Cezar C. Viziniuck

De unde ies peste noapte Partide mii și atâți calici Ce se înțeapă pe la spate Dorind a ne fi tătici? De unde atâți nemernici care Promit că pot să facă acum Din astă țară o

Li s-a făcut milă celor de sus De o biată bătrînică care Avea pensie trei lei și i-au pus Încă un leu la recalculare.

Cu cine mă lupt? Am devenit un Don Quijote. Ar trebui să mă uit în oglindă Înaintea unei speranțe. Cu ce aș putea să fiu mai bun? Că n-am știut să profit, E defect. Am cules toate stelele

aproape că nu te înțeleg când mă străpungi cu privirea ta verde și înceci să-mi transmiți iubire îmi doresc să te strâng în brațe dar când mă apropii mă respingi de ce? o fi din

Cutreierat de lume, de cuvinte rostite, palidă umbră privind statui mă aflu diluat în vorbirea curentă, vestejit de prea multă povară a sensurilor - stearpă. Și ca din vis trezit într-un

în închipuirea mea erau cuvinte scrise cu degetul însângerat pe zidul casei mele cenușiu cuvinte ce trezeau amintiri ale timpului sinucigaș în care nucredeam și nici nu vroiam să

E noapte, iar cerul e senin. Luna palpită-n argintiu pe necuprinsul cer acoperit de stele. E liniște profundă și pace și fericire. E fericirea de a retrăi sosirea primăverii când natura-i

Xativa, 23 Februarie Nu am furat niciodată, dar azi am fost nevoit. Cum foamea dă de-a dreptul, am intrat și eu într-un supermarchet și am luat un pachet de cârnăciori în vid și o napolitană.

sunt închis între pereții unei cuti de conservă ochii mei privesc prin crăpăturile făcute de timp cerul întunecat plin de stele aurite ce sclipesc la ferastra universului aștept o

cuvintele sunt aidoma lupilor mușcă din mine mă sfâșâie carnea mea atârnă zdrențuită de ele oasele mele albe au urmele colților de cuvinte criminale mi-e frică de cuvintele lup ce urlă în

în anii de foamete oamenii și-au mâncat propriile lor animale pe copii pe părinți pe bunici iar câinii au urlat în cazanul cu tocană pisoii nu mai alergau după șobolani dezbrăcați de pielea

Iubirea mea a fost pură, precum cerul curat În fiecare zi în care te-am iubit, Şi pentru tine, iubito, şi viața mi-aş fi dat, Dar acum, să-i pun capăt, sunt

hai vino cu mine astă seară e lună vom privi luna și vom tăcea iar tăcerea noastră va transmite iubirea prin toți porii hai vino cu mine nu vom face nimic din ce nu vei voii vom asculta doar

M-așteaptă la colțuri de stradă Cuvântul Nescris pe cerul albastru Așteaptă O pensulă mare din păr de cămilă Să picteze un chip Pe stânca din munte Așteaptă Zorii să cearnă O rază de

cum te iubesc o știe noaptea ea singură îmi știe gândul o știu cerul și pământul o știu zorii si amurgul o știe singurătate mea cum te iubesc? ca cerul luna ca iarba ploaia-n veri

Doamne, binecuvântarea Ta o cer să pot merge în Betleem, să mă ro la ieslea sfâbntă, să aud îngerii cum cântă... Doamne, lasă-mă să stau de vorbă cu Tine în staulul în care pentru

când eu eram mai tânăr (bine în realitate este mai potrivit să spun foarte tânăr) câțiva ani mai înainte de a cunoaște și de a intra în acest oraș mă gândeam la viitor familia mea era

era diminiață fulgi imenși de nea cădeau în dezordine pe stradă liniște frig și totuși în sufletul meu voci aș vrea să pot prinde misterul iernii să-l încătușez și să-l păstrez doar

În adâncul sufletului este durerea; în străfundul inimii stă plăcerea; la nivelul minții rămâne fericirea. Durerea e simțită... Plăcerea e iubită... Fericirea e dorită... Gura

în încercarea mea de-a prinde universul m-am împiedicat de-un stol de stele ce-și duceau veacul așezate răzleț pe bolta neagră se asemănau cu ochi tăi la fel de strălucitoare și reci. apoi

Dorina se gândi că gălăgia se va potoli, ca să poată dormi în continoare și să rămână în part, leneșă, nemișcată, uitată de lume. Mii de vise i se perindau agale prin minte, de la o scenă la alta,

Am privit-o de departew. Avea chipul sălbatec. Păru-i cădea lber precum o draperie de sânge, iar ochii-i aruncau scântei. Mă privi pentru o clipă, apoi se întoarse. Imaginea feselor ei