Poezie
lanterna
1 min lectură·
Mediu
nu-mi amintesc să fi tras cu praștia-n vrăbii
să fi băut o cană cu vin cu vreo puștoaică
la telejurnal sau mihaela nu aveam cum să mă uit
televizorul era în camera părinților iar eu veșnic
citeam cu lanterna aia din tablă cu baterie pătrată
ascunsă sub plapumă cartea pe care
o voi scrie mâine
nu-mi amintesc să fi fost vreodată mai tânăr decât astăzi
deși cănile nebăute mă latră și mă scuipă din ochi pe stradă
telejurnalul a devenit totuna cu un fel de mihaela
știu asta de la lucrătorii salubrizării urbane
care tot strâng camerele părinților aruncate de la ferestre
în televizoare minuscule
din greșeală am călcat pe-o laternă sau pe ecoul luminii
vin vrăbii, din ce în ce mai multe vrăbii, ridiculizându-mă
amărâtule n-ai nici măcar praștie
trec niște, cum să spun, un fel de mâine (de ce nu are plural?)
prin articulațiile falangelor
se-ntrec amorțirile să caligrafieze ceva spațial probabil
o plapumă, albastru ba verde ba nu
învelește, învelește frigul, eu rămân pe dinafară și nu mă mir
036.641
0
Copilăria te bântuie și astăzi, Barbule!amintirea ei este firul care te leagă de trecut, de viață, de amintiri - telejurnalul, emisiunea ,,mihaela” - părinți, camera acestora... Lanterna este liantul dintre tine și creație, lumina călăuzitoare care vine ca o premoniție spre cel ce va alege arta cuvântului la maturitate, o trecere spre ,,un fel de mâine” care nu mai are intensitatea și percepția trecutului, chiar dacă ,,prin articulațiile falangelor/se-ntrec amorțirile să caligrafieze ceva spațial”.
Îmi place maniera ironic-tristă abordată de tine iar ,,lanterna” merită o lumină specială, o steluță, imbold pentru ,,cartea pe care o vei scrie mâine”. promit să o citesc sub o plapumă albastră(nu albastru...vezi text), la lumina unei lanterne din tablă, cu baterie pătrată.