Cătălin Al DOAMNEI

nimic nu există înainte de a ieși în ceața deasă pe baricade și-n tranșee în spatele fiecărui chip alt chip cu o biografie aparte nedeslușit trupul urmându-te pe toate străzile ieșit

ziua mi se fracturase la zenit uitasem o parte a mea atârnată de zaua stelelor răpiți de muzica sferelor o parte a teleportaților uitaseră să-mi ofere un autograf de la șaptezeci de

de la un timp am simțit cum totul se va sfârși între noi destinul în sensul fatalității oarbe ne mai dăduse o șansă pe care o cultivasem cu orgoliu antic uneori invincibil singura forță capabilă

eu trăiesc și vin dintr-o lume ce nu mai există voi vă uitați la mine ca la mastodonții a căror iluzie este aidoma uriașilor născuți din îngerii

țara mea s-a–mbrăcat în sărbătoare toți cunoscuții au plecat în vacanță încă n-a venit judecata de apoi infractorii bețivii măturătorii profesorii de morala cea mai sublimă toți dar absolut

cândva am avut un profesor care fusese pe via dolorosa mi-era foarte greu să nu-l ascult el poruncise reginei angliei the

fiule acestea nu sunt învățăturile cuiva către fiul său bolnav de lumea aceasta pentru tine voi surzi și-l voi urma pe ludwig van beethoven îngemănând orizontul și

am visat un mod atât de dulce de a se împerechea vocalele &consoanele din sinea altora s-au născut vikingii ei m-au apărat de tot ceea ce este rău s- au topit fiordurile & apa lor s-a revărsat

aș minți dacă aș spune că sunt supărat acum când ireparabilul s-a produs așteptându-te să te-ntorci la mine cu președintele țării ducând pe umeri uriașe pietre de moară pe care eu nu le-am

după bunica mea elisabeta de la cuceritoarea regină a mărilor după mama mea care putea să convingă și o piatră

mă întorc în trecutul zilei de azi am trăit foarte de demult & uneori foarte banal atingând cu mâna infinitul depărtărilor conversațiile cu ceilalți înlocuind secunda și grăbind-o constat o

în amintirea lui Dinescu locatarii de pe strada Decebal au făcut un fel de alai nupțial silabisind „moar-tea ci-teș-te zia-rul” așteptîndu-l pe Hamlet cu Ofelia –n brațe imaginația lui

motto: ,,eu cu macedon și tu nu ești la bayern? eu suplinesc ORICE RESPONSABILITATE”

de când mama a aflat că nașterea mea va fi la moartea lui tolstoi pentru mine a fost un singur anotimp tot neamul meu și cei mai sensibili vraci bolnavi de inimă s-au adunat la poartă ca să

pentru grigore vieru poetul național al moldovenilor încă un deziderat la care subscriu majoritatea celor care fac umbră pământului și-l întunecă nu sunt ai noștri

cele o mie de zile ale sfântului serafim de sarov pe o piatră au trecut așa am crezut te așteptam între două pietre o piatră albă o piatră neagră pietrele tale pietrele mele între două

după aceea m-am întors din priviri și am luat-o de mână pe marie-antoinette trecutul pusese ghilotina pe mine nu mă mai aflam la cina

aceasta fusese prima vorbire despre cuvinte-n mersul roților de tren din vagonul întâi de la locomotivă gingășia despre care-ți transmit

orice curs despre istoria poemului nu poate fi decât somnambul precum o iubită medievală pe care ai uitat s-o seduci la miezul nopții poemul te trezește și –începe să a se căina cât i-a

evadasem de pe albastrele continente galbene ale insommniei & vidului totul ar fi trebuit să fie galben-oranj mă uitasem la mâlul din vis nu era galben-oranj atunci am cerut zeilor o

când le-am arătat cunoscuților ultima fotografie cu ra toți au căzut în genunchi crezând că m-am zeificat era ora amiezii și-i bătuse pe toți soarele cu atâta putere încât mă cuprinsese o

îți dăruiesc viața ca pe o bomboană de ciocolată carpe diem ziceau latinii și profesoara de literatură comparată la țară iarna are măreția ei dragostea la plus

parafrază la poemul autostrada 61 și a spus Dumnezeu am văzut credința ta în Mine eu spun că frumusețea s-a născut pe autostrada 62 am văzut plânsul tău și

era într-o altă vară am plâns când eminescu și-a pierdut mințile cei mai mari inamici voiau doar scrisorile deșucheate oricum cu mult mai de preț decât orice comoară eram cu monte cristo și