Cătălin Al DOAMNEI

poemul este o fotografie în sepia se văd în prim-plan resemnați doi unchi de-ai mei dinspre mamă care au ras de pe fata pământului două orașe dincolo de țiganca cât am mai stat sub nucul cu

mă priveau cu luare-aminte din centrul pământului înspre margini se declanșase vortexul & privirile deveniseră opace repede m-am lămurit să las provocările pe fundul oceanelor șamanii

anul școlar a început mai devreme cu două zile timp insuficient pentru ca elevul meu preferat, mândruț leonardo da vinci să-și termine lecturile enciclopedice devenite tatuaje –ncepute din anul

limba română se învață și prin e-mail zicea ion enache e datoria zeilor să ne corecteze l-am vizitat de curând pe Aton dând tonul unui trib ce mânca iarba fiarelor

mă stabilisem atemporal la marginea lumii te aflai în centrul pământului și te gândeai când ai să vii cum să

încet- încet cuvintele barbare și stările de asediu mă părăsesc doar furia valurilor eveline izbindu-se de țărm potolește spiritul de ivoriu pentru cât timp însă imaginea albă a valului

exact eroi ajunseserăm infractori fără vină înarmați cu săbii și scuturi medievale scanați fără acordul inimilor tăind diamantin viitorul

și urâții adulmecă frumusețea de sărbători îmi place să fiu enunțiativ crezând că nimeni nu se mai scălâmbăie nimeni nu mai urăște reîntorcându-se-n visele copilăriei roz ca zăpada trucată de

dă-ți seama omul acela îmbrăcat în cow-boy eram eu pe când tu erai fetiță pentru a nu fi anchetat pe motiv de lolita știam atât de multă literatură mâncasei atâta înghețată se deszăpezea

venise și toamna cu dinți de pelin încercam să te apăr să te acopăr descifrând peisajul apocaliptic viața care refuza să te urmeze zilele

nimeni nu știa când trebuie să revină îngerul somnului deși era de foarte mult timp așteptat iar când prin fereastra închisă și-a făcut apariția trecând printre ziduri și topind ușa de fier

sunt copacul de lut m-am născut din pământul reavăn cu fructe dulci-amărui umbra celor care au fost cu mult înainte de a gusta din fructul oprit se dilată se dilată se dilată

mi-a fost dat să văd cărțile lui moise ferecate în platină NEMÃSURATÃ mi-a fost hărăzit să studiez cărțile de căpătâi ale lumii legate în aur mi-a fost îngăduit să privesc NUMELE DOMNULUI

mereu ipocrit de sărbători orașul meu seamănă cu las vegasul nu mă-ntreba cine- a mai murit doar bacovia e viu alături de mine absența ta aprinde lampadarele miliardarii

frumusețea fusese sfâșiată de un animal fioros până atunci nemaiîntâlnit ce se furișă-n amurg și se făcu nevăzut într-un nerostit poem al crimei ascuns ca un orizont după un alt orizont m-ai

pe colini s-aprind candele-n colind și la noi drumul spre servitute a început într-o zi de miercuri din toamna anului 195... de pe la două noaptea ei se culcau odată cu găinile opaițele

amar de ploi cu boi albind nu noi n-am fost noroi iată cum explică van gennep ritul acestei secunde se apropiau moșii de vară și când se dau de pomană de sufletul viilor și al

chiar umilit omul nu poate renunța la menirea sa absolută nu e vorba numai de nemurirea lui ghilgameș mai poți merge la cumpărături până în blocul de vis-a-vis cel care vede și știe că lumina

ascult muzică irlandeză copacii fac o reverență mai adâncă decât peștera adevărului mai puternică decât strigătele lui orfeu îl trezesc pe ioanid romanescu toți

marilor lingviști români Eugenio Coșeriu-in memoriam Petru Zugun Constantin Frâncu între subiect și

înnoptând printre ghețuri arctice ți-ai închis inima într-o casă friguroasă și toate anotimpurile aveau culoarea iernii am ales copilăria toamnei și visele nășteau realitatea dintr-o altă

mă urmai cu puritatea feminină a lucrurilor nefăcute începuse să-ți fie teamă ai plâns și ai învățat să te rogi cu sufletul sleit decojindu-l precum odinioară primul cartof în palma

ca să nu fiu împușcat cu arma de apă de la divizia de pompieri de peste drum aflată în permanentă stare de asediu de pe vremea când napoleon se-ntorcea din rusia doamna secretară a liceului

de multe ori nu mai trăiesc viața mea mă pierd printre frânturi de vieți ca pe neumblate poteci de munte lăsate mie de tatăl meu și de mama mea când era tânăr