Poezie
Azi am aflat că...
1 min lectură·
Mediu
în mine doarme o ființă mitică
care nu a ieșit încă în văzul oamenilor
dacă ar fi ieșit s-ar fi scris multe povești
se plimbă prin praf și prin frunze
cu picioarele julite de poezii
parcă adulmecă o ieșire
privește în jos
în pământ
în inima mea
caută o ușă care să dea spre un ocean fabulos
sau poate doar o fereastră
acum stă rezemată de pervaz
orașul din mine o obosește
este mult zgomot, ambuteiaje de idei
rafale de cuvinte
calăreți legendari fără capete trec
impasibili prin mine și ei
se duc în altă zonă minată
ca niște zombi refugiați pe arca lui Noe
convoaie cu alimente umanitare
se pregătesc să fie înfulecate
de prizonierii cu inimi de ceară
apoi se întoarce în scorbura
dintre viață și moarte
unde va mai sta
încă o mie de ani
012.574
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Carmen Sorescu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 138
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 26
- Actualizat
