Poezie
Fântâna Albă
1 min lectură·
Mediu
În așteptare fulgii tropăie pe cer
S-ar așeza pe-o urmă de pământ
S-acopere durerea celor ce astăzi nu mai sunt.
Să îmbrace în alb a noastră goliciune
Că am călcat pe amintire, că am călcat pe jertfa
Sfinților uciși, urcați la cer...
Ninge viscolit și trist pământul viu
Mai lasă să mai scape un scâncet de copil
Să ajungă acasă la frații ce încă îl așteaptă.
S-au dus cu prapori și cu Hristos ca la o nuntă
Spre moartea stalinistă ce-a secerat ciocanul,
S-a îngropat și s-a ascuns trecutul
În lacrimi și-n uitare.
De aceea când nu mai știm ce suntem
Ar trebui să răscolim țărâna și să vedem ce-am fost...
00823
0