Cătălin Al DOAMNEI

urmându-l pe gaugain același poem pe drumuri de piatră seacă îți deslușeam sensurile alintul se curbau onomatopeele brusc prin inima ta treceau toate șoselele ca la o paradă a semizeilor

înainte de a se-mbolnăvi de inimă rea și de a zăcea la pat omul care n-a câștigat nimic în viața lui m-a ales pe mine ca să câștig tot ceea ce se mai putea câștiga înainte de moarte acest lucru

am visat că ai devenit ortodoxă ai vrut să fii ortodoxă și ai devenit ortodoxă pe drumul damascului te așteptam printre cuvinte de-abia

e adevărat lumea fusese distrusă însă nu ai considerat că este de bun simț să vorbim despre natura răului în aceeași zi în care un presedinte de țară este judecat de narcoterorism și

de foarte departe înțelegând felul de a fi al cristalelor viața trebuia să meargă mai departe pe mâine răspundeau judecătorii cu teamă adormisem și somnul meu îi făcea să redevină la

amintiți-vă pe vremea aceea educația lumii se făcea pe dealurile socialiste numai și numai prin muncă fiecare deal îmbrățișându-se cu un alt deal cu o infinită gingășie și

motto: zi după zî lao-zî din mine nu au mai rămas nici mâinile cu care să

în fiecare zi îmi spun nu te uita la lumea aceasta nu băga în seamă mizeriile & ticăloșiile nu ai fost făcut să fii maiakovski care să-i fi luat în buzunar pe lenin & stalin învață să pășești

chiar și proba reamintirii este irelevantă în fața clipei fatale te afli pe un avion cu aripa în derivă singurul pilot care mai poate salva lumea de virusul apatiei colective mi te revăd în

pentru că ni se promisese nemurirea mulți ne credeau agățați de buricul pământului fără să ne ceară nimic în schimb cavalerul pelasg stătea foarte aproape de noi invizibil ca sarea mărilor din

am să vă rog să nu fugiți deodată ci pe rând pentru a ne despărți se va mai construi un aeroport și dacă ne vom înstrăina într-atât de mult cine ne va mai plânge doinele se va moderniza și un

eu, fratele geamăn al lui don quijotte nu mai am idealuri scot sabia la orice răscruce sunt gata să arunc în aer ultimele mori de vânt toți se visează pe cai mari, amețitori numai

lumea din satul meu îi spunea domnul buhuși 6 luni a ținut călătoria pe jos din siberia și până acasă după 8 ani de lagăr într-o fabrică de cărămidă pentru zidurile lagărului prin care adesea

la școala unde lucrez a sosit de curând un om mai înalt decât școala cum toți i-au ieșit înainte m-am grăbit să fac un pas înapoi cu toate acestea

îmi chemam liniștea insomniile mele deveniseră arc pentru săgeata lui zenon mă întorceam spre mine însumi trăgând cu arcul înspre pumnul de stele de pe epoleții ofițerilor înnoptați prin

am ales cuvintele care au darul suptului de la țâța de foc a stelelor impare

omul care a nimicit un oraș după ce l-a întemeiat și l-a vopsit în culorile curcubeului a venit să mă caute am stat împreună pe fața neumblată a lucrurilor și a fenomenelor rare vocea –i era

locul meu nu mai era în această lume coboram în exilul interior ca pe o pârtie în care schiori diletanți învață să nu cadă eu am urmat lui victor hugo și maiakovski (maiakovski e

o singură dată am fost cel mai fericit muritor de pe fața pământului cine a învins un imperiu acela îl va și conduce păstrându-și dreptul la durere ca pe o pradă cine a blocat o țară tot el o

cum te voi diviniza eu așa te va diviniza lumea voiam să-i dau vieții mele gust și i-am dat gustul tău al sării totul trebuind să

românia țara mea de mijloc nu a existat niciodată au existat doar marginile politice foarte la dreapta sau foarte de-a stânga pentru mine românia profundă înseamnă mircea vulcănescu și petre

e timpul domnule președinte am ajuns la plinirea vremii copii migratori ca păsările și-au luat jucăriile stricate făcându-și din ele îngeri de sânge mai ales în orașul de lapte pe

Am visat că pe strada ta locuiește un profesor de desen pe care vrei să-l omori e un ticălos, ce-i drept, dar pentru această linie continuă, semn al vieții fără de moarte cruță-l! mi-a spus

pe vremea aceea domnul antohi locuia la curtea domnească de la portari când l-am întâlnit m-a atras ca un magnet și zilele se adunau ca pilitura de fier în jurul celui care-i pusese pe gânduri