Cătălin Al DOAMNEI

doar tu nu ai mai venit am citit un poem despre un țăran ucis de o fată antică rustic scris poetesa cu pricina nu fusese niciodată la țară fratele meu mi-a cerut dovezi despre felul

mă prăbușisem într-un somn nedeslușit ca într-un mit nazist în care inocent karl jaspers admira mâinile lui adolf hitler gesticulând imaculat pentru nouă sute nouăzeci și nouă de mii de

intrasem în livada cu vise și începusem să contemplu copacii scorburoși visaseși un poem al nopților la zăpodeni sub luna plină a lui euripide mai tăiasem din copacii bătrâni din care

constelația livezilor de portocal ascunde sâmburele de adevăr și-l picură din respirarea ta umedă ca iasomia crescând din mine întinzându-se peste lumea nelumită eu depun mărturie prin copilăria

eroii de aer ai cotidianului lunatec se-mbrăcau în piei de oaie neagră foarte neagră hăcuindu-mă mușcând din mine acest fapt regenera ființa până la sânge

ca ieri a murit labiș niciun ecou fusesem avertizat că voi muri și eu numai să puteți să vă ridicați de pe covoarele gri am anticipat răspunsul cu o mie și una de întrebări pășesc pe străzile

oameni mai bătrâni sau mai tineri continuă să moară în satul meu fiecare-și așteaptă gongul din ceasul de perete uriaș cât un ochi de lăptucă înghițind timpul și fenomenele rare media de

te iubeam și -ți dăruiam orhidee se schimbau anotimpurile și cântecul subțire al unui zeu adormit ne însoțea tăcerea e adevărat vorbeam rar mai rar și știam că într-o zi ne va fi

poemul este o fotografie în sepia se văd în prim-plan resemnați doi unchi de-ai mei dinspre mamă care au ras de pe fata pământului două orașe dincolo de țiganca cât am mai stat sub nucul cu

mă priveau cu luare-aminte din centrul pământului înspre margini se declanșase vortexul & privirile deveniseră opace repede m-am lămurit să las provocările pe fundul oceanelor șamanii

anul școlar a început mai devreme cu două zile timp insuficient pentru ca elevul meu preferat, mândruț leonardo da vinci să-și termine lecturile enciclopedice devenite tatuaje –ncepute din anul

limba română se învață și prin e-mail zicea ion enache e datoria zeilor să ne corecteze l-am vizitat de curând pe Aton dând tonul unui trib ce mânca iarba fiarelor

mă stabilisem atemporal la marginea lumii te aflai în centrul pământului și te gândeai când ai să vii cum să

încet- încet cuvintele barbare și stările de asediu mă părăsesc doar furia valurilor eveline izbindu-se de țărm potolește spiritul de ivoriu pentru cât timp însă imaginea albă a valului

exact eroi ajunseserăm infractori fără vină înarmați cu săbii și scuturi medievale scanați fără acordul inimilor tăind diamantin viitorul

și urâții adulmecă frumusețea de sărbători îmi place să fiu enunțiativ crezând că nimeni nu se mai scălâmbăie nimeni nu mai urăște reîntorcându-se-n visele copilăriei roz ca zăpada trucată de

dă-ți seama omul acela îmbrăcat în cow-boy eram eu pe când tu erai fetiță pentru a nu fi anchetat pe motiv de lolita știam atât de multă literatură mâncasei atâta înghețată se deszăpezea

venise și toamna cu dinți de pelin încercam să te apăr să te acopăr descifrând peisajul apocaliptic viața care refuza să te urmeze zilele

nimeni nu știa când trebuie să revină îngerul somnului deși era de foarte mult timp așteptat iar când prin fereastra închisă și-a făcut apariția trecând printre ziduri și topind ușa de fier

sunt copacul de lut m-am născut din pământul reavăn cu fructe dulci-amărui umbra celor care au fost cu mult înainte de a gusta din fructul oprit se dilată se dilată se dilată

mi-a fost dat să văd cărțile lui moise ferecate în platină NEMÃSURATÃ mi-a fost hărăzit să studiez cărțile de căpătâi ale lumii legate în aur mi-a fost îngăduit să privesc NUMELE DOMNULUI

mereu ipocrit de sărbători orașul meu seamănă cu las vegasul nu mă-ntreba cine- a mai murit doar bacovia e viu alături de mine absența ta aprinde lampadarele miliardarii

frumusețea fusese sfâșiată de un animal fioros până atunci nemaiîntâlnit ce se furișă-n amurg și se făcu nevăzut într-un nerostit poem al crimei ascuns ca un orizont după un alt orizont m-ai

pe colini s-aprind candele-n colind și la noi drumul spre servitute a început într-o zi de miercuri din toamna anului 195... de pe la două noaptea ei se culcau odată cu găinile opaițele