sofroni
trăia la subsolul casei de pe strada ,,Luminei”. era în proces cu viața de mulți ani. o dăduse în judecată acuzând-o de uciderea soției și a ficei lui. de atunci tot așteptă să i se facă
Virtuala – scrisori către Rallu
Plouă, Rallu. Sunt lacrimile celor neînțeleși. Ei doar ridică privirea și robinetul pornește. Și plouă, plouă, plouă până când se descarcă tot necrologul sufletelor negre. Ai văzut, Rallu, cum se
praf
Sunt praf R. mă agăț de toate prostiile să pot merge mai departe. e greu să răzbați într-o lume străină. dimineață priveam aleea din fața blocului, femeia de serviciu plutea într-un ritual, condusă
poeții
Au suflete de unică folosință. trăiesc într-o beție continuă. nici ei nu știu care le sunt prioritățile atunci când își simt singurătatea ca pe un ultim drum. Au nevoie de bere, de multă
Și nimeni nu m-a întrebat ce vreau eu...
Am trăit cumințenia florilor. și nimeni nu m-a întrebat ce vreau. am fost prizoniera pământului și a soarelui. și nimeni nu m-a întrebat ce vreau. ochii străini se lipeau de mine ca de pânzele
Trufia, arta de a deveni banal
Þi-ai vândut sufletul, ticălosule! mi-aș fi dorit ca versurile tale să fie închise între coperte care să aibă ISBN-ul amprentelor mele. eu știu să mângâi poezia, s-o iubesc, așa cum nu o poate
Capete din porțelan
Sunt o păpușă fără cap. în fiecare seară ți-l trimit să te joci cu el, în fiecare seară te joci cu el. l-ai scos de acolo pe Baudelaire, ca pe un stol de albatroși cu pliscurile lovite de pipele
Doi fetuși într-o inimă
Eram doi fetuși. ne dezvoltam în același pântec, ca doi gemeni hrănindu-se într-o singură placentă. sărutul nostru transmite viață sexelor noastre nedespărțite și explodează în noi cum sângele
oniric yin & yang
să nu ai niciodată încredere în dragostea unui poet. trăiește doar pentru el și ea. își iubește muza. imaginea perfecțiunii pe care o caută în orice femeie, îl urmărește hedonic, obsedant. e ca un
Le Nouvel Antiqum, ediția a-II-a - seară de muzică și poezie
,,Lumea nu este a celor modești, ci a celor energici.’’ (Dante) Am cunoscut oameni energici precum Adrian Suciu, Ștefan Doru Dăncuș, Sorin Teodoriu, Leonard Ancuța, Daniel Vorona, Cristina
fiecare bătrân își are marea sa
am rămas singuri, prietene noi doi și banca asta ca o carte de povești deschisă pentru cei care încă mai cred în minuni mi-aprind o tigară și trag din ea ca și când aș adulmeca ultimul prânz
ipocriți
nu trebuie să răscolim podelele bisericilor ca să găsim urmele genunchilor ipocriți nu trebuie să mâncăm din miezul pâinii negre ca să aflăm că și coaja are același gust nu trebuie să ne
copaci acrobați
își trăiesc rădăcinile plutind în panta pădurilor noaptea se balansează și ating cu brațele gleznele lunii fac împreună salturi mortale sub ei plasă de stele soarele pândește ascuns în
armistițiu
va veni o zi când oamenii din viața ta se vor împrăștia copiii se vor închide în cuburile lor albastre prietenii te vor uita doar cerul te va însoți punându-te la masa îngerilor de
spuneai că...
spuneai că... ai ,,învățat deja mișcarea peștelui în năvod'' dar n-ai simțit niciodată durerea unei frunze smulse de vânt și călcată de tălpi oarbe abia atunci ți-ai vedea chipul schimonosit
prințul aisberg
iubește de la distanță într-un ritual al tăcerii adulmecă ciuta derutată de puterea lui fără să știe că se pierde în fobia dependenței de ea alunecă ușor în sufletele lor cu vorbe albastre cu
cineva spunea că sufletul nu doare
îl simt ca pe un păcat lepădat în leagănul unui nou-născut ca pe o eclipsă sângerând în brațele luminii la porțile somnului viața cerșește îndurare lacrimile sunt doar o scuză adusă
și dacă
norii se transformă în păsări fără aripi doar gânduri cuibărite în umbre de tăceri ascund cătușe crescute din brațele tale grele grele și strânse pe încheieturile nopților liniște e liniștea
Atârnând de sfori în vieți paralele
cum ai ajuns păpușarul păsărilor? zilnic le momești cu mei în schimbul unei bucăți de suflet pe care o pui cu grijă între paginile cărților tale * se amestecă cu versurile hrană pentru
de-a zahăr candel
am fost doi copii prieteni cu luna * doar ea împarte lumea în două nopțile îi vorbeam o duceam în spate ca pe un balon fosforescent uneori urcam scara fermecată iar ea ne primea cu steluțe
invizibilă
sunt bolnavă doctore noaptea stelele par vârcolaci mușcă din lună din somnul meu ca posedatul din farisei la maslul sfântului Vasile sunt bolnavă doctore de câte ori văd în jurul lui
gogule (1)
am visat că eram bărbat aveam lanțuri legate de mâini și picioare voiam să alerg să respir să mă îmbăt și să mă pierd în cele mai frumoase femei strigam la mine ca din gură de șarpe
ultimul copac, duminică îmi era
a mai căzut un copac din pădurea mea de câte ori simt că sunt puternică Dumnezeu mai doboară unul și-ncă unul și-ncă unul până când securea lui îmi spintecă pântecul ultimul duminică
ieșită din context
în noaptea asta moartea și-a pus genunchii pe sufletul meu de parcă m-ar fi pregătit să-l dau afară ca pe o naștere forțată în noaptea asta pentru prima dată nu m-am opus și-am trecut
