războaie și arme, femeia, prin șarmul ei, spală traumele trecutului, transformând nimicul în valoare – „ține acoperișul lumii/ să nu cadă”, fericind pe acela care vede și simte intențiile ei dincolo de senzualitate. Felicitări, Gabi!

Dragostea, inelul care adună în jurul său mulți oameni, uneori te condamnă la singurătate, contemplând în tăcere – „ești doar tu cu Dumnezeu/ pe o tablă de șah/ unde muți primul tăcerea - alte ori te sufocă, lipsindu-te de tine, îndepărtând lumina.
Pentru aed, solitudinea e benefică. El se detașează voit de oameni și trăiește în propriul univers, dincolo de promiscuitatea realității.

Încă de la început formula introductivă ne duce cu gândul la o poveste misterioasă. Merg în paralel, pe două planuri, dorința aedului de a-și încerca limitele până la extreme, cunoașterea de sine și puterea divină. Ajuns geniu, își dă seama că este greu să te menții la acel nivel, fără să pierzi libertatea cuvântului, fără să te compromiți – „nu mai există comunicat de presă/ ci comunicat din lesă”. Deși apolitic, cu o moralitate fără cusur, realizează că omul „este cea mai ieftină monedă de schimb”. A doua oară, descoperă iubirea care îl dezamăgește. Normalitatea, cea de-a treia dorință, se dovedește a fi fără valoare. Ultima dorință a fost aceea de a fi el însuși - poet. De data aceasta trece prin toate formele „sociale” nonvalorice - „poetul manelist, poetul de duzină, poetul mIRC-messenger-whatsup, poetul experimentat”. Trecând prin mai multe stări și personalități ajunge la chintesența condiției umane - ,,i-aș sfătui pe oameni să fie mai buni... oamenii buni sunt niște atlanți pe cale de dispariție...”.
Ai un joc antonimic de stări, situații, trăiri, un joc de cuvinte ca un bisturiu fin și sigur care înlătură cu precizie cangrena.

Dacă micuța ar fi acum în fața mea și ar înțelege, i-aș spune că niciodată fetele nu-și vor pierde tații. Uneori, ei sunt scutul iubirii într-un câmp însorit unde fericirea amuțește, alteori, sunt viespi care înțeapă mereu și mereu în același loc pentru a testa imunitatea durerii, preluând asupra lor întregul venin.
Un poem cu multă încărcătură emoțională, bine ancorat în trăirile tatălui. Abandonul este doar un scenariu pe care nu și-l-ar dori nici tatăl, nici fiica. Dragostea dintre cei doi are rădăcini puternice ancorate în sufletele amândurora. Felicitări!

Apreciez simbolistica dragostei care poate avea multe sensuri, în funcție de viziunea cititorului. Începând de la inocență, continuând cu pericolul existențial care pândește punctele vulnerabile, dragostea reprezintă împlinire, teamă, putere, vis, utopie, infinitul. Până la urmă ea este devotament și iubire față de pruncuțul tău; sau poate simboliza etapele vieții: copilăria și inocența, adolescența și capcanele ei, împlinirea și maturitatea, sensul vieții lângă somnul nevinovat al propriului copil, protecția paternă. Oricare variantă se dovedește a fi creație divină, esență și putere de a dărui și a primi necondiționat.

Îi numesc Etceteriști pentru că sunt talentați în mai multe domenii. Em este muzician (profesor de pian), este pasionat de fotografia artistică, de pictură, face traduceri din literatura universală, scrie poezie etc. etc. - deci este un etceterist.
Emanuel Pătrășcioiu, unul dintre poeții talentați ai generației sale,
se remarcă prin diversele stări de spirit și mesajele transmise - trece cu ușurință de la omul smerit în fața divinității, la rebelul îndrăgostit care trăiește infernul cu inima desculță.
Otty, ai surprins cu acuratețe esența volumului. Te felicit pentru materialul postat, dar mai ales pentru că ai evidențiat o voce puternică ce merită atenția iubitorilor de poezie.
Un vers memorabil din volumul Nictofob - ,,uitaţi-vă la soare cum plagiază lumina".
Mulțumesc pentru recenzie

o metaforă deosebită, secondată de un epitet duios,, zorii blânzi\'\'ce ,,sfințesc cu rouă/Tărâmul nostru de etern păcat...\'\'

Un sonet puțin certat cu viața păcătoasă pentru care mai există o speranță atâta timp cât credem, chiar dacă soarele,,Țîșnește...-n raze ferecat\'\'.

Ștefan, de ce ții neapărat să ai doua catrene și două terține? Mi se pare ca o ruptură nejustificată finalul strofei a treia cu începutul ultimei strofe.
Mi se pare?

,,Primesc cu mâini întinse, (amândouă

.....................................?
Această mană). Crist, crucificat,...\'\'

Pană ușoară!
C&M

te-ai grăbit:
mătase vIerzuie
țip muȚește
să șuierà vântul


text simpatic
o seară bună!

poezia lor îi promovează, eu doar punctez ce-mi place.
Mă bucur din suflet că Eugenia a avut răbdare cu mine să mă instruiească la postarea fotografiilor. N-am mai semnalat multe evenimente și cărți pentru că nu reușeam să mă descurc cu foto. Îi mulțumesc din suflet pentru tot ajutorul dat de-a lungul anilor.
George, Otty, vă mulțumesc pentru steluțe și pentru semnul dat. să ne trăiască viitorimea :)

sunt onorată de prezența ta, George
m-aș bucura mult să-mi dai câteva detalii despre acele hibe. învăț tot timpul și sunt deschisă la observațiile celor care au pregătire în domeniu, așa cum ești tu. eu nu am studii de specialitate, dar sunt un foarte bun autodidact. am învățat multe chestiuțe de pe acest sait și de pe bocancul literar.
dacă am perseverat puțin, este datorită oamenilor de bine care au știut să pună degetul pe rană fără a produce o altă durere.
so... aștept

un discurs liric sincer care persuadează cititorul.
chiar dacă timpul nesimțit îți amintește mereu că nu mai ești copil, refuzi să-i dai satisfacție, asumându-ți schimbarea prefixului în stilul tău. ăla micu' din tine se ține de șotii și sfidează divinitatea aruncându-i franc în față: eu am rămas copil, buăi, chiar dacă tu nu vrei! și ca să fii credibil, izbești ,,cu piatra de pe suflet ... direct în geamul lui Dumnezeu”. poezia-tablou însumează sentimente contradictorii care se succed concentric în sufletul cititorului. finalul e al dracului de bun! felicitări, Barbule! te prinde bine stilul ăsta năzdrăvan în aparență, dar extrem de profund în simțire.
Iar acum, iaca și cârcoteala:
Până nu bagi tu în poezie puțin balastru sau o contradicție, nu te simți bine… cum naiba vine ,,neîndeajuns de paralele”. Păi ori sunt paralele, ori nu. Neîndeajuns contrazice planurile paralele (ca si cum ai spune insuficient de concomitent). Nașpa, ca să nu mai vorbim de estetica formulării. Toată poezia curge frumos și vii cu ,,neîndeajunsul” tău și strici efectul cursivității.
Asta dă un minus discursului. Cu toate astea, întregul merită luminat. Poate te răzgândești și renunți, deși sunt convinsă că n-o vei face, chiar dacă am argumentat minusul. Ai orgoliul tău de puști încăpățânat iar dacă mai insist, s-ar putea să-mi spargi și mie geamurile cu praștia :)

vă mulțumesc pentru semnul luminos, domnule Dume.
Barbule,uneori mai dau și din casă, asta e! :)

comentariul de mai sus ”Cenaclul de la Roma vă așteaptă” este mesajul de la Valeriu dg Barbu primit pe mail

Cristalizarea unui cenaclu durează decenii, noi avem doar trei ani, învățăm zilnic, iată, o frumoasă lecție ne-au dat-o copiii... Ziua culturii aici peste hotare înseamnă la fel ca și acasă dar că noi o simțim dilatat sau mai intens!
La a patra ediție sigur va fi altfel însă nu atât de viu, de dinamic, așa cum au reprezentat România acești minunați copii.
Claudia, cei doi inimoși Magda și Ștefan, fac minuni, mulțumesc pentru faptul că datorită ție am avut onoarea să-i cunosc
în rest micile defecțiuni organizative le însușim la fel ca pe succes, învățăm!

frumos!
Copilăria te bântuie și astăzi, Barbule!amintirea ei este firul care te leagă de trecut, de viață, de amintiri - telejurnalul, emisiunea ,,mihaela” - părinți, camera acestora... Lanterna este liantul dintre tine și creație, lumina călăuzitoare care vine ca o premoniție spre cel ce va alege arta cuvântului la maturitate, o trecere spre ,,un fel de mâine” care nu mai are intensitatea și percepția trecutului, chiar dacă ,,prin articulațiile falangelor/se-ntrec amorțirile să caligrafieze ceva spațial”.
Îmi place maniera ironic-tristă abordată de tine iar ,,lanterna” merită o lumină specială, o steluță, imbold pentru ,,cartea pe care o vei scrie mâine”. promit să o citesc sub o plapumă albastră(nu albastru...vezi text), la lumina unei lanterne din tablă, cu baterie pătrată.

vă mulțumesc tuturor, mai ales maestrului radu ștefănescu, o somitate în arta cuvântului.
eu, amatoarea claudia minela, (fără glumă, îmi recunosc lungul nasului) aștept cu nerăbdare recenzia profi realizată de domnia sa RȘ. învăț repede, dacă am de la cine.
nu cred că trebuie să fii critic pentru a-ți spune părerea despre o carte citită.
stelele au fost acordate pentru ,,un fluture încărunțit", nu pentru ceea ce am scris eu despre carte.
citatele sunt relevante

mulțumesc tuturor pentru lumina dăruită!acest volum chiar este special și surprinzător. este primul pas făcut de Valeriu în proză publicată. a pornit cu un mare drept. sunt încântată de frumusețea sufletului de copil, dar mai ales de mesajele transmise. eu nu am putut reda cu acuratețe detaliile savuroase din carte și sentimentul trăit atunci când am lecturat. volumul este o bijuterie și ca design, este puțin mai mare decât palma. îi doresc succes în următoarele proiecte. Valeriu dg. Barbu are un cuvânt greu de spus și în proză, dar e modest și îi lipsește curajul.

pentru reco!