Cătălin Al DOAMNEI

viețile păreau să ni se fi oprit aici de la o vreme mă stabilisem nonunde cartea mea de identitate venea din vergiliu inventasem mai multe forme de existență și de contemplație în care

grăbeste-te ar fi trebuit să înceapă vara cu o poezie fierbinte ca tine steaua polară lascivă siropoasă deșucheată poliția a organizat mai multe raiduri și a găsit numai intruși martori

în spirit devenisem mult prea puternic vița semizeilor al căror fiu eram mă urmărea ca o tunică neagră măturând fulgerele eu am trăit numai și numai

Aș vrea să fugim în Galapagos Acolo printre uriașe broaște țestoase Pielea îți va fi sărată de apă de mare Eros trage numai săgeți mortale Aș vrea să fugim în

fiind foarte singuri într-un dulap se instalase o cancelarie la vreme de tunet i se părea că zilele vor dispărea aidoma coranului după

jurnal pandemic (1) primăvara mea semăna din ce în ce mai mult cu matrix nici nu sosise prea bine anotimpul pădurilor înmugurind tăierea

din punctul de vedere al grecilor tu nu poți vorbi despre mine decât din nacela înfrângerilor fulgerat de zeus pământean pe deasupra din punct de vedere

un om înțelept cu ochii oracolului de la delfi o lăuză cu pruncul în copaie o barză care nu-și mai găsește cuibul din anul trecut și bate la ușă un prieten dintr-o țară neagră care știe să

Frumusețea cărui trecut îți luminează făptura sfâșiată-n noaptea poeziei? eram frate cu Petrarca pe-atunci numele tău era Laura dansam Twin Peaks și nu-nțelegeam cine pe cine urma să

voiseră să-mi omoare soția apoi copilul apoi socrii apoi textele despre viața de apoi pe sub fereastra mea a trecut primarul orașului acum o mie și o sută de ani semăna cu

când n-am mai putut suporta durerea mamei născându-mă pe nesfârșite câmpii sudice mi-am distrus limitele și-mi spuneam că viața fără de moarte poate să-nceapă sculptat de vânt deasupra

pregătește-te vine primăvara și croitoreasa coboară din munți să numere morții fratelui mai mare orwell fii pregătit să pleci voluntar nu se știe dacă ucraina va mai exista se

în dureri m-a născut mama mea & durerile celorlalți prin nu știu ce întâmplare a lecturilor mele din vara anului 1987 au devenit personale în vara aceea am fost comparat cu diego armando

trăiam printre pereții unei irealități care devenise mitologie fuseseră dezgropați idolii mai vechi sau mai noi lumea li se închina însă nu aceasta iustra condiția umană

când tatăl meu nu mai putea să-și suporte roșii -negri cenușiii turnători se închidea în casă și bea

noi care de atâtea ori te-am așteptat să cazi să dai falimentul mult visat al spiritului la care nu putem avea acces nici peste o mie de generații când totuși vom fi rude extrasenzoriale noi

din mine se vor scoate doar oasele albe ale iluziei ideile negre despre fericire se vor șlefui precum pietrele de râu de la cursul

începuse să-ți fie teamă și l-ai sunat pe mark rutte în lumea mea nu puteai s-ajungi decât cu helicoperul coborând

de la o vreme trăiesc mai mult printre vise dresând cai sălbatici sfidând gravitația dar eu nu sunt ceilalți suberbia lor îmi ține de urât și mă face să –mi iubesc nevasta dacă pământul e decor

când m-am convins c-ai fost singura ființă de pe lume în spiritul vidului care se umple și al plinului care se golește am redefinit dragostea zen m-am mutat in orașul dinafara orașului dacă

am o altă părere decât victor hugo după comunism lumea nici nu s-a născut alții ne-au dat vârstele melancolia arestează copilăria înainte marș spre cel mai înalt catarg fiind foarte bolnav

era dimineață și te-ai așezat lângă mine mâinile îmi erau pline de iarbă poate de iarba fiarelor am vrut să-ți descui umbra cu umbra mea învelindu-te fusesem de balzac și scrisesem regina

viața mea nu mai era viața mea devenise viața celorlalți pe care nu-i cunoșteam alții -mi trăiau viața nu eu devenisem spectatorul de sâmbătă după-amiaza și ascultam stupefiat cum alții

dacă mă-mbrac în alb mi s-a spus că iubesc porumbelul lui picasso dacă mă-mbrac în negru sigur am omorât pe cineva dacă sunt în cenușiu abia am ieșit din pușcărie sau voi intra ca dostoievski dacă