Atârnând de sfori în vieți paralele

cum ai ajuns păpușarul păsărilor? zilnic le momești cu mei în schimbul unei bucăți de suflet

pe care o pui cu grijă între paginile cărților tale

*

se amestecă cu versurile

hrană pentru alte suflete naive ajunse prizoniere

*

păsărar nemernic eliberează-le

eliberează-ne strigau copilele

lasă-ne să ciugulim singure din căușul inimii tale

sforile astea ne ucid

tăcerea ta ne smulge aripile durerea ne amuțește

*

nu pot nu pot să vă eliberez

corbul închis în colivie este străjerul rătăcitului meu

cu fiecare pasăre eliberată simt cum ciocul lui rupe din mine

*

egoist egoist

țipă privighetoarea crăpând cerul

*

păsărarul poet zâmbea

îl durea nezborul lor înalt

a slăbit mănunchiul sforilor și păsările s-au înălțat înviind aerul

ca un mănunchi de baloane dorind să ia pulsul soarelui

*

corbul creștea cu fiecare bucată ruptă

creștea

creștea și iar creștea

*

păsărarul zăcea întins țintind cerul

cartea cu suflete uscate se topea

mâinile lui au căpătat culoarea norilor

degeaba sforile s-au împreunat în jurul încheieturilor

ca blestemele

degeaba păsările încercau să-l ridice la cer

corbul a luat cu el cuvintele

cărțile au rămas goale

doar foile lor tremurau între coperte

păsări din ceară picau

pământul se îngreuna cu încă o pereche

de vise