Poezie
For more information click here
2 min lectură·
Mediu
în mine este singurul loc unde se poate scrie pe stânci la orice oră din zi și din noapte
uneori inima ia forma Peninsulei Yucatán, nici mai verde, nici mai înaltă
în mijlocul ei o câmpie unde doar regii știu să-și depună viața
aliniați după constelații într-o perfectă înțelegere cu moartea
mlaștini, mangrove, broaște țestoase
poți începe săpăturile, nu ai nevoie de unelte prea multe
(hold down the shift key to zoom in)
tu vii mereu în dimineți aride, porți un fel de cer artefact într-o raniță
când nu ai unde dormi îi dai drumul, poți face ce vrei din el
piramidă în trepte, cort, iubită sau doar un simplu acoperiș
(Click and hold your mouse in the movie above to navigate)
templul celor șapte păpuși îmi stă lipit la piept ca o cămașă umedă
hrana se găsește în porii mei, e întuneric, o torță, cine are la îndemână?
parcă se văd mai bine aleile, mulțumesc
(control key to zoom out)
atenție la lilieci
(close window, please restart)
în mine este singurul loc unde se poate scrie pe stânci la orice oră din zi și din noapte
ca văduva neagră am pe burtă o clepsidră roșie
(Please do not ask us for free use of these images!)
timpul iese din piele, apare o supurare locală, câte cuburi de gheață aș pune
tot îmi voi pierde mințile, mă retrag în mine ca-ntr-o pivniță
te ademenesc să te prinzi în sârma ghimpată
aflată de jur împrejurul trupului, nu te speria, în ea stau multe picioare-ncâlcite
am luat doar ce-a fost bun și-am pus într-o ladă de zestre
(download for 296$)
pe umăr am un tatuaj în formă de vioară, s-ar putea să te păcălesc
când treci un sunet de erg să-ți ademenească respirația pe sânii cuminți
(for more information click here)
0154.866
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Carmen Sorescu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 299
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 29
- Actualizat
