Cătălin Al DOAMNEI

nu mai am puterea de a merge dincolo de pustiul astei vieți și totuși sunt mai puternic decât singurătățile anzilor purtat în spate de singurătatea condorului pe toți cei care mi-au

primul crăciun pe care mi-l amintesc se numea moș gerilă mai înalt decât mine și decât plozii de vârsta mea stăteam pe scena căminului cultural tovarășa învățătoare urma să ne împartă

vine un călăreț pe un asin fluturând steagul alb vine să spulbere odată pentru totdeauna între fălci de asin marile întrebări metafizice la care nu există răspuns vine să se isprăvească odată

aștept să mă cauți cu melancolia intrândului în fiordurile de la-nceput în nopțile în care de foarte tânăr nimeni nu mai reușea să adoarmă pe rucsacul de dormit din materiale stropite cu

murisem & am început să recitesc ezra pound fiul meu mi-e martor începuseră să se clatine temeliile catafalcului pe care mi l-au zidit oamenii nu zeii nici măcar faraonii căzuse keops se

amintește-ți clipele izvorau în lumină erai partea mea mai bună aproape mergeam ținându-ne de suflet ieșirea din spațiul mitic devine cerebrală aproape spleen pe verticală am căutat

și eu vin din același trecut al prietenului care vânează monștri și-i lasă ca pe leșuri la fiece răscruce urmându-ne apoi ca umbre ale verii paiațe

el era mai înalt decât mine eu îi promisesem laurei că mă voi duce la examenul de dialectologie pe care ea îl picase de trei ori așteptându-mă lasciv pe acoperișul din 6 martie domnul

viețile păreau să ni se fi oprit aici de la o vreme mă stabilisem nonunde cartea mea de identitate venea din vergiliu inventasem mai multe forme de existență și de contemplație în care

grăbeste-te ar fi trebuit să înceapă vara cu o poezie fierbinte ca tine steaua polară lascivă siropoasă deșucheată poliția a organizat mai multe raiduri și a găsit numai intruși martori

în spirit devenisem mult prea puternic vița semizeilor al căror fiu eram mă urmărea ca o tunică neagră măturând fulgerele eu am trăit numai și numai

Aș vrea să fugim în Galapagos Acolo printre uriașe broaște țestoase Pielea îți va fi sărată de apă de mare Eros trage numai săgeți mortale Aș vrea să fugim în

fiind foarte singuri într-un dulap se instalase o cancelarie la vreme de tunet i se părea că zilele vor dispărea aidoma coranului după

jurnal pandemic (1) primăvara mea semăna din ce în ce mai mult cu matrix nici nu sosise prea bine anotimpul pădurilor înmugurind tăierea

din punctul de vedere al grecilor tu nu poți vorbi despre mine decât din nacela înfrângerilor fulgerat de zeus pământean pe deasupra din punct de vedere

un om înțelept cu ochii oracolului de la delfi o lăuză cu pruncul în copaie o barză care nu-și mai găsește cuibul din anul trecut și bate la ușă un prieten dintr-o țară neagră care știe să

Frumusețea cărui trecut îți luminează făptura sfâșiată-n noaptea poeziei? eram frate cu Petrarca pe-atunci numele tău era Laura dansam Twin Peaks și nu-nțelegeam cine pe cine urma să

voiseră să-mi omoare soția apoi copilul apoi socrii apoi textele despre viața de apoi pe sub fereastra mea a trecut primarul orașului acum o mie și o sută de ani semăna cu

când n-am mai putut suporta durerea mamei născându-mă pe nesfârșite câmpii sudice mi-am distrus limitele și-mi spuneam că viața fără de moarte poate să-nceapă sculptat de vânt deasupra

pregătește-te vine primăvara și croitoreasa coboară din munți să numere morții fratelui mai mare orwell fii pregătit să pleci voluntar nu se știe dacă ucraina va mai exista se

în dureri m-a născut mama mea & durerile celorlalți prin nu știu ce întâmplare a lecturilor mele din vara anului 1987 au devenit personale în vara aceea am fost comparat cu diego armando

trăiam printre pereții unei irealități care devenise mitologie fuseseră dezgropați idolii mai vechi sau mai noi lumea li se închina însă nu aceasta iustra condiția umană

când tatăl meu nu mai putea să-și suporte roșii -negri cenușiii turnători se închidea în casă și bea

noi care de atâtea ori te-am așteptat să cazi să dai falimentul mult visat al spiritului la care nu putem avea acces nici peste o mie de generații când totuși vom fi rude extrasenzoriale noi