iernile noastre

gândurile se învârt pe o placă de pateofon zgâriată mă asurzesc zgomote de pavaj singuratic pe aici nu am calcat de la ultimul drum cu sania o rezonanță de piatră se preface în glas de alint „mai ai timp să fugi să dai secunda înainte până când refrenul să-ți pară colind și gemetele din furtuni rafale de ninsoare” emoțiile se răsucesc pe un fus mâncat de carii mă ard buricele degetelor de la lâna aspră n-am mai atins-o de la ultima joacă în zăpadă mâini se topesc într-o mângâiere caldă: „mai ai timp să simți să dai orele înainte până când degetele vor îngheța a omăt proaspăt și lâna să-ți pară fularul moale uitat pe derdeluș” privirile se întorc pe o roată de lemn înjumătățită mă orbesc fulgere din jocuri uitate nu le-am gustat puterea de la ultima ninsoare lacrimi se opresc sub sărutările buncii : „mai ai timp pentru orice și iarna asta e a noastră tălpile din asfaltul de ieri sunt cizmele împrumutate oamenilor de zăpadă iar plânsul de ieri ecoul florilor dalbe împărțite în cântec ” să fugim în Crăciun sufletelor! bunica spune că porțile fericirii sunt deschise colindătorilor