Cioban Stela

îmi aprinzi inima ca un piroman arde arde arde flăcările ling norii pășesc peste focul care mistuie totul cu o privire ai declanșat incendiul arzătoare devastatoare am adunat cenușa

se crapă întunericul pășesc peste cioburi de lună îmi sar în brațe stele nebune noaptea se întinde prin mine împingându-mă spre cer cocoțată peste aerul leneș al nopții care-și trage

îmi sângerează clipa rănită îmi sângerează viața în alb se scurge printre aripile îngerului s-a prăbușit în sine un suflet demolat din ruine se arată îngerul puțin pătat cu noroiul

orele trec prin mine eu trec prin ele totul e trecere prin printre peste așa cum privesc lung în oră să-i văd capătul ca într-o fântână secată te aștept undeva pe marginea zilei pe

ce-o să te faci când vei fi mare am întrebat copilul ce se juca în nisipul inimii mele o să mă fac mare și atât atât de mare încât cerul se va înfinge în mine și-și va scutura

culeg întunericul dintre clipe dezdoi tăcerea din glasul adormit mă dărâmă viața lovită de soartă cu picioarele amarul trist și posac șerpuitor târâindu-se peste iarba clipelor

cenușă scrum de timp clepsidra spartă lupi mușcând din nisip dezlănțuirea urletelor secundelor mușcate de boturile lacome de viață mă mușcă timpul de un picior șchiopătez dar mă târâi

tot liniștind tăcerea să nu țipe smulg răsăritul de pe cer și-l cos în mine cai galbeni pe poteci de soare se aruncă în prăpăstii nechezând tot fugăresc cărările din inimă spre mâine

privesc prin fereastra spartă a timpului lumea se revarsă prin ea ca o apă curgătoare târâind întunericul izbindu-l de zidul de lumină mă strecor prin viață sar peste obstacole

mă trag în mine ca un urs în bârlog mă ascund în mine până soarele mă va găsi prăbușită între cuvinte târâind ca pe un trup lung de șarpe viața sunt lava unui vulcan împroșcată pe

dă din picioare de parcă ar pedala pe aleile inimii privirea ta răpusă străpunsă de raza de soare ruptă din trupul e oare trupul soarelui sau soarele trupului ceva pedalează prin mine

și se făcu lumină o lumină albă și pură ca o fecioară hăituită de întuneric încolțită schingiuită și luna țipa pe cer și cerul țipa strângând la piept stelele iar lumina albă și pură

din norii negrii storși de vânt se scutură și noaptea peste lume lumea adormită ca o frumoasă ce nu poate fi trezită pădurea bat toba să alung din somn balauri cu șapte capete și

uneori realitatea doare neancorată în realitate dacă realitatea se dezbracă de ea alunecă ca o haină de pe trup legată de iubire singura realitate de pe lume de pe lângă lume de sub de

rup din tine bucăți de paradis mă hrănesc mă tăvălesc umbre cu buze desprinse din glasul tău se aruncă peste mine mă sărută buzele se lipesc de piciorul meu se lipesc de visul

magnetic mi te-ai lipit de gând te smulg apele dintre ape te smulg pleoapele dintre pleoape îmi curgi prin sânge prin viață mă inunzi cu chipul tău ești un copac crescut din mine

el e începutul de unde încep eu să tremur ca o ramură de unde încep eu să fiu ca o viață sorbind viața din paharul chipului lui el e începutul de acolo încep a mă naște cu strigăte de

încerc să alung somnul se gudură la picioarele mele la inima mea visul se agață de minte o târâie pe coclauri o izbește de colțul unei stele de colții unui lup o duce pe marginea

câinele mi-a lins tâmpla zâmbetului mi-a smuls cu colții limba dintre cuvinte strigam dar glasul îmi cădea înainte ca un om amețit poticnindu-se de pietre de ape de aer am întins mâna

un răsărit de vis peste cântecul păsărilor peste trupul norilor care poartă în brațe dimineața un răsărit și tu venind cu glasul prăbușit în mine ca un pod peste inimi floarea din

rozul vieții galbenul risipit pe chipul cerului culoarea ta e căzută din soare pată de galben peste trupul adormit chipul fugărit din tabloul vieții cu ochii înfipți între crengile

mă agăț de gâtul vieții viața se înfășoară ca o sfoară de gâtul meu îmi gâtui timpul și-l arunc din mine de pe mine iau suferința de un picior pun un picior pe suferință sufăr de prea

există moarte în oase se întinde ca o apă furioasă care-și înghite malurile uneori moare o zi alteori o oră câteodată eu ceva trece prin mine și-mi smulge trupul mă târâie

lasă-mă să intru între cuvintele tale să-ți adulmec sufletul care-și împrăștie parfumul pe pielea mea luna să-și spintece trupul ca să-și lepede lumina în noi vreau să te sărut când valurile