Cioban Stela

l-am iubit până mi-a înjunghiat iubirea și a fugit de la locul faptei m-am trezit cu iluziile plutind în sânge plutesc și eu peste trecutul fioros care mușcă prezentul n-am murit

el era sensibil foc visător fără noroc de visuri erotice poftitor fără nădejde de ceea ce ochiul cere sunt virgină i-am spus și speranța i-am răpus fraiero a zis răstit și pe ușă s-a

zăvorâtă în adânc printre vietățile visului mă prind de țărmul în care îngrop iluzia totul e doar o iluzie care se repetă la nesfârșit acum moare acum se ridică din groapa minții și

am inventat scrierea pe ape pe fluturi pe vânt cuvinte zdrențuite cerșesc adăpost în inima mea veniți să vă hrănesc cu lumină să vă adăp din fântâna glasului meu un înger

gândurile mi se ascund într-o scorbură de timp paianjenul nopții își țese pânza peste chipul meu mi se agață de buze întunericul insomnii lovesc cu piciorul noaptea bufnițe negre

am ridicat un colț al adevărului realitatea curgea peste mine prin crăpăturile vieții mișunau insectele galbene în insectar doar aripi smulse furnici da furnici se dădeau cu capul

hai să-mi culeg de pe câmpul vieții recolta de visuri soarele cu dinți mă mușcă de inimă se anunță vreme bună cu ceva primăvară târâindu-se printre nori mă târâi și eu prin

el îmi picta chipul pe pereții lunii el picta pereții pe chipul meu cu tencuiala sărită și câteva spărturi prin care plonjau stele el îmi picta viața în roz inima prindea contur sub

deschid tâmpla gândului mângâi burta flămândă a clipei soarele saltă pe mine și se scurge în ochi privirea mea se înfinge în viață și o taie felii caii verzi de pe pereții minții nechează

sap și iar sap în adâncul liniștii cu mâinile goale am ajuns la fundul singurătății se rostogolesc ca niște pietre peste mine cuvinte nerostite legate în lanțurile tăcerii ca niște

totul e în ceață ceața se desprinde bucăți și-mi cade din creier ce vrei de la viață dar ea ce vrea de la mine mă ține într-o cușcă cu gratii de nori mă ține într-o cameră cu

prin mintea mea mirosul de viață se plimbă mireasma clipelor suspendate de cer atârnând de capătul norilor sfori mă leagă de orașul în agonie cu străzi șerpuind printre amintiri cu

el era un animal ea era o stea animalul spre stea răgea toată zarea fugea cerul își luă tălpășița către alt univers mai pur fără animale care cu răgete aruncă ea era o stea animalul

hoinăresc unii prin inima mea nu știu cum au ajuns acolo poate căzând de pe o stea poate desprinși din alte locuri nu știu câți oameni am în mine dar știu că uneori mănâncă din inimă

mi-am îngropat în frig oasele inimii oseminte schelet dezmembrat frigul țipa ca nebun nu vroia mormânt să fie totul e o nebunie cu fulgi presărați peste ea albi ca niște îngeri căzând

e iarnă un ger cumplit se împinge în inima mea îmi îngheață cuvintele căzute de pe buze totul e alb frigul alb își freacă mâinile înghețate încerc să-mi dezgheț gândul ca un țurțure din

dă-mi cheia de la viață să descui soarele să zburde peste gândurile mele sumbre și reci ca niște temnițe nu te închide în tine spunea cineva închide-te în viitor ca într-o inimă

din liră ea duios tăcea cădea o liniște deplină și-o strivea mergea trăgând trecutul după ea rar câte un câine îi lingea privirea nu se pierdea ușor cu firea smulgea din viață clipe și

în alergare pe străzile inimii indicatoare false vreau să ajung la dar cine nu vrea destinație imprecisă vreau și asta înseamnă că zeama voinței s-a impregnat în pământul gândului și a

scobesc trecutul în căutarea a ceva îmi arcuiesc gândul peste pântecul dimineții însărcinată cu soarele se naște sau s-au născut sau se va sau ori poate cine știe timpul trece

eu sunt lacrimă căzută în vânt sunt vântul care-i smulge lacrimei un surâs și fuge cu el către viitor cu o fugă împiedicată de piatra de vis scuturată eu sunt ceva între ființă

stau și înfing cuțite în puii cu colți ai gândului îmi rânjesc pe sub mustețe se tolănesc și scot răgete din boturile lovite stau undeva între noapte și zi cu glasul înfipt în inima

cuvântul moarte moare de frică cu rană din care curg litere mânjite cu sânge eu trag să mor de dor de doare o vale-n spate mi se urcă și luna-mi cade sub picioare stele-mi suie pe sub

câmpia se întindea ca o femeie soarele o mângâia ca un bărbat tot orizontul privea răsturnat cum se naște din zi timpul trecut cum se trece prin viață ca printr-o ușă crăpată prin