Cioban Stela

păsări cu ciocuri înfipte în cer atârnate legănate gândul meu atârnând de trup ca o haină prea mare mi-am răsucit privirea și am înfipt-o în lume cineva plângea de durere răscolitoare

aștept să-mi crească lumini pe trup să mă îmbib cu soare să prind cu brațele visuri și să le golesc de miez ca pe o pâine caldă sunt călare pe o idee gonind norii de pe cer cu biciul am

am plecat spre tine trăgând infinitul după mine migrez printre nori mă cunun cu lumina picurată din soare inima mea beată de iubire se învelește cu gândul tău cu o aripă ruptă glasul cade

cât un șobolan negru e întunericul ronțăie din inima mea eu rup cu dinții bucăți de lună mestec lumina se prelinge pe la colțul buzelor chipul de piatră al nopții pândind de după stele

ochii tăi două lumi pulverizate în inima mea două gânduri tâșnind ochii tăi prin ei aleargă pruncii noștrii nenăscuți se joacă de-a prinselea eu îmi mângâi burta și aștept să nasc

dă-mi glas glasului să-mi îmbrac infinitul cu firmituri din mine să-mi fărâmițez viața și să calc peste ea ca peste o punte spre mâine mâine poate va ancora în mine viitorul ca o corabie

dă-mi jos rochia de pe suflet sărută-mi palma gândului tu și eu și stelele de pe cerul iubirii luminând și sfâșiind bezna era întuneric în viața mea când cometa inimii tale mi-a

străină sunt de mine precum conserva din vitrină care-și arată conținutul pe o etichetă conținutul sufletului eu sunt 90/ apă valuri de visuri visuri plutind pe valuri îmi scufund

îmi găurești inima cu glasul se înfinge în mine zâmbetul tău te târâi prin sângele meu până te faci una cu mine te târâi prin viața mea până o faci una cu tine deschid dimineața ca

muntele proptit de ploi vise umede picături prelinse pe pereții gândului cuvinte închise în cușca tăcerii gratiile de la fereastra norilor rupte contemplare a imensității unui strop de

cea mai grea luptă e cu tine însăți să-ți biciuiești stelele din inimă să-ți muști luna și s-o scuipi în univers toată frumusețea din tine zace paralizată cu trupul în ghips și totuși

mi-am inventat pereți în trup pe care am lipit afișe cu viața mi-am inventat trup în pereți înconjurat de cărămizi de stele ușor surpate ziduri ruinate sub care mișună insectele

nani nani dormi ușor vis cu aripile rupte-n zbor jupuitorul de nori dealurile verzi decorjite rupte rănite sângerează grăbite eu mă grăbesc să evadez din prezent dar mă grăbesc lent mă

nu-mi gâtui amintirea cu tine și mine sub trupul lunii încolăciți de timp cu buzele contopite pierdute de sine în sine nu-mi sugruma visul cu tine și mine sub trupul soarelui răsărit de

gândul tremură lipit de fereastră privește în mine ca într-o groapă nici prea adâncă nici prea lată cât să încapă în ea veșnicia unor clipe stoarse viața îmi dă târcoale se gudură

în glasul plin de foame a clipei în foamea plină de clipe a glasului tu urcă-te pe lună pe o scară de raze sărută-i lumina pe creștet acel mort cu capul scalpat de visuri jupuit de

e luni o zi de luni sexi lovește cu tocurile în tâmpla mea pășește legănat prin viață zâmbește ademenitoare o zi cu vino- ncoace să tranșez problema cu ferăstrăul să-ți smulg din

viața în roz am desfăcut sticla cu șampanie viața ca o spumă mi-a sărit pe față m-am năclăit cu viață m-am stropit cu trecut amintiri oloage dădeau peste mine mă împungeau cu

știi bine că-n îmbrățișarea ta inima saltă ca luna aruncată din stea în stea știi bine că-n vocea ta istovite cuvinte cad leșinate pe timpanul meu știi bine că tainele lumii sunt

ca într-o mahmureală mă doare fruntea inimii sub coarja mea se izbește răcnește se zbate viața să iasă prin crăpături spărturi peșteri cratere peste tot tot eu târâind după

dimineața cum s-o creez din cafea neagră și tare să-i sculptez fața cu privirea mea umblătoare cum să-mi creez ziua din lucruri mișcătoare care curg curg spre înserare ca un râu

îmi curg lacrimi din măruntaiele gândului urme de zbor rămase pe marginea aripilor aerul zburat lichid ca un lapte stingeri de zori cu soarele scurs prin iarba strivită umbra mea

o apă curgând malurile din vânt feerie plângând ochii ca două scorburi din care curge lumina se destramă un gând ia forma unei păsări zburând sub un cer din pământ dincolo de frontierele

evaziune evaziv intru cu bocancii în râul glasului trupul se sfărâmă ca o statuie prăbușită antiteză sinteză a eului fugind de eu ca niște cerșetori copacii își întind brațele le