catalin ioan vega

Pe un eșafod șapte poeți Așteptau publicul s-arunce Cu gânduri, cu idei, cu-n sâmbure În lumea lor, să calce nepăsarea De-a umple spațiul cu rânduri Între a uita, și-a orbi tăcerea. Prea

Primul gând Primul pas Primul cuvânt Primul oftat Primul sărut Primul regret Primul vârf Primul compromis Primul tăcut Primul pământ.

Ce ni se cuvine? Printre așteptări mereu de la alții Ne îngropăm istoria și frații Uităm prea ușor umilința Cu-o pungă de zahăr îndulcim suferința Visători pironiți pe-o cruce în pământ Ne

Atâtea gropi deschise Și eu mă ocup cu mutatul Cu hârtii oficiale în garsoniere Cu ușa în tavan închid capacul, Numai eu nu am timp să-mi fac patul Am ascultat cu tâmpla pământul Încă nu,

am încheiat războiul pentru lume învins definitiv de vremea ce n-așteaptă închid și ultima fereastră ca pe un gând cortina asta grea e timp dăruit din timpul meu pierdut o zi sau un

miroase a moarte pe holul acela dezinfectat muribunzi aliniaţi în aşteptare miroase a moarte şi televizorul ne pregăteşte cică trebuie să mori de ceva de scârbă, de frică, de

miroase a moarte pe holul acela dezinfectat muribunzi aliniați în așteptare miroase a moarte și televizorul ne pregătește cică trebuie să mori de ceva de scârbă, de frică, de

Cât de lunga e zarea Când așteptarea îți închide Dorul de-a iubi uitarea. Să învățam să creștem moartea Prin neputința noastră Ne-am ridicat peste cuvinte, Grămezi de aur fără de valoare

Trăim cu adevărat cât iubim În rest murim în fiecare zi în amăgire Bifăm în calendar o zi de iubire De aceea sunt calendarele nu ? Să știi când să cumperi bomboane și flori Mărțișoare și

Hai să alergăm după nimic Să ne umplem viața cu eternități Căzătoare ca stropii de vară Și să cerșim mai mult din dorință Fiecare așteptare-deziluzie trecătoare... Hai să alergăm după

Și-n coborârea ei spre dulcea odihnă cu aceeași grație divină ca unui leagăn de copil alunecă ca o poveste despre ce-a fost și nu mai este cum a fost prin cele patru timpuri cu ochii

Poezia ca o rană vie... M-am săturat să citesc scris În imagini banale despre vieți irosite, Multe rânduri despre saliva vărsată La fiecare trecere a unui toc parfumat. Despre ce a rămas

Imperii decăzute de nori Toarnă povara dintre nadir Și latent veșnicia urmează În pașii celor patru bătrâni Cuprinsul de trepte fântâni Seacă zarea de șoaptă și vis Nor singuratec de mic

Mereu, ultimul rând Și eu te rog să-ți mai arunci privirea Și tu îmi ceri mereu un rând, Cu inocența ta îmi odihnești durerea De-a te iubi poetic, de-a te crește în poeme Iremediabilă

Vând țară pe mărgele și oglinzi Indienii noștri dezrădăcinați de istorie, Își păzesc neamul în drum spre furnalele morții.. Genocid constituțional, eroi ce vând iluzia sorții. Iobagii de

Dacă eu aș fi un cuvânt Cu siguranță tu te-ai așterne Ca o foaie să-ți pictez chipul Cu fiecare literă existența ta Ar crește din esența mea. De înțelesuri nimeni n-ar mai ști Cât de