Cioban Stela

din norii negrii storși de vânt se scutură și noaptea peste lume lumea adormită ca o frumoasă ce nu poate fi trezită pădurea bat toba să alung din somn balauri cu șapte capete și

uneori realitatea doare neancorată în realitate dacă realitatea se dezbracă de ea alunecă ca o haină de pe trup legată de iubire singura realitate de pe lume de pe lângă lume de sub de

rup din tine bucăți de paradis mă hrănesc mă tăvălesc umbre cu buze desprinse din glasul tău se aruncă peste mine mă sărută buzele se lipesc de piciorul meu se lipesc de visul

magnetic mi te-ai lipit de gând te smulg apele dintre ape te smulg pleoapele dintre pleoape îmi curgi prin sânge prin viață mă inunzi cu chipul tău ești un copac crescut din mine

el e începutul de unde încep eu să tremur ca o ramură de unde încep eu să fiu ca o viață sorbind viața din paharul chipului lui el e începutul de acolo încep a mă naște cu strigăte de

încerc să alung somnul se gudură la picioarele mele la inima mea visul se agață de minte o târâie pe coclauri o izbește de colțul unei stele de colții unui lup o duce pe marginea

câinele mi-a lins tâmpla zâmbetului mi-a smuls cu colții limba dintre cuvinte strigam dar glasul îmi cădea înainte ca un om amețit poticnindu-se de pietre de ape de aer am întins mâna

un răsărit de vis peste cântecul păsărilor peste trupul norilor care poartă în brațe dimineața un răsărit și tu venind cu glasul prăbușit în mine ca un pod peste inimi floarea din

rozul vieții galbenul risipit pe chipul cerului culoarea ta e căzută din soare pată de galben peste trupul adormit chipul fugărit din tabloul vieții cu ochii înfipți între crengile

mă agăț de gâtul vieții viața se înfășoară ca o sfoară de gâtul meu îmi gâtui timpul și-l arunc din mine de pe mine iau suferința de un picior pun un picior pe suferință sufăr de prea

există moarte în oase se întinde ca o apă furioasă care-și înghite malurile uneori moare o zi alteori o oră câteodată eu ceva trece prin mine și-mi smulge trupul mă târâie

lasă-mă să intru între cuvintele tale să-ți adulmec sufletul care-și împrăștie parfumul pe pielea mea luna să-și spintece trupul ca să-și lepede lumina în noi vreau să te sărut când valurile

tu și eu cutreierând prin primăvară calc pe emoții strivesc raze de soare pășind pe aleile goale sub talpa vieții șerpi de lumină se zvârcolesc să scoată capetele se împletesc culorile din

am aprins lumina din mine mi-am încălzit mâinile sufletul sunt o lumânare care arde și arde tot începând cu amintirile s-au aprins și au ars scrumul se înghesuie în văgăuna timpului o

tu-mi întinzi glasul plin de cuvinte ca un pahar eu beau din eu sorb din iubire curge prin mine inundație în inimă gândul sinistrat se mută în locuința de soare de sare pereți care se

ne-am întâlnit într-o vară când noaptea cădea peste noi ca o cortină peste lume închizându-ne după ea marea-și scutura trupul încercând să se agațe de noi se zbătea clipa înfiptă între

ține ochii închiși când te sărut să nu-mi vezi sufletul alergând prin tine păsările cântânde se vor izbi de tâmpla ta să-ți vor zbura prin glas soarele își va stoarce lumina și-o va

nu știu de ce soarele plânge lacrimile galbene se scurg prin crăpături și ajung în mine orașul pare atârnat de cer prin mine circulă mașini cutremure furtuni mă izbește viața și

el a căzut de pe cer și s-a făcut țăndări s-a spânzurat cu mâna mea atârnă sinistru se leagănă sinistru în inima mea moartea l-a mușcat de gât din rană se revarsă păcatele negre care put

ziduri peste tot ziduri am sărit peste acest zid de lacrimi lacrimile au sărit pe mine mă mușcă cu colții lor sărați rup fâșii din mine au rămas oasele albe sub un zid prăbușit viața se

tai gândurile și le înghit bucată cu bucată viața îmi stă în gât ca o gânganie agățată în pânza de păianjen care se zbate să scape mi se perindă prin fața ochilor amintirile ca o

am închis subiectul și am pus lacătul pe el cineva trage de gratii se izbește cu capul de lună vânătăile sunt albe pete de lumină pe chipul vieții dezamăgirea ce o fi și asta pare o

e primăvară o primăvară fără soarele agățat de chip particip la înmormântarea iubirii cineva plânge în mine îi ofer o batistă urmez cortegiul gândurilor funerare am ajuns la groapă arunc

mă apasă tristețea până îmi strivește inima țâșnesc din mine lacrimi visuri moarte corăbii cu amintiri coșmarele aleargă după mine ca niște câini care mă mușcă de suflet am adormit cu