Cioban Stela

ziua dansează cu pașii săltați peste podeaua orelor din când în când deschid ușa prin care se strecoară viața în mine ca un câine care-mi linge sufletul în ochii lui licărește o fericire

între amintirile mele curge imaginea ta la marginea pădurii talpa gandului pășind spre soarele ce apune vărsând valuri de roșu în părul meu petale de tristețe sau poate nostalgie presate

deschid șoaptele ca pe niște uși către tine gonesc norii de pe fruntea ta îi smulg și-i arunc strivesc șarpele care roade țărâna neputinței viața se înfinge în umbra lucrurilor care încep

îmi încalț sufletul cu sufletul unei flori smulse din mâna vântului pasul meu e un cântec pe care se cațără luna mă arunc în brațele tale ca o furtună care te dezbracă de mângâieri îți

orele trec prin mine eu trec prin ele totul e trecere prin printre peste așa cum privesc lung în oră să-i văd capătul ca într-o fântână secată te aștept undeva pe marginea zilei pe

cuvântul moarte moare de frică cu rană din care curg litere mânjite cu sânge eu trag să mor de dor de doare o vale-n spate mi se urcă și luna-mi cade sub picioare stele-mi suie pe sub

îmbrățișez dimineața care dansează peste mine cu glezne de soare și soarele pe glezne rup gânduri dintre plante și le plantez în mine viața alunecă se scufundă în glasul dimineții puțin

această pasăre sfâșie cu ciocul din carnea amintirii e o pasăre mare albă cu privirea stropită de întuneric atârn de capătul vieții ca un spânzurat de ștreang nu văd dincolo de viață

câmpia se întindea ca o femeie soarele o mângâia ca un bărbat tot orizontul privea răsturnat cum se naște din zi timpul trecut cum se trece prin viață ca printr-o ușă crăpată prin

e dureros să spun dar eu îl aștept să se întoarcă la mine cum așteaptă cerul steaua căzută care a lăsat o gaură în urmă un gol pe care nu-l poate umple decât iubirea sunt goală fără el

îmi concediez tristețea fără preaviz o izgonesc desculță cu lacrimi în brațe îmi dă târcoale ca un câine flămând atunci când nu ești lângă mine îmi linge degetele latră și mușcă din

nu m-a dezvirginat nimeni că doar nu mă lăsam tăvălită mi-a fost violat doar sufletul în toate pozițiile în rest sunt bine iubitul din vis mi-a apărut pe Facebook doar acolo se

cum țipă ieșită din fire neliniștea lovește aerul cu biciul până îl face fărâme se rotește însuflețită amețită buimăcită dă foc privirii ieșită ca un câine din cotlonul întunecat suspină pe

există moarte în oase se întinde ca o apă furioasă care-și înghite malurile uneori moare o zi alteori o oră câteodată eu ceva trece prin mine și-mi smulge trupul mă târâie

vine spre mine viitorul cărând în spate trecutul povara clipelor plecate ca niște soldați căzuți în bătălie mă bat cu mine înfing cuțite în tristețe care se prăbușește în apa

bate ora când ziua se sărută cu noaptea soarele cască prelung și se întinde pe cer pe chipul roșu ca un mac se avântă visarea să scoată cuvintele din culcușul lor să le arunce între buzele

nu bate câmpii cu biciul privirii lovește doar dimineața peste obrazul palid să arunce cu soare în tine ziua va curge ca un fluviu fara maluri se va revărsa te va îngropa în cafea