Poezie
Iubitul meu
2 min lectură·
Mediu
nu poate fi perceput cu simțuri umane
ochiul nu-l vede, nasul nu-l miroase
îmi trebuie patru mâini și un al treilea ochi
fix crescut la încheietura mâinii în loc de ceas
ca să-l pot pipăi am nevoie de lumânări
câteva lingouri de aur, să plătesc mercenari
spărgătoare de gheață, șobolani cu mustăți lungi să adulmece boala
trebuie să trec eufratul de câteva ori
să ies din uter și să sap groapa iar
el nu lasă urme
nu, nu
el nu lasă urme
se furișează ca un ser anestezic în vene
amorțesc
amorțesc
structura adn-ului o ia razna
scheletul înverzește
m-aș putea arunca de pe clădire
direct în inima lui
cu bucuria stranie
de a-l revedea pe fundul apei
iubitul meu nu poate fi atins
am nevoie de o mie de cuvinte tăvălite prin mir
până la el
până la el
se scriu sute de evanghelii
pe brațe, pe suluri din piele de om
pe ziduri sau omoplați de cămilă
nu contează, dar până la el se scrie
se scrie până când îngerii se pun singuri în lanțuri
îngerii se pun în lanțuri
marele zid chinezesc se vede peste umărului lui
asta știu din povești
este cumva plăsmuit în corpul meu
cum aș putea să mă spăl
cum aș putea da jos carnea lui
crescută în carnea mea
și totuși el nu este
și totuși el nu este
am nevoie de un truc, un pahar cu vin
o masă rotundă, soldați fideli
iubitul meu vrea un copil cu mine
poem fără oameni
pe cine să trimit după el
cine are tălpi
cine are tălpi
……………
Revista Luceafărul nr.1/ 2013
ochiul nu-l vede, nasul nu-l miroase
îmi trebuie patru mâini și un al treilea ochi
fix crescut la încheietura mâinii în loc de ceas
ca să-l pot pipăi am nevoie de lumânări
câteva lingouri de aur, să plătesc mercenari
spărgătoare de gheață, șobolani cu mustăți lungi să adulmece boala
trebuie să trec eufratul de câteva ori
să ies din uter și să sap groapa iar
el nu lasă urme
nu, nu
el nu lasă urme
se furișează ca un ser anestezic în vene
amorțesc
amorțesc
structura adn-ului o ia razna
scheletul înverzește
m-aș putea arunca de pe clădire
direct în inima lui
cu bucuria stranie
de a-l revedea pe fundul apei
iubitul meu nu poate fi atins
am nevoie de o mie de cuvinte tăvălite prin mir
până la el
până la el
se scriu sute de evanghelii
pe brațe, pe suluri din piele de om
pe ziduri sau omoplați de cămilă
nu contează, dar până la el se scrie
se scrie până când îngerii se pun singuri în lanțuri
îngerii se pun în lanțuri
marele zid chinezesc se vede peste umărului lui
asta știu din povești
este cumva plăsmuit în corpul meu
cum aș putea să mă spăl
cum aș putea da jos carnea lui
crescută în carnea mea
și totuși el nu este
și totuși el nu este
am nevoie de un truc, un pahar cu vin
o masă rotundă, soldați fideli
iubitul meu vrea un copil cu mine
poem fără oameni
pe cine să trimit după el
cine are tălpi
cine are tălpi
……………
Revista Luceafărul nr.1/ 2013
002363
0
