Bunul meu e în ierburi

Iartă-mă, bunule, că nu am știut întotdeauna câtă lumină e-n tine adevărată lumină din lumină deși greu viața apăsase cu două războaie și cu singurătate cu degete aspre întorceai atât de subțiri foile Cărții glasul tău blând mângâia noaptea cu ochii mari mari aflam ce e și cine e Dumnezeu bunul meu, cel șchiop, cel cu piciorul de coasă tăiat oare ce gândeai când, copilă veneam să-ți aduc merinde și apă și ce vedeai tu acolo, în depărtarea umbrită de mâna ta streașină la frunte poate buna era cea ce torcea acolo departe fuioare de ceață din caier de nori și vântul era murmurul fusul ei și, Doamne, am plecat ca apele Someșului limpezi alergând spre văile lumii! pe dealurile pământului tău timpul trecea istovit te-ai întunecat tot mai mult zadarnic te-au pus în odaia cu șase ferestre am deschis-o pe cea dinspre grădină nu erai, doar un vânt singuratic cred că ești în rădăcinile ierburilor de pe deal - spatele încovoiat al pământului tău acolo te văd când vii într-o lacrimă și mă întrebi ce mai fac