În fiecare dimineață

Frumoasă poezie!
Trenul ca simbol al inconștientului trimite și mai mult în adâncimi povestea.

Ce poem spectaculos și bine strunit! Mi-a plăcut prea mult ca să-i caut nod în papură - am lăsat garda jos și mi-am derulat în minte filmul pe care versurile tale l-au turnat. Și recunosc că, dacă n-aș fi renunțat la poezie în favoarea prozei, aș fi fost măcar un pic invidios pe modul în care ți-ai transpus trăirile în versuri!

Lavinia, așa este un simbol, dar de regulă eu scriu pe cazuri concrete, am speța și apoi în timp, da, poate deveni simbol; din afară însă, din afara mea, mă bucură și mai mult perceția :) Mulțumesc pentru semn.
Ionuț, la poezie putem fi uneori mai permisibili, pe criteriul mediocru, merge și așa, dar, de regulă nu trebuie iertat textul sub nicio formă, cei care o fac, dar nu e cazul tău, haha, și nici al meu, ci mă refer la cei care își cioplesc singuri treapta pe care stau apreciind prietenia în pofida calității unui text. Nu se renunța la poezie, în proza ta se regăsește, crezi tu asta, dar practica spune altceva :) Mulțumesc pentru semn.

Uneori părăsim „drumul” construit din consecvențe, convingeri, stereotipii și rutine și urmăm alt drum schițat de schimbările pe care le facem, însă revenim curând la vechea cale la care se conectează aria noastră de confort.

Razvan, așa este, numai că zona de confort mai și blazează, dar tocmai asta ne dă siguranța, și oricât ne place pe arătură, tot revenim spășiși la drumul asfaltat. Mulțumesc pentru semn.

Cata sensibilitate in acest poem! Emotii puternice, ascunse in spatele unor cuvinte simple, inima insasi asteptand intr-o gara si doar timpul, mereu cu un pas inaintea noastra, care stie unde este capatul de linie. Superb!

Cristina, îmi pare rău pentru că nu am văzut mai devreme comentariul, îți mulțumesc pentru cuvintele frumoase.