Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

îngerul somnului

2 min lectură·
Mediu
nimeni nu știa când trebuie să revină îngerul somnului
deși era de foarte mult timp așteptat
iar când prin fereastra închisă și-a făcut apariția
trecând printre ziduri și topind ușa de fier forjat
cu toții au căzut într-un fel de amorțeală colectivă
cum nu mai fusese până atunci pe pământ
și pentru că nimeni
nu putea să explice fenomenul și cauza
au fost aduși pompierii
psihiatri celebri și-au dat cu părerea
m-au întrebat chiar și pe mine
pe copila care văzuse flacăra dulce-albăstrie
izbucnind din încăperea obscură la ora de literatură
paramedici și psihologi evadați din lumea lui platon
bulversați de lumea ciudat de reală
și fără idei preconcepute
în care se credea că nu poate exista
cum să existe un înger al somnului
se întrebau înarmați până-n dinți rakeți
cu fața brăzdată de toate răutățile nefăcute
de altfel nici nu există lumea
despre care ne vorbește amăgitorul acesta
cum nu poate exista lumea niciunui amăgitor
nu există argument pentru toate acestea
să mergem dar la zidul plângerii
și să-l udăm cu lacrimile aducerii-aminte
la zidul babilonului și la alte ziduri
groase cât verbele auxiliare din toate limbile indoeuropene
și exact între numele lucrului
și povestea fiecărui lucru despre sine
între sema și rema
la capătul tuturor disciplinelor practice ale cunoașterii și acțiunii
echipele de intervenție ale rațiunii și primăriei
nu pot să-și explice flacăra aprinsă–n somn
cu atâta putere ca-n realitate
n-a fost nimeni aici
001.346
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
236
Citire
2 min
Versuri
36
Actualizat

Cum sa citezi

Cătălin Al DOAMNEI. “îngerul somnului.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/catalin-al-doamnei/poezie/13989760/ingerul-somnului

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.