catalin ioan vega

Am urmat strada lumii Plină de pași și gânduri Pierdute în intervalul arămiu, Prea singur și pustiu E cerul sub frunzele moarte Lacrima bucuriei renaște Durerea și drumul porții, La ușa

Am scris prea mult regretul Din izvorul cel aromat De aroma morții ne îmbrăcăm Neînsemnatul și iluzia Libertății îndosariate ancestral Între nevoie, dorință și realitate Pușcăria zilelor

Hai să alergăm după nimic Să ne umplem viața cu eternități Căzătoare ca stropii de vară Și să cerșim mai mult din dorință Fiecare așteptare-deziluzie trecătoare... Hai să alergăm după

Gândurile cresc ca apele Se revarsă peste neputințele noastre Conștiința de pusnic supusă Devenirii, în visul absurd Opera omului decăzut Inundă trecerea peste curând, Purtați de idei

Lumină lină lacrimă divină, La ceas de seară ea coboară Cer pe pământ într-un cânt Catapeteasmă fără de cuvânt. Lumină lină lacrimă divină, Apusul în liniște se închină Prea îngerească

Dacă eu aș fi un cuvânt Cu siguranță tu te-ai așterne Ca o foaie să-ți pictez chipul Cu fiecare literă existența ta Ar crește din esența mea. De înțelesuri nimeni n-ar mai ști Cât de

Tu n-ai știut niciodată nimic Nici trestia nu se îndoaie de Tăcerea umbrelor ce vor să cunoască Răsăritul cu moartea lor… Tu n-ai știut niciodată nimic Ca un val ce aleargă să stingă Din

Tu adormi sub visele mele Te înalți să muști cu tâmplele, Sub sprâncene ard văpăile noastre Cât de mult ascund comorile de tine Se închid gândurile mele ruine. Și lacrimile se adună să

E prea mult înțeles în neînțelesul soartei Poate e departe în noi înțelesul…poate Atingerile tandre de cuvinte împletesc Ițe să prindă icari de tăcere, Poate se aude mai bine fiecare adiere

Cât valorează o lacrimă Din ochii unui copil Ce așteaptă moartea ca o mamă Să-i răcească trupul viu ? Cât valorează ignoranța noastră De-a tolera hoția, dihotomică fațadă Atâția lupi

Rugăciunea mea, lacrimă și poezie Acord de cer în melancolie... Mustul cuvintelor, trecerile mele Epitaful patimilor, curgătoare plăcere. Doamne m-ai găsit...!Unde caut oare Neliniștita

Primul gând Primul pas Primul cuvânt Primul oftat Primul sărut Primul regret Primul vârf Primul compromis Primul tăcut Primul pământ.

Nu știu dacă sunt prea mult Sau poate prea puțin din tine Serbarea buzelor tale în lacrimă adie Poate am învățat să iubesc și să uit Cum e mai bine , ura din iubire. Când pasărea gândului

Vând țară pe mărgele și oglinzi Indienii noștri dezrădăcinați de istorie, Își păzesc neamul în drum spre furnalele morții.. Genocid constituțional, eroi ce vând iluzia sorții. Iobagii de