Cioban Stela

neclar ca și cum privesc printr-un perete de ceață văd viața ca pe o fantomă cărând în spate moartea văd un orizont înfrânt lovit de capătul privirii mele undeva un copac își

sunt mașini care circulă pe contrasens nonsens trafic aglomerat pe drumul vieții tamponări iminente stringente m-am lovit de realitate și mi-am rupt visul în două atârnă sfâșiat ca o

întreb clipa încotro alunecă timpul peste mine ca o șenilă rămân lipită de asfalt îngropată în viață până la gât dau din brațe de parcă aș vrea să mă ridic deasupra mea mi-e dor de

gând adulmecând clipa viață înjunghiată de tăcere atârnată de marginea abisului alunecăm pe panta visului ca pe buza întunericului ne prăbușim în noi ca o piatră aruncată în apă mă

iarăși fugăresc amintirea cu tine ca pe o pisică soarele se rostogolește pe cer ca o minge spartă din care picură lumină mă adăpostesc în glasul tău care curge ca un râu peste

nor ca un nor se rostogolește pe cerul gândului chipul tău un nor alb luminos în care ploaia s-a spânzurat stropii de soare cad peste mine sunt atât de însetată de tine că-ți

sparg timpul ca pe o cană aruncată în perete calc peste cioburi de amintiri timp murit închis în trecut m-am tăiat la suflet îmi sângerează trupul gândului hemoragia clipelor fug

mă simt dărăpănată ca un zid surpat sub care mișună păianjeni ceva mă mușcă de suflet o tristețe galbenă cu ceva icter plutind prin ea îmi deversez amintirile în trecut le încui

nu bate câmpii cu biciul privirii lovește doar dimineața peste obrazul palid să arunce cu soare în tine ziua va curge ca un fluviu fara maluri se va revărsa te va îngropa în cafea

mi-e dor de el ochii lui albaștri îmi înveșmântau inima ca niște bucăți de cer îl aștept în prag de primăvară printre florile clipelor care se scutură prin noi să rupem eternității

acest strop de timp picurat în inima mea te cuprinde pe tine frunzele foșnesc în urma ta ca niște îndrăgostite șoapte ziua zace în palma ta dă -mi și mie o bucățică de viață să -mi

eu sunt născută pentru o zi nenăscută abia concepută pe patul minții tu vei veni ca o adiere de gând alunecând pe suprafața vieții iar brațele mele te vor încolăci să te lege de

dor de tine când primăvara mă strivește sub frumusețea ei are pe chip un soare pătrat un nor răsturnat un orizont rupt între început și sfârșit un păr răvășit în care îți

plâng cu lacrimi uscate ca niște rufe uitate pe sârmă s-a stors din inima mea ultima lacrimă s-a prelins prin crăpăturile vieții nu țin minte să fi existat înainte de tine nu țin

acest câine îmi linge palma bătătorită a inimii îmi adulmecă mireasma de viață și-mi mușcă din carnea gândului pleacă javră afurisită puți a nori jefuiți de pe cer a soare mușcat

sub streașina norilor sub acoperișul gândurilor mă preling și eu ca un lichid care inundă clipa sar peste zile ca peste obstacole atletism încotro alerg habar n-am am ajuns la

el mi-a prins inima în crăpătura ușii și o strâns-o până au țâșnit din ea trei visuri unul era orb altul era surd al treilea era criminal și-a înfipt în mine toate stelele de

mă plimbam așa pe Facebook când m- am izbit de englez mi- a zis să mă arunc în ochii lui albaștrii ca marea dar eu era pe cât să mă arunc pe geam crezând că aterizez în ochii lui dar

e vremea să să ce să aruncăm cu stele în clipe să le lipim de noi să ne îndrăgostim de ele să ne mângâiem inimile ca pe niște pisoi să stoarcem din noi câteva visuri zdrențuite și să

e un avion zburând pe deasupra umbrei unui gând e un aeroport demolat bagaje aruncate agățate de stele e un eu suspendat între prezent și plecat un trecut ruinat viitor inventat

ce caut în această poveste păi cred că am căzut în ea ca într-o apă mâinile și picioarele îmi sunt legate înot doar cu inima care înghite iubire până la sufocare tu ești insula

nu m-a dezvirginat nimeni că doar nu mă lăsam tăvălită mi-a fost violat doar sufletul în toate pozițiile în rest sunt bine iubitul din vis mi-a apărut pe Facebook doar acolo se

e dureros să spun dar eu îl aștept să se întoarcă la mine cum așteaptă cerul steaua căzută care a lăsat o gaură în urmă un gol pe care nu-l poate umple decât iubirea sunt goală fără el

este un supliciu îmi torturez gândul nărăvaș îl biciuiesc până rănile sunt niște șanțuri din care țâșnește sângele dorințelor nu vreau să rămân agățată de trecut ca de ștreang