Mediu
Copilul este învățat de mic:
Iarba e verde, cerul e albastru, soarele e galben, zapada e albă sângele e roșu…
Copiii învață și știu: iarba e verde, cerul e albastru ….și sângele e roșu.
Dar copiii cresc și întreabă: Totul are o culoare, ce culoare are iubirea? Sau moartea?... Dar pacea?
Li se răspunde că roșu e iubirea, alb este pace, iar moartea e negru.
Ei știu acum, și cred că ce văd ei este culoare învățată, și cred că ce simt ei poartă culoarea care li s-a spus.
Au învățat și știu culoarea pe care o simt și nu mai nici timpul nici curajul să-și dea seama că poate, iubirea ca și pacea, și chiar moartea nu sunt doar roșu alb și negru.
Nu mai simt că iubirea este albă, au uitat să mai simtă că iubirea este verde când iubesc cu indiferentă, că este roșie îi zdrobește, că este galbenă când smulge lacrimi, albastră când sunt triști, violet când mint, și neagră când este mai puternică decât ei.
Și chiar dacă ar simții că pacea nu e albă chiar mereu, că cerul nu este doar albastru și iubirea, poate niciodată nu este tocmai roșu, oare ar avea cineva curajul să spună?
Ar crede cineva că poate, numai poate, simte și vede totul altfel?
Cine ar spune că e normal ca pacea să nu fie alb, cerul –albastru, moartea –negru și iubirea roșu?
043906
0
PB