strigau apele după gustul nostru

un fluture de pe palarie ca o intaplare sau dintr-o intamplare in alta mi-a miscat sub pleoapa... inchid ochii adunand pe retina gura noptii muscand din somnul pasarilor!

întind buza nopții peste ape
dezvelind somnul păsărilor

nu mai datorăm nimic lumii
suntem mieii sălbatici ai pământului


da cand nu mai datoram nimic lumii!?, libertatea iluziilor ne inunda darnic, cuvantul paseste ferm spre acel dor de tine de el si de zburdalnicia acelor miei salbaticiti de neastampar( brusc ma plimb prin copilarie)! un gand bun

finalul cu \"uneori mi-e dor de tine\" nu pica bine deloc. e un fel de buna ziua, da-mi toporul!

foarte faine strofele, merita sa te gandesti sa refaci finalul.

Gustul iubirii e greu de uitat. Ne rămân visele a amintire. Și așteptarea unei alte întâmplări.

Cu drag, Maria

doru:nu mai datorăm nimic lumii atunci când nu mai credem în iluzii.
dar a venit primăvara, să fim neastâmpărați deci!
leonard:hmmm...tu zici că finalul nu pică..intenția a fost să dezmeticească. să mă gândesc, deci.
maria:cine visează ziua, află mai multe decât cel care visează noaptea.
floricele pe câmpii,
mulțumesc vouă,
rara

cezara,
nu știu ce-aș mai putea spune
ori adăuga unui întreg, rotund...

dar spun atât:

fain, de tot!

\"sub noi stă o altă întâmplare\"

cu sinceritate,
teodor dume,

am să pun comentariul tău în buzunăraș!
cu drag,
rara

A fura mere, Cezara, în toiul nopții, când lupii din lună rânjesc argint, înseamnă a te transforma într-un miel atât de sălbatic, atât de domestic, oare cum o fi?, dar sigur capabil să ne treacă cu întâmplarea prin timp, fără să ne udăm.
Cu multă prietenie, stimă, mere, lupi și miei

cu aceleași gânduri, mulțumesc
rara