Ridul

Carmen-Manuela,
Las aici un semn din fugă - cu-n picioa aici, cu altul pe coridor - descoperind în ultimul moment poemul tău. E den zile mari, să știi! E o scriitură căreia nu i-am găsit nici o fisură, cu atît mai mult vreun rid, ceea ce nu m-a împiedicat să-l pătrund.
Felicitări!

Sigur, ideea retragerii în poem sau motivul ridurilor nu sunt noi, dar îmi place modul cum le-ai integrat în text. Când materialul poetic pare că s-a terminat, rămâne fințarea întru, adică umplerea golului cu propria fință. E bine că, în lipsa materialelor atât de uzate/ uzitate: plastilina și cărămizile, ai găsit o soluție așa de ingenioasă, deși poate crea impresia că totul s-a mai spus. Invitația șăgalnică din final, chiar dacă ai mai formulat-o, sub o altă formă, nu m-a putut lăsa indiferent.

\"ființarea\"

carmen-manuela,
zidești bine. cuvintele tale sunt trainice iar sufletul liant.
strofa trei m-a prins

\"plastilina s-a terminat
cărămizile s-au fărâmițat
în cuvinte
nu-mi rămâne decât
să mă așez eu ca într-o vitrină\"

iar finalul e deosebit

\"fiecare rid este o fisură\"

la fel ne e și viața, carmen-manuela

cu sinceritate,
teodor dume,

nicolae,
ma bucur ca ti-a placut,ma gandisesm initial la ideea fiecare rand e o fisura, dar am inlocuit repede, fiecare rid e o fisura, schimbarea asa zice esentiala nu stiu cat a reusit.
george,
desi scris la repezeala, nu mi-am dat seama de teme,perimate sau nu, pur si simplu am vazut un tablou pictat cu o crapatura, imaginea era una abstracta, dar fisura m-a salvat, puteai vedea ce doresti prin fisura realizata in alb. de aici ideea.teme vechi-idei noi sau variatiuni pe aceesi tema.
teodor,
cand vreau sa confectionez un poem de obicei folosesc caramizi, ca pt un templu, dar niciodata nu-mi reuseste, mai lipesc, mai peticesc.
va multumesc si va mai astept
mcm