café matroshka

m-am trezit dimineață purtam încă urmele cafelei de ieri pe buze te-am întrebat despre ziua de ieri îmi povestești cum strânsesem între dinți fără milă răsăritul de la canin la măseaua de minte sfârtecând cu nesaț razele de pe trupul tău fierbinte din călcâi spre jugulară fără să las vreo umbră să-l șteargă din calendarul albastru apoi am fugit în camera cu tapet și pălării cu elefanți piticul locatar își aduce aminte cum i-am înroșit obrajii somnoroși cu urme de lipstick din seara trecută cum se zvonea că e dimineață la urechea lui până cuvintele cu trup sângeriu i-au zgâriat timpanul și le-a alungat în oglinda bucata de sticlă vorbește despre o umbră palidă sub forma de o bine rotunjit si cărnos care iși desena contururile feminine cu pământ și poftă de v-ați ascunselea suflând sentimente atât de calde încât au umplut-o de aburi ceața mă trimite spre cana de cafea în care cad amețită zațul uscat deschide destinul cu ochiul minții drumuri de zi drumuri de seară drumuri de noapte umbre care plâng până la ultima mușcătură femei cu gust de ambră cu ochii întorși spre retină unde imagini de înger rup aripi negre de tristețe metaforică în celule steam neclonate încă de indiferență o statuie de cafeină se învârte în piruete îmi zâmbește și-mi strecoară în palme o păpușă cu miros de otravă duc păpușa la ureche să-i ascult plânsul ea se zbate și alunecă printre lacrimi se lovește cu zgomot de fundul cănii se desface în două coji de copac uscate carnea de lemn scoate la iveală altă păpușă cu același miros și sânge fibros de scoarță cu glasul în descompunere dar cu lacrimi de drojdii mi-e teamă să nu o sparg o pun la păstrare printre gânduri ascunse și dau să ies un val de cafea fierbinte mă oprește un cutremur mă aduce laolaltă cu păpușa împrăștiată aroma îmi sufocă existență pofta îmi soarbe trupul de poveste doar buzele colorate cu zaț și mofturi de fetiță rămân la suprafață lipicioase s-au oprit pe versantul de nord al prăpatiei nesătule înainte să fie înghițite din nou de tăcerea cafeinomană