Claudia

Copilul este învățat de mic: Iarba e verde, cerul e albastru, soarele e galben, zapada e albă sângele e roșu… Copiii învață și știu: iarba e verde, cerul e albastru ….și sângele e roșu. Dar

Mă îngrozește zgomotul liniștii din camera mea: Mi se izbește de timpane Într-un ritm tărăgănat, parcă leneș și abject. Stau și ascult obscena liniște care mă sfidează. Pereții albi vibrează

Mi-am luat cuvintele și le-am transformat în copaci cu ramuri uscate. Mi-am luat suspinele și le-am transformat în flori cu petale-ofilite. Mi-am luat emoțiile și le-am transformat în

Mă uit la tine: zâmbești - îți zâmbesc...... Mă săruți – te sărut înapoi...... -La ce te gândești? ... - nu-mi răspunzi. Privești pierdut spre mine – nu mă vezi. -La ce te gândești? Întreb din

... ninge cu stele de gheață afară Când singură luna, pe cer solitară Așteaptă să spun un singur cuvânt Să-mi stingă suspinul cu suflu de vânt. Și ninge cu vorbe de tine uitate Când lacrimi

Pe alei fierbinți din parcuri de mult prăfuite Îmi scot, uneori, la plimbare sufletul rece: (Un puzzle din cioburile oglinzilor zdrobite) Pe care un nou, învechit anotimp iar îl trece Îmi

Iubitul meu e-ascuns în spatele pleoapelor mele închise Acolo e lumea lui, acolo e-aşa cum îl ştiam din vise... l-am pierdut de mult din inima mea aşa cum rătăceşti

Odată ca niciodată.................... Crdeam de mult în iubire, În visele ce se împlinesc La marginea dintre un mit şi-o poveste. Credeam e mult în prințul meu albastru Ce

Simt că mă îndrept spre o zare prăfuită, Simt cum mă pierd în orizontul tău pustiu Şi nu-nțeleg de ce am fost sorită Misterul iubirii nicicând să îl

Mi-e dor....... mi-e dor să mai sper in dimineti pline de lumină mi-e dor să mai cred că-n viața mea iubirea o să vină mi-e dor să privesc în ochii

O veşnicie închisă-ntr-o clipă moare Sau poate o clipă veşnicie îmi pare, O mie de cuvinte pot să nu spună nimic, Dar poate, cu o vorbă, întregul necuprins,

Nori de nisip bătuți de o furtună Se-nghesuie pe cerul de visări Şi lacrimi cad când fulgeră şi tună Iubiri ce n-au sfârşit şi nici

Mă simt înger şi demon Şi simt agonie şi-extaz Te alung şi te chem lângă mine Te vreau, mereu, fără răgaz. Te iubesc şi urăsc tot ce

E noapte, în universul mea bătut în cuie… În şoapte, se pierde un văzduh de nori… E întuneric, pe drumul ce sufletul meu suie… Nu-i nimeni, să-ți dea aripi să poți

mi se pare că întuneric se deschide în sufletul meu simt cum zgomotul tăcerii dintre noi ma apasă cred că a sfârşi ceva ce n-are început e greu ştiu că de-ar

Veşnicie închisă într-o clipă Şi tu clipă ce veşnicie pari, Hotare mărginind o râpă Şi tu iubire ce dispari Ascultați cu toate glasul

Nu sunt nimic, Nici măcar vântul călător Ce poartă suspinul unui muritor, Nu sunt nici briza mării Ce poartă durerea chemării. Nu sunt nimic, Nici

Vreau totul şi nimic Vreau ceva oricât de mic Vreau chiar luna de pe cer Şi prea multe ştiu că cer! Tânjesc neâncatat duopă ceva Şi vreau cu jind orice Aş

Un înger înlăcrimat În pieptul meu el plânge Căci el, iubirea a aflat Iar ea, aripile îi frânge. Un înger a visat Ce poate fi iubirea Şi prețul scump el

Pe cerul albastru al noptii de vara O stea a rasarit prima oara. Lumina ei alba, frageda, plapanda, In universul cel mare prea mult se afunda. Licarirea-i curata tot cer\'nfioara O noua

E chiar uşor să poți să poți să râzi Când de nimic nu ai a plânge Dar vai! cât este de uşor a plânge, Când de nimic nu poți să râzi!

Te caut în tot ce mă-nconjoară, Vreau să fac parte din tine, Imaginea ta şi-acum mă-fioară Dar te pierd mereu printre suspine. e greu să privesc înapoi, E

Un călător pribeag în ploaie s-a oprit Şi tunetele i-au fost alintarea Un fulger de sânge atunci l-a sfințit Şi vuietul ploii i-a tot fost chemarea. Şi plouă în

Te vad mereu, Si-acum te vad Port chipul tau in gand Si orisiunde-as indrepta privirea Te vad pe tine ca prin gand Caci sa iubesc imi e menirea Te stiu de mult, Te stiu infrant Si-as