Cioban Stela

când o încasezi și ești demolată sufletește încerci să te ridici să mergi mai departe dacă nu poți păși te târâi prin viață iei realitatea și dai cu ea de pereți sau dai cu pereții

am luat bătaie el mi-a boxat sufletul până l-a făcut praf și-a luat zdreanța de mână și au plecat pe drumul fericirii soarele răsărea dintre picioarele ei și îi lumina lui viața eu

cearcănele nopții chipul înmuiat în întuneric pașii sacadați ai vieții plecând să doarmă eu ca o panteră în cușca iubirii mă lupt să mă eliberez de tine nu pot dormi număr stelele de pe

nu plouă în îngeri decât cu apă să spele albul de alb și petele de pe sufletul altcuiva răstignit pe crucea de piatra din spatele vântului cărăm în noi îngerii morți ca într-un cavou se

urlă luna și lovește în tâmpla mea sub mine se surpă o stea cu gândul la tine mă prăbușesc între visuri aleargă cai albi pe câmpiile ninse cad fulgi cad ape cad podurile

nu te închide în iubire ca într-un turn de soare despic cerul cu privirea și-l demolez calc peste raze rup fâșii de gând și te înfășor în ele până sângele din venele tale se prelinge în

mi-ai înșfăcat inima mi te-ai înfățișat ca o pădure copaci cu rădăcini retezate atârnați de capătul nopții timpul fuge prin vene și se izbește de sângele clipelor ochii larg deschiși

în pădure era un copil în copil era o poiană în poiana din copil se zbenguiau căprioare în căprioare goneau poiene în mine este un copil o poiană o căprioară toate

mi-am dresat păianjenii cu piciorușe galbene să plângă îmi înfulecă tristețea și-mi fug prin sânge mi-am făcut o pânză de păianjen în colțul sufletului unde se agață lacrima mi-am prins

aidoma unei bucăți de soare am înghițit viitorul și doare aidoma unei bucăți de vis am înghițit viața dinadins am lins ca dintr-o înghețată din tot și durerea e peste pod trec grăbită

privirea se sparge imaginile curg ca un fluviu revărsat un torent scuturat de munte timpul se sparge secundele se aruncă îmi inundă viața cu viață moartea cu leșuri de gânduri animale

valuri de dorințe în mine zvâcnesc flăcări pulsează stele pe cerul inimii becuri înșurubate în carne zac desprinsă de mine ca o coajă de pe fruct păsări cu aripi cât zarea ciugulesc

pleacă te rog pleacă pe ușa inimii mele ca să o zăvorăsc să nu năvălească ploaia să-mi scufunde visurile mi s-au scufundat corăbiile gândurilor toată flota eu plutesc în derivă mă agăț

gravitația cade iubirea și se face praf împinsă de lună cu brațul pe țărmul interzis el și amanta se tăvălesc stelele privesc și se aruncă de pe cer plonjează în apa ochilor mei în care

deschide-ți inima să mă arunc în ea să mă ascund în ea până trece furtuna stelele căzătoare sunt izbite de pământ așchii de stele îmi secționează gândurile deschide-ți inima să-mi arunc

a acum aici azi mă ascund în cușca cuvintelor rup amintirile dintre clipe și le tăvălesc prin mine până se zdrobesc de coastele stelelor sâmburi de gând se înfing între ape cad sălcii

îmbrățișez dimineața care dansează peste mine cu glezne de soare și soarele pe glezne rup gânduri dintre plante și le plantez în mine viața alunecă se scufundă în glasul dimineții puțin

îmi zboară gândul ca pasărea să-ți aducă în cioc iubirea dă din aripi până cerul se face franjuri de soare mă arunc peste marginea dimineții în abisul vieții apa care curge peste pietrele

eu fâșie de apă baltă cu gura căscată în care ploaia își aruncă chipul mă scurg în sus spre stele stea născând lumina din pântecul nopții răsuflare tăioasă a lunii tolănită pe patul de

prin ochiul zilei se scurge tăcerea ca lacrima desprinsă de floare desprinsă de cer genele mele care clipesc zdrobind soarele semețe înfingându-și turlele în nori catedralele gândului se

tu și eu muzica asta care se rupe din osul mării murmur tumult privirea mea înaintează ca o armată să cucerească redute de soare să demoleze întunericul sunt doar o ramură care crește din

îmi resuscitez cuvintele și le trimit la plimbare mă bag în pat un pat de tăcere cu arcurile rupte cu coastele fracturate mâna mea caută drumul prin viață prin vene sângele curge ca

planetele dansează pe muzica sferelor îmi cântă stelele în ochi cântec de viață apoi pleacă din ochii mei spre altă noapte se agață de marginea lunii mă agăț și eu de întuneric și-i smulg

stau și ucid încet clipele îmi răstorn trupul ca pe un nisip pe plaja închipuirii cotrobăi printre vietățile gândului câinii aleargă cu bucăți de cer între dinți soarele mă pipăie cu raze