Cioban Stela

tu și eu cutreierând prin primăvară calc pe emoții strivesc raze de soare pășind pe aleile goale sub talpa vieții șerpi de lumină se zvârcolesc să scoată capetele se împletesc culorile din

am aprins lumina din mine mi-am încălzit mâinile sufletul sunt o lumânare care arde și arde tot începând cu amintirile s-au aprins și au ars scrumul se înghesuie în văgăuna timpului o

tu-mi întinzi glasul plin de cuvinte ca un pahar eu beau din eu sorb din iubire curge prin mine inundație în inimă gândul sinistrat se mută în locuința de soare de sare pereți care se

ne-am întâlnit într-o vară când noaptea cădea peste noi ca o cortină peste lume închizându-ne după ea marea-și scutura trupul încercând să se agațe de noi se zbătea clipa înfiptă între

ține ochii închiși când te sărut să nu-mi vezi sufletul alergând prin tine păsările cântânde se vor izbi de tâmpla ta să-ți vor zbura prin glas soarele își va stoarce lumina și-o va

nu știu de ce soarele plânge lacrimile galbene se scurg prin crăpături și ajung în mine orașul pare atârnat de cer prin mine circulă mașini cutremure furtuni mă izbește viața și

el a căzut de pe cer și s-a făcut țăndări s-a spânzurat cu mâna mea atârnă sinistru se leagănă sinistru în inima mea moartea l-a mușcat de gât din rană se revarsă păcatele negre care put

ziduri peste tot ziduri am sărit peste acest zid de lacrimi lacrimile au sărit pe mine mă mușcă cu colții lor sărați rup fâșii din mine au rămas oasele albe sub un zid prăbușit viața se

tai gândurile și le înghit bucată cu bucată viața îmi stă în gât ca o gânganie agățată în pânza de păianjen care se zbate să scape mi se perindă prin fața ochilor amintirile ca o

am închis subiectul și am pus lacătul pe el cineva trage de gratii se izbește cu capul de lună vânătăile sunt albe pete de lumină pe chipul vieții dezamăgirea ce o fi și asta pare o

e primăvară o primăvară fără soarele agățat de chip particip la înmormântarea iubirii cineva plânge în mine îi ofer o batistă urmez cortegiul gândurilor funerare am ajuns la groapă arunc

mă apasă tristețea până îmi strivește inima țâșnesc din mine lacrimi visuri moarte corăbii cu amintiri coșmarele aleargă după mine ca niște câini care mă mușcă de suflet am adormit cu

când o încasezi și ești demolată sufletește încerci să te ridici să mergi mai departe dacă nu poți păși te târâi prin viață iei realitatea și dai cu ea de pereți sau dai cu pereții

am luat bătaie el mi-a boxat sufletul până l-a făcut praf și-a luat zdreanța de mână și au plecat pe drumul fericirii soarele răsărea dintre picioarele ei și îi lumina lui viața eu

cearcănele nopții chipul înmuiat în întuneric pașii sacadați ai vieții plecând să doarmă eu ca o panteră în cușca iubirii mă lupt să mă eliberez de tine nu pot dormi număr stelele de pe

nu plouă în îngeri decât cu apă să spele albul de alb și petele de pe sufletul altcuiva răstignit pe crucea de piatra din spatele vântului cărăm în noi îngerii morți ca într-un cavou se

urlă luna și lovește în tâmpla mea sub mine se surpă o stea cu gândul la tine mă prăbușesc între visuri aleargă cai albi pe câmpiile ninse cad fulgi cad ape cad podurile

nu te închide în iubire ca într-un turn de soare despic cerul cu privirea și-l demolez calc peste raze rup fâșii de gând și te înfășor în ele până sângele din venele tale se prelinge în

mi-ai înșfăcat inima mi te-ai înfățișat ca o pădure copaci cu rădăcini retezate atârnați de capătul nopții timpul fuge prin vene și se izbește de sângele clipelor ochii larg deschiși

în pădure era un copil în copil era o poiană în poiana din copil se zbenguiau căprioare în căprioare goneau poiene în mine este un copil o poiană o căprioară toate

mi-am dresat păianjenii cu piciorușe galbene să plângă îmi înfulecă tristețea și-mi fug prin sânge mi-am făcut o pânză de păianjen în colțul sufletului unde se agață lacrima mi-am prins

aidoma unei bucăți de soare am înghițit viitorul și doare aidoma unei bucăți de vis am înghițit viața dinadins am lins ca dintr-o înghețată din tot și durerea e peste pod trec grăbită

privirea se sparge imaginile curg ca un fluviu revărsat un torent scuturat de munte timpul se sparge secundele se aruncă îmi inundă viața cu viață moartea cu leșuri de gânduri animale

valuri de dorințe în mine zvâcnesc flăcări pulsează stele pe cerul inimii becuri înșurubate în carne zac desprinsă de mine ca o coajă de pe fruct păsări cu aripi cât zarea ciugulesc