Cioban Stela

nani nani dormi ușor vis cu aripile rupte-n zbor jupuitorul de nori dealurile verzi decorjite rupte rănite sângerează grăbite eu mă grăbesc să evadez din prezent dar mă grăbesc lent mă

nu-mi gâtui amintirea cu tine și mine sub trupul lunii încolăciți de timp cu buzele contopite pierdute de sine în sine nu-mi sugruma visul cu tine și mine sub trupul soarelui răsărit de

gândul tremură lipit de fereastră privește în mine ca într-o groapă nici prea adâncă nici prea lată cât să încapă în ea veșnicia unor clipe stoarse viața îmi dă târcoale se gudură

în glasul plin de foame a clipei în foamea plină de clipe a glasului tu urcă-te pe lună pe o scară de raze sărută-i lumina pe creștet acel mort cu capul scalpat de visuri jupuit de

e luni o zi de luni sexi lovește cu tocurile în tâmpla mea pășește legănat prin viață zâmbește ademenitoare o zi cu vino- ncoace să tranșez problema cu ferăstrăul să-ți smulg din

viața în roz am desfăcut sticla cu șampanie viața ca o spumă mi-a sărit pe față m-am năclăit cu viață m-am stropit cu trecut amintiri oloage dădeau peste mine mă împungeau cu

știi bine că-n îmbrățișarea ta inima saltă ca luna aruncată din stea în stea știi bine că-n vocea ta istovite cuvinte cad leșinate pe timpanul meu știi bine că tainele lumii sunt

ca într-o mahmureală mă doare fruntea inimii sub coarja mea se izbește răcnește se zbate viața să iasă prin crăpături spărturi peșteri cratere peste tot tot eu târâind după

dimineața cum s-o creez din cafea neagră și tare să-i sculptez fața cu privirea mea umblătoare cum să-mi creez ziua din lucruri mișcătoare care curg curg spre înserare ca un râu

îmi curg lacrimi din măruntaiele gândului urme de zbor rămase pe marginea aripilor aerul zburat lichid ca un lapte stingeri de zori cu soarele scurs prin iarba strivită umbra mea

o apă curgând malurile din vânt feerie plângând ochii ca două scorburi din care curge lumina se destramă un gând ia forma unei păsări zburând sub un cer din pământ dincolo de frontierele

evaziune evaziv intru cu bocancii în râul glasului trupul se sfărâmă ca o statuie prăbușită antiteză sinteză a eului fugind de eu ca niște cerșetori copacii își întind brațele le

îmi aprinzi inima ca un piroman arde arde arde flăcările ling norii pășesc peste focul care mistuie totul cu o privire ai declanșat incendiul arzătoare devastatoare am adunat cenușa

se crapă întunericul pășesc peste cioburi de lună îmi sar în brațe stele nebune noaptea se întinde prin mine împingându-mă spre cer cocoțată peste aerul leneș al nopții care-și trage

îmi sângerează clipa rănită îmi sângerează viața în alb se scurge printre aripile îngerului s-a prăbușit în sine un suflet demolat din ruine se arată îngerul puțin pătat cu noroiul

orele trec prin mine eu trec prin ele totul e trecere prin printre peste așa cum privesc lung în oră să-i văd capătul ca într-o fântână secată te aștept undeva pe marginea zilei pe

ce-o să te faci când vei fi mare am întrebat copilul ce se juca în nisipul inimii mele o să mă fac mare și atât atât de mare încât cerul se va înfinge în mine și-și va scutura

culeg întunericul dintre clipe dezdoi tăcerea din glasul adormit mă dărâmă viața lovită de soartă cu picioarele amarul trist și posac șerpuitor târâindu-se peste iarba clipelor

cenușă scrum de timp clepsidra spartă lupi mușcând din nisip dezlănțuirea urletelor secundelor mușcate de boturile lacome de viață mă mușcă timpul de un picior șchiopătez dar mă târâi

tot liniștind tăcerea să nu țipe smulg răsăritul de pe cer și-l cos în mine cai galbeni pe poteci de soare se aruncă în prăpăstii nechezând tot fugăresc cărările din inimă spre mâine

privesc prin fereastra spartă a timpului lumea se revarsă prin ea ca o apă curgătoare târâind întunericul izbindu-l de zidul de lumină mă strecor prin viață sar peste obstacole

mă trag în mine ca un urs în bârlog mă ascund în mine până soarele mă va găsi prăbușită între cuvinte târâind ca pe un trup lung de șarpe viața sunt lava unui vulcan împroșcată pe

dă din picioare de parcă ar pedala pe aleile inimii privirea ta răpusă străpunsă de raza de soare ruptă din trupul e oare trupul soarelui sau soarele trupului ceva pedalează prin mine

și se făcu lumină o lumină albă și pură ca o fecioară hăituită de întuneric încolțită schingiuită și luna țipa pe cer și cerul țipa strângând la piept stelele iar lumina albă și pură