Radu Ionescu

Erai acolo stateai nemișcată , impietrită ca o secventă de piatră modelată și râdeai ți-am sărutat buzele și lacrimile tale dulci și m-am lăsat inecat in brațele tale și in ochii tăi apoi

Personaje fără caractere Marionete Ființe fără chip Vid Adesea cortina cade peste noi Proiectasem un sfârșit fulgerător . Sau chiar două . Lumea-mi apare golită de semnificație . Iar realitatea

am deschis ochii si am privit-o vazand-o cat era de frumoasa avea un gat lung si doua picioare era atat de frumoasa si-mi soptea ca ma iubeste imi soptea ca ma iubeste era atat de frumoasa

Suntem facuti din gauri Prin care curge sangele nostru spre sangele lor Suntem atrasi de nimic Prin care totul se explica Exista atat de mult spatiu intre noi doi

Am încercat sa-ti scriu Nu stiu de ce ai spatele asa alb.

Când am darâmat zidul dintre noi A ramas spatiul lui

Aseara am plecat din mine Si când am intors privirea spre locul unde ar fi trebuit Sa fiu N-am vazut nimic. Am plâns de râsul trist ce m-a apucat De picior si m-a rasturnat in tacere Si

mi-ai intrat in ochiul stang si m-a durut . am clipit crezand ca te scot de acolo cu lacrimi dar ai ramas acolo .

Îngrijindu-ti frunzele si ramurile si tulpina si seva si radacinile am ajuns sa cred ca iubesc un copac

Deodata Soarele mi s-a parut prea jos si prea rosu Cerul prea mare Pamântul îngust Am coborât privirea si i-am vazut buricul .

Era o vreme cand Te iubeam Cum iubeste Iubirea iubirea Si devenisem doi copii frumosi Era o vreme cand Te iubeam Cum iubirea Iubeste iubirea Si devenisem un barbat frumos Eram doi , eram