Carmen Sorescu

haha
nu ai cum să nu iei în seamă un așa deliciu, mai ales pentru ce scrie pe ușa de la birou: \"Rog să fiu citit!\", ceea ce deconspiră din start protagoniștii.
apoi:\"proza se zbenguie într-un fel de metaforă încîlcită...de unde v-a venit această originală idee?...-Din copilărie...bunică-mea, fie iertată, pregătea un fel de tocană tradițională, îi zicea ghiveci misch-masch, în care punea de toate: legume, orez, tăiței, crupe de hrișcă, carne tocată, telemea și ouă de gîscă...delicios!\". m-a distrat teribil, nu pentru că aveți dreptate ci pentru modul hazliu-inteligent în care este redat. un pamfelt de nota 10.

Textul în sine amețește, mă aruncă cumva din dimineața asta a mea liniștită direct în stradă. Redarea alertă m-a trezit mai bine ca o cană de cafea, drumul, viteza, amestecul de cotidian și viață lăuntrică - un amalgam frenetic.
Fiecare clipă este o gravidă geloasă pe pruncul ce-i părăsește trupul - ingenioasă definiția. Apoi \"limitările ce te deformează\", da, de aceea uneori avem inima teșită, noroc că nu se vede de haine, altfel nu am mai fi oameni din afară priviți, pentru că noi înșine știm că demult nu mai suntem.

mulțumesc pentru recomandare vasile munteanu, mulțumesc frumos și colegelor de site pentru cuvintele frumoase.

doru,
și eu puneam accent pe planul B, deoarece nu există, un fel de drum fără întoarcere.
sophie,
este adevărat, sunt două poeme pe care le-am unit prin punctele se suspensie, se simte departajarea, ideea, ai dreptate.
va mulțumesc
mcm

vasile munteanu, este o desfrânare și nu între ghilimele, atât cât îmi va reuși, nu cred că pot fi mai siceră de atât, dacă în poezii am inventat, am mințit, aici am momente când spun \"stop\", nu pot face asta public, cred că am nevoie de ajutor. mulțumesc pentru stea.

dragii mei,
ma bucur că v-a plăcut, tot ce am vrut a fost să trec de la sacose, frigider, parinti, treburi zilnice, la starea confunză (remarcata de voi), părăsire de piele, de domiciliu, nici că mai conta.

ideea e interesantă, merge bine până la finalul cu maternitatea, nu mi se pare potrivit. deși, înțeleg mesajul, parcă tot mai bine să lași poemul la umbra lui.
mcm

mulțumesc de citire, interpretări, am și corectat.
mcm

ottilia,da, așa este, strada aia îngustă nici măcar nu există în realitatea, dar am inventat-o să surprind mai bine atmosfera.
alexandru ghetie, trebuia să caut un motiv să privesc după el, noroc că era vară și foarte cald, asfaltul moale, mai nou pus și pe trotuare.
ștefan, ce să spun, audiție plăcută.
alexandru moga, uneori e greu de trecut de metaforizarea excesivă pe care de altfel mi-o asum, și ai perceput mesajul realist. mulțumesc pentru stea.
mcm

crina,
recunosc frumoasă continuarea ta sau schimbul de nuanță al ideii. da, sunt și oameni care te aud cum trăiești.
alexandru,
așa este am greșit, că doar asta știu să fac cel mai bine, să mănânc litere și să nu fiu atentă, am să corectez, mulțumesc de atenționare nici că aș fi văzut.
va mai aștept
mcm

mihai
când spui lietre mari, banuiesc că te referi la majuscule. m-a amuzat comparația cu trandafirul japonez, un poem care are totuși nevoie de puțină căldura, implicare, dacă e ținut în frig îi cad petalele.
alex
mă bucur că ai rezonat și cred că oricine și-ar dori o așa iubită fidelă și cuminte.
multumesc
mcm

eu aș fi zis că mi se va reproșa că este prea explcit ultimul vers nu că ar fi deruntant, dar mă bucură dacă așa ai simțit.
mcm

eu aș termina prima parte a poemului aici:
\"speriat înfrigurat
toate cele\"
lasă cititorul în expectativă

și aș continua apoi cu partea asta:
\"să vă povestesc cum.....\"

mi se pare în plus:\"mă îndrept spre lună cu niște mișcări/de parcă m-ar fi pescuit cineva/încep să văd blocurile/ca pe niște imense plante de beton//lumânarea pe bolta cerului/aerul este înlocuit de muzică\", dar poate ar justifica puțin titlul, merge și fără.
un poem cu metafore originale, așa cum ne-ai obișnuit.
mcm

aș scoate prima paranteză, este explicită și fără rost, doar încarcă. a doua paranteză este originală și de efect.

pentru final sugerez:
pe barba celui care bea drumul ce nu se mai strânge

chestia cu floarea este destul de suavă. în rest un poem cu idei, imagini, care menține atenția.
mcm

mulțumesc pentru semn, ideea poemului mi-a venit dintr-o amintire \"când eram la grădiniță educatoare ne-a pus să venim cu un strugure la noi, fiecare a venit, ne-a spus să mâncăm boabele si să păstrăm ciorchinele. apoi a trebuit să îi punem înapoi boabe din plastilină, mi-a plăcut ideea mult, strugurele nou l-am luat acasă și îl țineam în ambele mâini, nu puteam deschide ușa, așa că am bătut cu vârful piciorului, era bolul asta de povești:)
mcm

un fel de Enuma Eliș la nivel de cuvânt, începutul asemănător, dar nu identic, apoi de la facerea lumii la facerea cuvântului.
aproape că îmi amintești de similitudini, în Iliada, când Ahile îi spune lui Hector că \"așa cum leii nu au tratate cu oamenii, nici lupii cu mieii, nici noi doi nu vom fi prieteni\"(redat din memorie) și aceeași temă regăsită în Biblie, Isaia, care vorbește de pacea cosmică \"Atunci lupul va locui împreună cu mielul și pardosul se va culca împreună cu iedul ; vițelul, puiul de leu și vitele îngrășate vor fi împreună și le va mâna un copilaș\", evident, citatele trebuia să le dau invers; așa și aici în poem. de fapt spre final, îmi dau seama că te-ai dus chiar pe scheletul ideii din Facerea.
interesant mod de abordare. un experiment reușit.
mcm

inițial am vrut să spun \"pe un templu egiptean\", dar am ales varianta simplistă, zidul sigur putea și nescris. mulțumesc de comentariu.
mcm

rodica, luciditatea în reverie este o chestiune foarte grea, depinde, o ai sau nu.
silviu, mi-a plăcut expresia pufăie, mi-a amintit de vâsla indienilor Cree, care are pe o parte o panteră și pe cealaltă prada, un iepure care pufăie (se subînțelege pipă) și dacă tot sunt la capitolul astă uite și o profeție a indienilor Cree (completarea cu versul, nu le aprține): “Numai după ce ultimul copac va fi tăiat/ Numai după ce ultimul rău va fi otrăvit/ Numai după ce ultimul pește va fi prins/ Numai atunci vom descoperi că banul nu poate fi mâncat”….. “Numai după ce ultimul vers va fi scris/ Numai atunci vom afla pe cine am iubit”
petruț, dincolo de controverse tot a ieșit ceva de citi, îți dau dreptate, poemul mai poate fi lucrat, îmi plac enumerările, nu consider că am abuzat de ele.
mihai, admir perseverența de a-mi lăsa comentarii, uite că au trecut 6 luni, 1 an și îți răspund că îmi e milă de tine, deci “îmi e prea lene să caut prin zecile de poeme/ comentarii adresa de e-mail pe care mi-ai lăsat-o tot acum 6 luni, 1 an, Dumezeu mai știe, ia niște extraveral, bea un ceai cald cu miere, pune o felie de castravete pe frunte, “poezia mea dăunează grav sănătății” (ăsta e vers, îl am și la motto) și pe semne că așa cum ți-am mai spus lasă sechele, ce să mai citez: “sapă, sapă/ până dai de stele-n apă”, cam atât”.

în altă ordine de idei, așa cum mi-a sugerat angela și poetul personal a fost de acord, am schimbat titlul.
ca și la poemul „the morning sun” completarea o pun în pagina de comentarii și nu în text, deci, de aici a plecat titlul:



se auzea un zgomot ciudat parcă
cineva îmi bătea cu picioarele în inimă
opresc muzica, sting lumina
începuse să mi se facă frică
se auzea și mai tare, telefonul suna
„sunt jos, deschide ușa, abia pot ține telefonul”
cobor în fugă scările
nu mă așteptam să vină la o oră așa târzie
pun cheia în ușă și stupoare
stătea cu brațele ridicate deasupra capului
avea în mâini cel mai frumos poem de dragoste
era un bol imens, imens, strălucea
ușor ca un balon plin cu povești
prin el mă vedeam când eram mică
și alergam pisica
când mă cățăram prin copaci
totul se derula slow motion ca un film de oscar
când atingeam cu degetul
balonul făcea valuri, valuri
și atunci fetița care cotrobăia prin cuibare
întorcea capul mirată
după care își vedea de treburi
când m-am trezit el era lângă mine
florile în vază, ceasul pe noptieră
deschid televizorul începuse decernarea globurilor de aur
l-am trezit și l-am sărutat
el torcea cu capul pe mine și spunea râzând:
„acces interzis”, „acces interzis”
aș fi vrut să mă uit mai mult la rochia bej a
elisabettei canalis dar mi-a explicat
că sub oasele mele este cea mai frumoasă rochie
pe care a văzut-o vreodată
îmi desface ușor pielea de la stren în jos
de sub dărâmături ieșea un gaz pestilențial
a făcut câteva fotografii când culcat pe burtă
când urcat pe un scaun
pe fundul toracelui zăcea ceva
misterios, nepăsător
era cel mai frumos poem de dragoste
un bol imens, imens, strălucea
când punea degetul făceam valuri, valuri
până a țâșnit o fântână
camera era inundată abia respiram
mă uitam prin tavan după un colac de salvare
noroc că balonul ne-a scos teferi și din moartea asta
când m-am trezit
se terminase decernarea globurilor de aur


mulțumesc de comentarii

pântec primitor sună destul de erotic, asta am și vrut de fapt să scot în evidență feminitatea. nu are o detașare în sensul că nu am dorit-o, poate este sesizabilă cu un ochi fin. cât despre proză scurtă îți dau pe mess. și să nu uit amalganul ala de care vorbeai, este un haos, ai dreptate.

un \"poem pieziș\", da, asta sună foarte bine și \"gări infidele\".
dar parcă lipsește ceva, parcă nu e întreg poemul, poate din cauza titlului, poate este personalizat pt autor, dar pt cititor, care este neutru, apare altă nuanță.