Cezar C. Viziniuck

Aho, aho români și frați, de prin munți, de pe câmpie Voi plugari fără pereche din întreaga Românie Feți frumoși cu doruri multe, cosânzene fără zestre, Din căsuțele-nălbie, ieșiți astăzi la

zi ploioasă - verdele copacilor nu este la fel *** sunetul ploii - în fiecare picur prins felinarul

\"Prinde-mă!\" mi-ai cerut cândva râzând și ai început să alergi în jurul meu cu voioșia primăvăratică a fluturelui abia ieșit din crisalidă. \"Pentru ce\" - ți-am răspuns - atâta timp cât

cer fără nori - rândunica bea roua florilor de mai *** casa în umbra cireșului înflorit - pisoi la soare

Începi a trăi în moarte. Sfârșitul continuu. într-o inchiziție în care nu-și execută victimele, însă le transformă în ulcere veșnice. În chin. Chinul anulării noimelor. Al nașterii

Cei mai fideli martori îmi rămân ochii. Aproape că mă dor de atâta evidență! Ei strâng în iris culoarea și geometria realității, precum o albină, polenul florilor, transformându-l în miere. Magia și

copac solitar - pe câmpul înverzit albii ghiocei

zi de iunie - sub razele soarelui flori de iasomie

în miezul zilei o mușcată pe pervaz - pisica zen

noaptea pe lac nicio barcă de pescari - concert de broaște

copilărie pasăre de ceară sub aripa timpului topindu-se în vis zbor în penumbra princiară a vârstei petrecute în paradis obârșia visului e în copilărie... în sipetul genetic ancestral e

liniște pe lac - în lumina lunii copacul desfrunzit

iată-mă obosit și nimic nu mă oprește o speranță încăpățânată îmi dă putere mă uit atent ochii ei încă mă recunosc și respirația ei este precum o mireasmă proaspătă iar sărutul ei

Þi-ai făcut goliciunea transparentă și m-ai întrebat dacă m-am supărat. Eu nu, dar transparența fumului tău, da. Þi-ai învârtit pe degetul mic aureola mea. Și ce dacă erau coarne? Fusese o

peste albii brazi poposește luna - e iarăși iarnă

să dorm murind. să văd un hoit, un corb pe-un câmp întins de stele. adio!...

ploaie de toamnă - ultima frunză lipită pe geamul aburit

Părul răsfirat pe apă. Profiluri te nămol în ramuri. Lumina sinuoasă, înghețată. Și eu, în sentința brutală a amiezii.

în culori de cenușiu se stinge soarele-n propria-i cenușă orizontu-i cenușiu și copacii cenușii se-nalță spre cerul de cenușă amurg cenușiu - iubiri stinse în cenușa amurgului

De amor eu, cuvinte de-oi voi A-ți spune, precum doi copii Alerga-vom prin desiș, Rătăciți în aluniș Și-n iubire noi pierduți vom fi.

la geam bătrânul - în pragul primăverii mâțișori pe ram