Știi cum e...

Carmen, e foarte reusită trecerea de la exprimarea clara de la inceput la delirul, aproape, din ultima parte pe care eu l+am simtit ca avînd accente de panică. Poate tocmai siguranța că *o femeie la 30 de ani nu mai așteaptă nimic* se transformă în disperare.Plăcut, deși cam lung pt gustul meu, dar poate tocmai de aceea de efect.

Victor

O scriere concentrată, cu imagini puternice, scrise de o mână sigură. O femeie de 30 ani, “nu tăcută, ci doar înțeleaptă”, “foarte atentă la detalii”, care “nu mai știe de ce are nevoie”, “vrea mereu să se mute”, “pereții aștia vechi o sugrumă”, dar totodată e atât de sigură pe sine “știe singură când să se învelească, pe ce parte să doarmă”, și nu aruncă pe stradă cuvintele, ci le scrie într-un poem atât de frumos și firesc.

Cu drag – Ștefy.

“ea de fapt se ascunde după propriai piele”

ar fi de corectat aici
“propria-i”

chiar si peste 40 e asa
dar mi-a placut nespus ----- de la inceput m-a dat gata
ai reusit sa redai atmosfera acelei virste la care se pun sacosele jos

din poezia asta se mai pot face încă 2, chiar 3... :). Dar și așa, varianta asta APARENT lungită poate oricând fi tatuată pe pielea tot mai fină a femeii de 30..., de la gât la glezne, de la singurătate le insomnie, de la detalii la haotic, la angoase, la inutilitate, la spaimă, la refugiu, la disperare... Finalul este reusit! Trec direct la final, sar peste multe alte secvente reușite, imagini sigure, clare pentru a ajunge acolo unde cred eu că poezia își atinge scopul... Da, finalul, acel \"vrea mereu să se mute/ așternutul să rămână gol\", acele enumerații, stări confuze, treceri de la starea de veghe la visul ne-vis, o cădere până dincolo de orice refugiu... Mă convinge... cu plăcerea lecturii, carmen,
numai bine,
alex

dragii mei,
ma bucur că v-a plăcut, tot ce am vrut a fost să trec de la sacose, frigider, parinti, treburi zilnice, la starea confunză (remarcata de voi), părăsire de piele, de domiciliu, nici că mai conta.