Claudia Minela Petre

în noaptea asta moartea și-a pus genunchii pe sufletul meu de parcă m-ar fi pregătit să-l dau afară ca pe o naștere forțată în noaptea asta pentru prima dată nu m-am opus și-am trecut

îmi sfârâie carnea când facem dragoste dincolo de plămânii serii obosiți răsucim vârtej după vârtej tremur pe culoarele desfrâului iadul scrâșnește între coaste când îmi înfig unghiile în

26-octombrie-2011 ,,Ia să ies eu din bârlog! '', mi-am spus, la sfârșit de toamnă. Și am ieșit, întâia-și dată, la Librăria Mihai Eminescu, unde conu' Samson își lansa cel de-al doilea roman -

Clara suporta din ce în ce mai greu excesul de zel al comuniștilor și atmosfera celor trei T- teroare, teamă, totalitarism - o atmosferă care plutea ca o pâclă peste un decembrie călduros, în care

Ia uite la ei cum se înghesuie minunatule sunt primii la ,,halocații’’ primii la handicap primii la ajutoare bănești pentru familii nevoiașe primii la luat și ultimii la dat gogule la dat

gladiatori amazoane câte războaie veți purta până când armele se vor toci câte pântece de amazoane se vor deschide în plin război până când veți crede că cerul vă aparține că apele vi se

nu mai rânji fasolea la mine că purceaua-i moartă-n coteț frate e plin bucureștiul de ifose uite la ei gogule în centrul vechi cum se strâng ciorchine la mese cu un quelque chose în față și ard

caută, tot caută, caută în gunoaie și vorbește cu ele: ,,vine masa, vine acum!\'\' un nor de vrăbii aterizează lângă el țop- țop, țop-țop, ciugulesc tot, apoi dispar. fața lui are culoarea

fiecare om are o cruce de dus eu am două am obosit să le tot car fără rost pe drumuri străine crucea din marmură roșie în care soarele își piaptănă razele arde e cea mai grea chiar dacă

simt cum viața se scurge fără voia mea/ când nu mai ești tânăr îți dorești să te evapori precum roua dimineața ajungi să-ți cauți prospețimea în puieții din jurul tău te doare tinerețea lor/ te

femeia fluture ține în palme luna ca pe o perlă acolo îl vede zburând albastru atunci când zâmbește când o privește e roșu și verde și galben toate furtunile mărilor se strâng în ochii lui

și totuși imi doresc singurătatea să mă rup de lume precum lupul de haita sa să-mi urlu răscumpărarea sufletului toacă bătută dincolo de cer auuuuuuuuuuuuzi luuuuuunăăăăăăăăă auuuuuuuzi

erai frumos și puternic tată îmi dădeai stângaci bretonul din ochi te jucai și râdeai cu noi la săniuș mâinile mici degerate se adăposteau în căușul cald și aspru nu mai zâmbești nu te

omul un virus artificial sub microscopul puterii creatoare gașca de futuriști se devorează reciproc până la exterminarea speciei timpul aleargă i se dezlipesc de călcâie ore și ani

smulge-mi haina vântule și lasă ploaia să-mi spele păcatul fulgerele să-mi biciuie dorința smulge-mi gândul cerule și lasă-mă goală pe dinăuntru să aud ecoul care se sparge precum vitraliile

sufletul s-a urcat în șaua cerului armăsar pur sânge și a fulgerat de la est la vest s-o găsească pe ea liniștea a întrebat păsările dacă nu se ascunde în zborul lor iar păsările l-au învățat s-o

suntem condamnați la iubire destinul mi-a crestat în palmă linia vieții se intersectează cu cea a iubirii într-un punct fix linia inimii se intersectează cu cea a norocului care abia se

1*** limba de cactus e a soacrei putere când înger când drac 2*** bărbat haimana un fluturaș amețit iubind flori de mac 3*** coceanul din ochi chiar dacă te orbește refuzi să îl

ochii tăi nu mai vor sa picteze curcubeie în vers s-au certat cu soarele cu pietrele cu fluturii le-a smuls aripile suflându-le dincolo de întuneric unde umbre se duelează cu bătăile inimii

,,Stăm prost cu banii cu sănătatea Stăm prost cu somnul și cu visele stăm prost cu nervii și cu femeile stăm prost cu gloanțele și cu prietenii... poezia mea- poezia ta devine o junglă de

strângeam pietre și plăteam cu ele nuci mere caise cumpărate de la negustorii din livadă cu brațele încărcate de poame aveau răbdare cu mușteriii lor care li se cocoțau pe trup până sus aproape

- N-am chef. Tu tot cu linguriță ai mâncat? râse privind-o viclean. - Da. - După boticul murdar, se pare că minți, pisicuțo. *//*//* Fără nicio rezervă, îi prinse capul în mâini, ca într-o

când ninge îngerii plâng furia chiuretelor