catalin ioan vega

am încheiat războiul pentru lume învins definitiv de vremea ce n-așteaptă închid și ultima fereastră ca pe un gând cortina asta grea e timp dăruit din timpul meu pierdut o zi sau un

nimic nu mai este cum era în sunet de clacsoane cafeaua miroase mai bine ca parfumul amprentat din scrisorile tale trăiam cu ele și așteptarea era de vis asta-i secretul , să

ultima Sakura cetățile luminii se scufundă mirajul unei vieți furând depărtarea cu ochii închiși cresc dulci amintiri ce bine era când nu vedeam castelul de iluzii azi, de aproape, tăcut

miroase a moarte pe holul acela dezinfectat muribunzi aliniați în așteptare miroase a moarte și televizorul ne pregătește cică trebuie să mori de ceva de scârbă, de frică, de

miroase a moarte pe holul acela dezinfectat muribunzi aliniaţi în aşteptare miroase a moarte şi televizorul ne pregăteşte cică trebuie să mori de ceva de scârbă, de frică, de

Je suis Boicot, Rezolv lucruri importante Construiesc din vorbe spitale, Școli lângă autostrăzi suspendate Salarii și pensii pentru persoane tolerante Funcții și prosperitate Pentru

Ce ne mai ține vii? Durerea din amintiri, aripi frânte Ce-am îngropat în sertarele inimii Bătăile lipsă din fiecare respirație Amarul din vinovăția celuilalt. Durerea e profesoara ce

Atâtea gropi deschise Și eu mă ocup cu mutatul Cu hârtii oficiale în garsoniere Cu ușa în tavan închid capacul, Numai eu nu am timp să-mi fac patul Am ascultat cu tâmpla pământul Încă nu,

Oamenii uită mereu inventarul Ce-au adunat și ce vise au cumpărat Șiragul moștenirii cu o piatră a mai crescut. Unii zboară mai sus, sufletul cu perechea din cer, Tot urcă cu aceeași

Trăim cu adevărat cât iubim În rest murim în fiecare zi în amăgire Bifăm în calendar o zi de iubire De aceea sunt calendarele nu ? Să știi când să cumperi bomboane și flori Mărțișoare și

Avem vaccin răcit perfect cu două cuburi Întru-un pahar ne învârtim speranța Nu mai avem probleme și nici griji, Noi feriții cei închiși așteptăm raportarea De morți, de răniți, de

Dezamăgirea cea mai mare o înveți mereu De mic când cineva-ți strivea castelul de nisip, Și truda-ți răsplătită cu o talpă ce-o simți Pe gânduri și pe inimă și pe toate zidurile

Purtăm pe chip atâtea cărți Deschise de emoții, de truda unei zile Ce pacea o așterne în riduri să nu cadă Din clipe în ani întipăriți sub mască Ca nimeni să nu afle durerea din

Și-n coborârea ei spre dulcea odihnă cu aceeași grație divină ca unui leagăn de copil alunecă ca o poveste despre ce-a fost și nu mai este cum a fost prin cele patru timpuri cu ochii

Un pas atât de greu, din eu în eu, Când mai smeresc un gând ascuns Când așteptarea-mi termină plânsul Peste chipul de lut doar flacăra nestinsă Îmi încăzește dorul. Mai strâng o

Multe scrisori de intenție Pentru ultimul loc, în ultimul vagon Cel mai scump, cel mai adânc, Frigul și întunericul e gratuit Un an sigilat fără deranjuri oficiale În ultima funcție, cea

În așteptare fulgii tropăie pe cer S-ar așeza pe-o urmă de pământ S-acopere durerea celor ce astăzi nu mai sunt. Să îmbrace în alb a noastră goliciune Că am călcat pe amintire, că am călcat

Poveștile nemuritoare au murit Din grija celor care nu le mai rostesc, În noua ordine mondială zmeul e personajul Discriminat și înfierat de vorbele bătrânilor povestitori. Urât și