femeia copac

texte delicate cu imagini frumoase, amalgam de metafore, comparatii deseori reusite si mult optimism (la radacinile caruia "fac dragoste apusuri de soare")...
Am surprins in fiecare text ceva care mi-a placut, dar si ceva care strica putin. Poate e tocmai un susplus. O aglomerare. Sau poate nu e nimic...
Am citit, mai trec...

Diversitate, alt limbaj, plasticitate.
"Femeia copac" o alăturare greoaie a vegetalului cu procreerea. Personajul principal al unui mit de frumusețe și atracție. Dacă a vorbi de feminitate în cazul dv. e obligatoriu prefer să pasez comentariul spre spațiul conex din text. Sunt două secvențe de câte 2 strofe compuse din relație timp-f.c. și mărturie- f.c. . Ambele mi-se par decente și reflexive asupra a fi femeie. Dacă prima serie e completă cea de-a doua pare un pic forțată în strofă a două cu relaționarea cu nebunii și versul de final. Pare util în a adânci misterul dar are o scădere în expresivitate. E o poezie de ceai cu pișcoturi seci.

Într-adevăr textul mai trebuie lucrat pe final. Vă mulțumesc pentru opinii si gânduri. Mă ajută foarte mult :)

mie mi-a placut detasarea cu care se face actul scrierii, acest ludic care nu vrea sa demonstreze neaparat ceva, canta doar un cantec vegetal despre o femeie singura... asa vad eu "femeia-copac", o femeie legata prin radacini de ceva de care nu se poate smulge: "îmi simt picioarele afundându-se până în miezul pământului", o femeie a carei rutina doare: "timpul mușcă din mine" si care se rezuma la a privi spectacolele de gala ale naturii ...