Cioban Stela

orașul își despachetează bagajele blocurile se chircesc străzile se înconvoaie leșină viața amorțește tăcerea pe buzele minții cât este de lungă vara mă târâie printre florile

prăbușite poduri peste abisurile inimii iubirea ca un tatuaj pe coapsa gândului visuri moarte coborând în cimitirele sufletului visuri vii zburdând pe aleile vieții dorul de tine mă

desfac umbra visului prind în mine curcubee de întuneric întinse peste cerul jefuit de soare aluzii iluzii acoperișuri de nori smulse mobilități de instincte unduiri de tăceri

el îmi decojește inima de straturile de soare se aruncă în negrul ochilor mei și desenează conturul iubirii pe cer bolnav incurabil de mine se pansează cu glasul meu deși nu caută

prin mintea mea vii și iar vii cu tot cortegiul fericirilor mă cațăr pe muntele speranței orizontul se deschide ca o carte cu filele smulse aerul nopții mă îmbrățișează cu brațele

cum așa am întrebat dimineața care se spărgea în mine cioburi de timp pășesc prin propria viață ca pe un teritoriu străin mă tai în amintirea aruncată de trecut mă prăbușesc în

m-am născut pe o planetă unde mărăcinii îmi invadau viața mi-au crescut plante pe suflet buruieni printre speranțe mi-a căzut inima în adâncul unei căutări de sine în sine mașinile

voi fi o ploaie peste pământul trupului tău lut frământat sub tălpile vieții când raza iubirii se va întinde ca o coardă de chitară gata să arunce armonie în gura haosului să-l

multe semne de întrebare târâite printre certitudini ce e viața un semn de întrebare smuls de la finalul propoziției car în mine tristeți oloage sprijinite pe cârje de timp

eu plină de fericire revărsare ceva ca un gând gravid cu idei gemene frunze fug din copaci copacii fug din peisaj drumuri asfaltate cu visuri alunecarea de mașini albe care-mi tamponează

în urma ta gândul se întinde ca o umbră mătură amintirea ai plecat ducând în buzunar inima mea ruptă timpul s-a făcut de piatră viața a început să curgă cu nepăsarea unei ape care

suavă revărsare de timp pe sub copacii gândului alergândă tăcere prin umbra întunericului eu aștept o dimineață care să scoată capul din cochilia vieții să lase dâre de fericire

el nu mă mai iubește are o rețetă secretă de uitat iubiri amnezie totală mie nu mi-a dat rețeta s-a gândit că eu sunt fraiera sfâșiată de dor demolată de iubire dar eu am demolat

când am sărutat bestia s-a transformat într-un prinț nu într-un prinț într-un iepuraș cu ochii albaștrii care țopăie pe întinderea inimii mele adevărul este că ador animălurile de

îmi fug gândurile ca iepurii peste câmp aleargă către tine să te sufoce între brațe să te sărute cu buze lacome gândul meu bolnav de tine pansat cu lacrimi mângâiat de privirea