Poezie
siamezi
1 min lectură·
Mediu
Frumusețea cărui trecut
îți luminează făptura
sfâșiată-n noaptea poeziei?
eram frate cu Petrarca pe-atunci
numele tău era Laura
dansam Twin Peaks
și nu-nțelegeam cine pe cine urma să ucidă
ne sărutam metafizic
și șchiopătam mereu pe urmele pașilor tăi
ca–ntr-un sonet transcendent
coboram pe razele lunii
la tine-n suflet
la tine-n trup
pentru tine înviaseră toți trubadurii evului mediu
adormiți în drojdia divină
ca-ntr-un vis ieșit din comun
iubeam această femeie cu nostalgia paradisului
ușa era deschisă
în față neant
în spate neant
înapoia mea și oriunde neantul fără ea
în fiecare bărbat moare un trup de semizeu
vânat de clipa fioroasă și de legile lumii
clipa flămândă ca un leu hămesit
mi-a mâncat fratele siamez
și eternul feminin se naște
pe adamica frunză de laur,
a păcatului și a vieții
te iubesc
desprins dintre tenebre
văd carul lui Iezechiel
aud roțile lumii
cum huruie din toate părțile
nu mai există cer
întristare ori suspin
(21 oct.2009, ora 21.35)
022914
0
AM