Cioban Stela

tivită cu amintiri clipa alunecă spre mâine zdrențe de întâmplări atârnă de viață deloc întâmplător eu te aștept la intersecția dintre inima mea și inima ta să ne unim bătăile inimilor să

priveliștea vieții în schimbare copacii se lovesc amețiți de soare ape curg în sus inundând cerul visuri din pământ se sfărâmă sub tălpi inima dimineții purtată în pieptul vântului praful

ai plecat stranie amplificare a durerii un seism a inimii pagubele nu sunt estimabile în bani pierderi de visuri ruinări de speranțe năluciri ale iubirii moarte sub dărâmături schiță a

vorbele tale sunt late ca niște fâșii cu care îmi leg gândurile roșii și negre sunt construcțiile fantezie castelele memoriei pereții vieții împroșcați cu soare fluidă dimineața curge în

sunt martora luminii căzută din brațele soarelui se bălăcește dimineața ca o fecioară peste care picură soare tu ești lumină geamănă curgând din inima mea ești soare răsărit din glasul

mistificare am prefăcut timpul în iubire iubirea în timp curgând prin venele vieții deasupra umărului soarelui ploaie de clipe tu și eu îmbrățișați cu fiecare celulă pierdută în

interiorul gândului ca o cameră în care întunericul joacă șah cu lumina o cheie din stele deschizând noaptea o nemișcare a vieții o înțepenire a clipei suspendată între nori eu și tu două

să culeg din mine sângerările lamentările am ajuns stâncă lăcrimând la poala apei lunecoasă privire smulgând întunericul cu tot cu stele mi-au slăbit mădularele inimii nu mai poate

îmi afund privirea în frunzișul mâncat de lumină fruntea transpirată vocea legănată de o rază încâlcită ispite dospite în interiorul minții beție de culori scurse dintre nori direct în gura

casa mea în scorbura dimineții mă ascund de negura care străjuiește gândurile înfierbântate tărâmuri de umbre și idei pașii descălțați de tăceri viața scurtă a clipelor târâită printre

ce simțeam cum se jucau cuvintele în palma ta cum spaima se plimba printre clipe spaima că s-ar putea să vii dezlegând trecutul ca pe un câine ademenind prezentul cu gustul cumplit

orașul își despachetează bagajele blocurile se chircesc străzile se înconvoaie leșină viața amorțește tăcerea pe buzele minții cât este de lungă vara mă târâie printre florile

prăbușite poduri peste abisurile inimii iubirea ca un tatuaj pe coapsa gândului visuri moarte coborând în cimitirele sufletului visuri vii zburdând pe aleile vieții dorul de tine mă

desfac umbra visului prind în mine curcubee de întuneric întinse peste cerul jefuit de soare aluzii iluzii acoperișuri de nori smulse mobilități de instincte unduiri de tăceri

el îmi decojește inima de straturile de soare se aruncă în negrul ochilor mei și desenează conturul iubirii pe cer bolnav incurabil de mine se pansează cu glasul meu deși nu caută

prin mintea mea vii și iar vii cu tot cortegiul fericirilor mă cațăr pe muntele speranței orizontul se deschide ca o carte cu filele smulse aerul nopții mă îmbrățișează cu brațele

cum așa am întrebat dimineața care se spărgea în mine cioburi de timp pășesc prin propria viață ca pe un teritoriu străin mă tai în amintirea aruncată de trecut mă prăbușesc în

m-am născut pe o planetă unde mărăcinii îmi invadau viața mi-au crescut plante pe suflet buruieni printre speranțe mi-a căzut inima în adâncul unei căutări de sine în sine mașinile

voi fi o ploaie peste pământul trupului tău lut frământat sub tălpile vieții când raza iubirii se va întinde ca o coardă de chitară gata să arunce armonie în gura haosului să-l

multe semne de întrebare târâite printre certitudini ce e viața un semn de întrebare smuls de la finalul propoziției car în mine tristeți oloage sprijinite pe cârje de timp

eu plină de fericire revărsare ceva ca un gând gravid cu idei gemene frunze fug din copaci copacii fug din peisaj drumuri asfaltate cu visuri alunecarea de mașini albe care-mi tamponează

în urma ta gândul se întinde ca o umbră mătură amintirea ai plecat ducând în buzunar inima mea ruptă timpul s-a făcut de piatră viața a început să curgă cu nepăsarea unei ape care