Poezie
Ars moriendi
1 min lectură·
Mediu
Am ciocnit mai întâi paharele, apoi inimile
Una de alta până s-au brumat, au prins gheață
Apoi s-au făcut casante, le puteam fărâmița
Așa cum fărâmițam cojile de pâine porumbeilor din foile albe
Zgomotul s-a spart în noi, noi în el
Am făcut un fel de febră, ca și cum cineva testa
Un nou medicament
După o săptămână încă mai sunt acolo
Nu am plecat, aud și acum clinchetul de pahare
De inimi ciobite, de tălpi sângerând
Dușul, corpul tău cald ca un soare de primăvară
Nori, nori peste tot, prin cameră, prin păr, pe sub noi
Liniște
Liniște
Dispăruse din noi orice putere, eram luați de vânt
Luați de vânt și atât
023680
0
Mori frumos (in primul rand) in sensul ca evenimentul respectiv nu genereaza spaima, nici alte lamentatii, ci doar o pace / impacare / liniste, care face punte intre doua "stari" (viata de aici si tot... viata, dar de.. dincolo), nicidecum catre... nefiinta.
Proba suprema a Credintei, a Incredintarii!
Frumos surprins "inceputul" , dar si "devenirea" pana in momentul "prezent"...
Ramane "amprenta viului" in atat de firescul / omenescul gest al "ciocnirii" a doua pahare, dar si sugestia unui ritual sacrificial atat de necesar pt a fi, dar si pentru a trece... frumos!