Poezie
Liniște!
1 min lectură·
Mediu
Mă îngrozește zgomotul liniștii din camera mea:
Mi se izbește de timpane
Într-un ritm tărăgănat, parcă leneș și abject.
Stau și ascult obscena liniște care mă sfidează.
Pereții albi vibrează
sub sunetele stranii scoase de această tăcere,
o tăcere a camerei și parcă a vremii.....
o tăcere ce se transformă în vedenii orientale, cu mișcări ciudate
ce se scurg ca niște umbre pe pereții albi ai gândirii mele.
De geamurile camerei mele albe se izbește ca o ploaie liniștea mea.
Sub șirurile tăcute de ploaie, gândirea mea se înconvoaie....
Suspinul meu de lung și stins...... și se înalță ...
mai sus de albul camerei mele..... trist și mort...
013087
0